Ministerul Educației: Profesorii vor primi exemple de itemi și probe de evaluare înainte de aplicarea standardelor naționale de evaluare în anul școlar 2026-2027/ Inspectoratele vor verifica dacă acestea sunt respectate

4.314 vizualizări
Foto: © Voyagerix | Dreamstime.com
Profesorii vor beneficia de exemple de itemi și probe de evaluare înainte de aplicarea standardelor naționale de evaluare, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării, într-un răspuns transmis Edupedu.ro. Standardele vor deveni obligatorii pentru evaluarea curentă la clasă în învățământul primar și gimnazial din anul școlar 2026-2027, iar respectarea lor va fi verificată prin inspecțiile desfășurate de inspectoratele școlare, a transmis ministerul.

Ministerul Educației a confirmat că nu există o metodologie de transformare în note și calificative a noilor standarde de evaluare, deși acestea au fost prezentate în ultimii ani ca soluția pentru ca „un 7 să însemne același lucru în toate școlile, într-un răspuns la o solicitare Edupedu.ro.

Profesorii vor primi exemple de itemi și probe de evaluare

„Cadrele didactice vor beneficia de exemple de itemi și de probe de evaluare. Precizăm, în acest sens, că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare organizează Banca de instrumente de evaluare, a cărei funcție, definită prin lege, este orientativă pentru procesul de evaluare (așadar nu este o funcție prescriptivă)”, conform ministerului.

Ministerul nu precizează însă în răspunsul transmis Edupedu.ro când vor fi publicate aceste exemple și nici dacă profesorii vor primi ghiduri metodologice, bareme, itemi sau exemple concrete de transformare a descriptorilor de performanță în note și calificative.

Standardele se aplică la clasă din anul școlar 2026-2027

Potrivit Ministerului Educației, ordinul de aprobare a standardelor naționale de evaluare va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Standardele naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial se aplică începând cu anul școlar 2026-2027, pentru evaluarea curentă realizată la clasă”, precizează instituția.

În ceea ce privește evaluările și examenele naționale, ministerul arată că acestea vor avea ca referențial atât programele școlare, cât și standardele naționale de evaluare, iar condițiile concrete de aplicare vor fi stabilite prin metodologiile specifice aprobate prin ordin al ministrului Educației.

Informații de context despre standardele naționale de evaluare

Standardele naționale de evaluare pentru clasele I-VIII sunt în consultare publică de pe 13 iulie și urmează să fie aplicate începând cu anul școlar 2026-2027. În ultimele săptămâni, conducerea Ministerului Educației și a Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare a prezentat această reformă drept soluția pentru reducerea diferențelor de notare dintre profesori și dintre școli.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, scria pe 13 iulie, pe Facebook, că standardele „vor reduce notele de 9 și 10 acordate în masă” și că „spun clar ce înseamnă nivelul de 5-6, 7-8 și 9-10 și trebuie respectate”.

La rândul său, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, explica faptul că standardele îi vor ajuta pe părinți să înțeleagă dacă nota primită de copil reflectă același nivel de performanță indiferent de școală, afirmând că nu vom mai avea situații în care „copilul meu are 7 la clasă, dar nu știu dacă e de atât”.

Potrivit ministerului, standardele de evaluare reprezintă a treia componentă reglatoare a Curriculumului Național, alături de planurile-cadru și programele școlare.

Răspunsurile ministerului Educației și Cercetării

Edupedu.ro: Vor primi profesorii, înainte de aplicarea obligatorie a standardelor, ghiduri metodologice, exemple de probe, bareme, itemi etalon și exemple concrete de transformare a descriptorilor în note și calificative? Când vor fi publicate aceste materiale?

Răspuns MEC: Cadrele didactice vor beneficia de exemple de itemi și de probe de evaluare. Precizăm, în acest sens, că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare organizează Banca de instrumente de evaluare, a cărei funcție, definită prin lege, este orientativă pentru procesul de evaluare (așadar nu este o funcție prescriptivă).

Edupedu.ro: La ce dată vor intra în vigoare standardele naționale de evaluare și de la ce dată vor deveni obligatorii pentru evaluarea curentă la clasă, pentru evaluările naționale și pentru examenele naționale?

Răspuns MEC: Ordinul de aprobare a standardelor naționale de evaluare intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României. Standardele naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial se aplică începând cu anul școlar 2026 – 2027, pentru evaluarea curentă realizată la clasă.

Pentru evaluările și examenele naționale, referențialul îl constituie programele școlare împreună cu standardele naționale de evaluare, condițiile concrete de aplicare fiind stabilite prin metodologiile specifice, aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării și publicate potrivit calendarelor aferente fiecărei evaluări sau fiecărui examen.

Foto: © Voyagerix | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *