Ministerul Educației le cere directorilor de școli „să se asigure de respectarea cu strictețe a regulilor de acces în unitățile de învățământ”, precum și de asigurarea securității perimetrului școlar, după ce școlile din București au primit mesaje de amenințare

24.880 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Educației le cere directorilor de școli „să se asigure de respectarea cu strictețe a regulilor de acces în unitățile de învățământ”, precum și de asigurarea securității perimetrului școlar. Apelul Ministerului vine după ce școli și spitale din București au primit mesaje de amenințate pe adresele oficiale de e-mail în urmă cu o zi, duminică 21 septembrie 2025.
  • Verificările Poliției, în coordonare cu SRI, au arătat că „nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”, a anunțat Poliția în această dimineață.

Într-o informare transmisă presei, Ministerul Educației și Cercetării anunță că „monitorizează situația, fiind în legătură permanentă cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Direcției Siguranță Școlară din cadrul Poliției Române”.

„Solicităm conducerilor unităților de învățământ să se asigure de respectarea cu strictețe a regulilor de acces în unitățile de învățământ, stabilite prin procedurile proprii elaborate în acest sens, precum și, în colaborare cu autoritățile publice locale și politia locală, de asigurarea securității perimetrului școlar. De asemenea, facem un apel către personalul din unitățile de învățământ – directori, profesori – ca, dacă se impune, să comunice cu elevii și părinții, pentru a menține în școală un climat de calm si echilibru”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Informarea integrală a Ministerului Educației și Cercetării:

„Informare || Având în vedere mesajele de amenințare transmise recent către unele instituții de învățământ, vă comunicăm următoarele:

Reprezentații Ministerului Educației și Cercetării monitorizează situația, fiind în legătură permanentă cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Direcției Siguranță Școlară din cadrul Poliției Române.

Siguranța în școală, atât a copiilor, cât și a personalului, trebuie să fie prioritară.

Solicităm conducerilor unităților de învățământ să se asigure de respectarea cu strictețe a regulilor de acces în unitățile de învățământ, stabilite prin procedurile proprii elaborate în acest sens, precum și, în colaborare cu autoritățile publice locale și politia locală, de asigurarea securității perimetrului școlar. De asemenea, facem un apel către personalul din unitățile de învățământ – directori, profesori – ca, dacă se impune, să comunice cu elevii și părinții, pentru a menține în școală un climat de calm si echilibru.

Informații privind evoluția investigației vor fi comunicate de instituțiile care au competență în acest sens. [Ministerul Educației și Cercetării – Biroul de Presă]”

Background

Mesaje cu caracter de amenințare primite ieri de școli și spitale din București au alertat Poliția Română, care coordonare cu Serviciul Român de Informații a efectuat verificări și anunță că „nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”.
„La data de 21 septembrie, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ din municipiul București și unele unități medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare. După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației”, anunță Poliția Română, într-un comunicat de presă.

„Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”, precizează Poliția.

„Menționăm că Poliția Capitalei și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale. Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip”, se arată în comunicatul de presă.


1 comment
  1. Asta e „pastilă” aruncată de vânzătorii țării să mute furia populației de pe ei,….au zilele numărate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii se pot înscrie la Centrul județean de excelență din Cluj până pe 25 septembrie. Securitate cibernetică, Inteligență artificială, Astronomie, printre discipline pentru care se formează grupe de pregătire

Elevii se pot înscrie la grupele de excelență ale Centrului județean (CJEx) Cluj până pe 25 septembrie, a anunțat instituția pe site-ul oficial. Printre disciplinele cu pregătire intensivă se numără…
Vezi articolul
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Nu se modifică structura anului școlar. Pierderile mari din Educație trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță – răspunsul ministrului Cîmpeanu pentru cei 130.000 de semnatari ai unei petiții care cerea vacanță până pe 10 ianuarie

Pierderile mari din Educație trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță, acesta este răspunsul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, dat unei petiții semnate de peste 130 de mii…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan: Dl. David a făcut un raport care prezintă foarte direct și obiectiv problemele mari ale sistemului de educație, cu care sunt de acord. Va fi o prioritate, în limita bugetului pe care România îl are

Președintele Nicușor Dan a declarat în această dimineață, cu privire la ministrul Educației și Cercetării, că „domnul David a făcut un raport care prezintă foarte direct și obiectiv problemele mari…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației privind abuzurile sexuale din școlile noastre, lansată de „Părinții cer schimbare”, Federația Părinților FePAL și alte trei organizații: Media e de peste 1 caz de abuz pe lună, revoltător! Solicităm Ministerului un plan de acţiune cu sancţiuni dure pentru abuzatori şi măsuri eficiente de prevenţie a apariţiei unor cazuri noi

Grupul civic „Părinții cer schimbare”, Federația Părinților FePAL, alături de alte trei organizații îi cer public Ministerului Educației – după reținerea făcută de Poliția Română a unui fondator de after…
Vezi articolul