Ministerul Educației permite masteranzilor care au urmat cursurile la o universitate mai exigentă să susțină disertația la altă unitate de învățământ sau invers / Un masterand de la Universitatea de Vest din Timișoara ar putea să dea examenul final la Universitatea din Petroșani, spre exemplu 

4.205 vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Masteranzii unei instituții de învățământ superior acreditate se pot înscrie și susține examenul de disertație la o altă universitate acreditată, dacă programul de studii are aceeași denumire și este organizat în același domeniu de studiu, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. 

Conform documentului citat, acest lucru se poate realiza cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituții de învățământ superior, după avizul favorabil al consiliilor de administrație.

Am luat un exemplu de program de studii de master din nomenclatorul programelor de master publicat recent. Universitatea de Vest din Timișoara are programul de studii „Managementul resurselor umane”, program ce face parte din domeniul „Management”. Domeniul „Management” și programul de studii „Managementul resurselor umane” se găsesc și la Universitatea din Petroșani. Acest lucru înseamnă că, potrivit ordinului de mai sus, un absolvent de master de la Universitatea de Vest din Timișoara ar putea să susțină disertația la Universitatea din Petroșani, spre exemplu.

  • Domeniul și programul de studii de mai sus se află și în următoarele universități: Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiințe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca, Universitatea Agora din Municipiul Oradea.

Concret, ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică și completează metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență și disertație. Astfel, după articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16¹, cu următorul cuprins:

„Art. 16¹ — Absolvenții unei instituții de învățământ superior acreditate se pot înscrie și pot susține examenul de disertație la o altă instituție de învățământ superior acreditată, dacă programul de studii de master urmat are aceeași denumire și este organizat în același domeniu de studiu, cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituții de învățământ superior, după avizul favorabil al consiliilor de administrație”.

Până acum, facultățile acreditate puteau să organizeze examen de disertație doar pentru absolvenții proprii atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare.

Ordinul amintit permite ca universitățile să organizeze examenul de disertație și pentru absolvenții altor instituții de învățământ superior acreditate, dacă programele de master au aceeași denumire și domeniu de studiu.

De asemenea, instituțiile de învățământ superior acreditate care desfășoară examen de disertație pentru absolvenții altor facultăți acreditate „prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea și desfășurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalității acoperirii cheltuielilor”.

Articolul 17 din metodologia amintită anterior se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 17. — (2) O instituție de învățământ superior acreditată poate organiza examen de disertație pentru absolvenții altor instituții de învățământ superior acreditate dacă are în structură programe de studii universitare de master cu aceeași denumire și în același domeniu de studiu, în condițiile prevăzute de regulamentul propriu, cu respectarea prevederilor legale.

(3) Instituțiile de învățământ superior acreditate care organizează și desfășoară examen de disertație pentru absolvenții altor instituții de învățământ superior acreditate prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea și desfășurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalității acoperirii cheltuielilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.”

Foto: Captură Monitorul Oficial

Menționăm că la art. 11 din metodologie permite absolvenților de studii de licență să își susțină examenul de licență la o altă unitatea de învățământ superior acreditată. „Absolvenții unei instituții de învățământ superior acreditate se pot înscrie și pot susține examenul de licență/diplomă la o altă instituție de învățământ superior acreditată, cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituții de învățământ superior, după avizul favorabil al consiliilor de administrație”.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Rectorul UBB, Daniel David, critică Guvernul și Ministerul Educației că au tăiat locuri bugetate la master și doctorat, atât la nivel național, cât și de la singura universitate românească prezentă în topul Academic Shanghai Ranking 2022


3 comments
  1. Și pe diploma, ce va scrie?
    UVT, via UP?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scandalul de plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu: la Universitatea din Craiova, Comisia de Etică ar putea discuta la rubrica „Diverse”, într-o ședință ce va avea loc luni, dacă se autosesizează în acest caz, spune președintele Comisiei, Sorin Enache

Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar putea include…
Vezi articolul

Noul președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor este Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași: Vom continua parteneriatele cu Administrația Prezidențială în zona de educație, cu Guvernul României, nu doar în ce privește Ministerul Educației, „ci și cu alte organisme ale statului sau non-guvernamentale”

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Dan Cașcaval, a fost ales președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) pentru următoarele șase luni, anunță universitatea într-un comunicat remis Edupedu.ro.…
Vezi articolul

UNATC revizuiește Codul de Etică şi Deontologie universitară și lansează un program „politici de conduită”. Instituția invocă evenimente care pun sub semnul întrebării „practicile din ultimii zeci de ani din învățământul artistic”

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” inițiază programul „Politici de conduită” printr-o campanie de conștientizare și informare a studenților și profesorilor, definirea unor termeni ca abuz, hărțuire…
Vezi articolul