Ministerul Educației începe o „Hartă a școlilor dezavantajate din România”, după opt luni de criză cauzată de pandemia Covid-19

1.397 de vizualizări
Foto: World Vision Romania
Ministerul Educației anunță, miercuri, că „începe procesul de dezvoltare” a unei Hărți a școlilor dezavantajate din România, descrisă drept un „instrument esențial pentru obiectivul asumat de a promova o educație incluzivă de calitate pentru toți copiii”. Inițiativa apare la opt luni de când pandemia de Covid-19 a determinat cea mai mare criză din învățământul românesc, afectându-i grav, prin închiderea școlilor, în special pe copiii din mediile sărace.

Hartă a școlilor dezavantajate din România

Potrivit ministerului, odată realizat, acest instrument „va avea un rol important în procesul de stabilire a modului și a priorităților de alocare a resurselor și a proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027, dar și pentru a putea ghida intervenții strategice, realizate de Guvern, menite să reducă clivajele din educație”.

Ministerul face apel și la parteneri care pot să sprijine procesul cu expertiză și resurse:

  • „În acest context, cu ajutorul unor parteneri din mediul asociativ, instituțional și universitar care pot sprijini acest proces cu expertiza si resursele necesare, vom realiza o hartă a școlilor dezavantajate din România, prin intermediul căreia se vor identifica nevoile generale reale și problemele specifice ale școlilor, de la lipsa infrastructurii (toalete, apă potabilă etc.) până la calitatea actului educațional. Harta școlilor dezavantajate va reprezenta un instrument necesar pentru stabilirea modului de alocare a resurselor și proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027.”

Comunicatul precizează că au fost invitate la discuții pe această temă „o serie de organizații cu activități și rezultate relevante în ceea ce privește asigurarea echității în educație”. O primă discuție va avea loc pe 30 octombrie cu reprezentanții UNICEF în România, ai Consiliului Europei, ai Universității din București, ai Institutului Național pentru Statistică și ai Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”.

Citește și:

Anchetă Salvați Copiii: Peste un sfert dintre elevi nu au acces la educația online, 43% dintre profesori spun că nu au resursele materiale necesare pentru învățământul online

World Vision România: Elevul fără Internet a pierdut peste 300 de ore de școală; educația remedială este soluția

Pandemia la sat: peste 40% dintre elevii din mediile defavorizate nu au făcut școală online. Peste 60% dintre părinți nu au lucrat, iar aproape jumătate nu au reușit să asigure alimente și produse de bază – studiu World Vision


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Premierul Ciucă, discurs incoerent și fără nicio propunere concretă, în deschiderea negocierilor cu sindicatele din Educație, cu 18 ore înaintea grevei generale din școli: Am responsabilitatea a tot ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună să putem să rezolvăm probleme. Sunt probleme care trebuie rezolvate pe verticala sistemului de educație în ceea ce privește o serie de aspecte care de-a lungul timpului au dus la aceste distorsionări

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților sindicatelor din Educație că nu pot fi lăsați elevii „suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați”. Discursul a…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești îi cere președintelui Nicușor Dan să numească un consilier prezidențial dedicat zonei de educație și cercetare sau să atribuie acest domeniu în mod explicit unuia dintre cei numiți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi cere președintelui Nicușor Dan să numească un consilier prezidențial dedicat zonei de Educație și Cercetare sau să atribuie acest domeniu unui…
Vezi articolul