Ministerul Educației susține că nu știe câți profesori titulari predau în aceeași școală discipline care nu corespund cu specializarea lor. În schimb, instituția a numărat în toată țara doar 28 de profesori titulari sau pe viabilitate cu norma în trei sau mai multe școli

2.381 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Educației nu are date despre profesorii titulari care au completare de normă în discipline care nu corespund specializării lor în aceeași școală, potrivit unui răspuns dat de instituție în urma unei interpelări în Parlament. „Personalul didactic titular încheie contract individual de muncă cu directorul unității de învăţământ preuniversitar, nu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, transmite instituția. În schimb, ministerul precizează că sunt 28 de cadre didactice titulare/angajate pe durata de viabilitate a postului care şi-au completat norma didactică în trei sau mai multe școli.
  • Amintim că, începând cu anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
  • Procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice, a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, 8 august 2025. În perioada 11-14 august 2025 s-au reluat activitățile de constituire a posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluționarea cererilor de completare a normei didactice de predare. Su fost reluate etapele de mobilitate. De regulă, toate aceste etape țineau din ianuarie și până în iunie, dar vara trecută activitățile au fost făcute pe repede înainte.
  • De asemenea, școlile au putut revizui disciplinele opționale, prin proceduri proprii simplificate, în perioada 11-14 august, în contextul creșterii normei didactice de predare.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, „constituirea normei didactice de predare a personalului didactic titular se realizează de către directorul unității de învăţământ, în baza deciziilor de numire/transfer/repartizare emise de către inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti”:

Personalul didactic titular încheie contract individual de muncă cu directorul unității de învăţământ preuniversitar, nu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Constituirea normei didactice de predare a personalului didactic titular se realizează de către directorul unității de învăţământ, în baza deciziilor de numire/transfer/repartizare emise de către inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Completarea normei didactice de predare cu ore la alte discipline decât cele prevăzute în deciziile de numire/transfer/repartizare, conform specializărilor dobândite prin studii, era prevăzută în legislaţia specifică învățământului preuniversitar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare”.

Iată cum justifică instituția lipsa datelor despre profesorii predau în aceeași școală discipline care nu corespund cu specializarea lor:

„În concluzie, constituirea normei didactice pentru personalul didactic titular, dar şi angajat pe perioadă determinată, realizându-se la nivelul fiecărei unități de învăţământ, în condiţiile legale citate mai sus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu dispune de date nominale privind încadrarea fiecărui cadru didactic din fiecare unitate de învăţământ, respectiv date referitoare la completările normelor didactice de predare realizate la nivelul unităţilor de învăţământ”.

Conform Ministerului Educației, sunt 28 de cadre didactice titulare/angajate pe viabilitatea postului care şi-au completat norma didactică în trei sau mai multe unități de învăţământ:

„Conform datelor înregistrate în aplicația informatică Titularizare, în anul şcolar 2024- 2025 nu au existat situații de cadre didactice titulare/angajate pe durata de viabilitate a postului care şi-au completat norma didactică de predare în trei sau mai multe unități de învăţământ. Situația din anul şcolar 2025-2026, în care 28 de cadre didactice titulare /angajate pe durata de viabilitate a postului şi-au completat norma didactică în trei sau mai multe unităţi de învăţământ, este prezentată în anexă.”

Situația cadrelor didactice titulare/angajate pe durata de viabilitate a postului care şi-au completat norma didactică în trei sau mai multe unități de învăţământ:

Răspunsul Ministerului Educației și Cercetării poate fi consultat mai jos:

În octombrie 2025, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a vorbit despre efectele creșterii normei didactice de predare la 20 de ore. „Am la mine date concrete. S-a completat norma în mediul urban, atenție, în rural se întâmpla și până acum, cu ore din altă specialitate, ca să ajungă la 20 de ore”, a spus liderul sindical, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2.

În septembrie anul trecut, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a fost întrebat cum este posibil ca profesorul de engleză să predea desen și franceză. Răspunsul ministrului a fost că „sunt absolut de acord că a ieși din aria curriculară parcă nu este în regulă”. Daniel David a afirmat că „nu este un mecanism adus de aceste măsuri fiscal-bugetare. Este un mecanism care exista și înainte, doar că acum se vede”. Declarațiile au fost făcute în luna septembrie, la Radio Guerrilla.

Informații de context

Profesorii din liceele și școlile profesionale din mediul rural își pot completa norma de predare cu până la un sfert din ore la discipline din aceeași arie curriculară, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026.

Ministrul Daniel David a anunțat încă din 22 iulie că profesorii vor putea preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară, în contextul creșterii normei didactice. Acesta dorește ca România să se adapteze la practicile din țări precum Statele Unite și Finlanda: „Da, vom crea această posibilitate [n. red. ca profesorii să poată preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară]. Îi rog pe profesori să înțeleagă. Referitor la problema fragmentării, caut soluții să o controlăm. Dar da, vom deschide spre disciplinele din aceeași arie curriculară. Nu vă supărați, te uiți la sistemul vestic. Și în Statele Unite și în Finlanda, în țările nordice, ai arii curriculare largi. Numai la noi e hiperspecializare, exact pe discipline”.

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat că „acea poveste spusă de așa-zisul ministru că li se dau profesorilor ore din aceeași arie curriculară e o tâmpenie”. Referitor la creșterea normei didactice de predare, acesta a afirmat că înseamnă, de fapt, „mii de cadre didactice care, probabil, vor fi șoferi de taxi sau vânzători pe la buticuri”.

De asemenea, o completare de normă la un profesor care are o anumită specialitate cu ore dintr-o altă specialitate nu face bine copiilor, atrage atenția un alt cadru didactic: „Degeaba facem austeritate, dacă noi pe viitor nu vom avea specialiști”, a spus el.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și:
octombrie 2025 – Norma didactică de predare de 20 de ore. Simion Hăncescu, FSLI: Am date concrete. S-a completat norma în mediul urban cu ore din altă specialitate. Vi se pare firesc să spună copilul că «fac ora de informatică cu profesorul de desen»?
Cum e posibil ca profesorul de engleză să predea desen și franceză? Ministrul Daniel David: Sunt de acord că a ieși din aria curriculară parcă nu este în regulă. Este un mecanism care exista și înainte, doar că acum se vede
O completare de normă la un profesor care are o anumită specialitate cu ore dintr-o altă specialitate nu face bine copiilor, atrage atenția un cadru didactic: Degeaba facem austeritate, dacă noi pe viitor nu vom avea specialiști
Profesorul Marius Lobază: Acea poveste spusă de așa-zisul ministru că li se dau profesorilor ore din aceeași arie curriculară e o tâmpenie. Această majorare a normei înseamnă câteva mii de cadre didactice care, probabil, vor fi șoferi de taxi sau vânzători pe la buticuri
OFICIAL Profesorii de la liceele și școlile profesionale din mediul rural își vor putea completa până la 1/4 din ore cu discipline din aceeași arie curriculară – procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026


1 comment
  1. Chiar dacă ar acea aceste date, nu cred că le vor face public. Te crucești de situație! Jale mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primul manual de dialect aromân pentru copii, lansat de cercetători de la Institutul de Lingvistică / Profesoara Manuela Nevaci: Oricine poate învăța elementele de bază de citit, scris, vocabular și morfologie – INTERVIU

Primul manual de dialect aromân pentru copii, dedicat cu precădere celor din comunitățile din Albania, a fost lansat de cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”…
Vezi articolul

Cazul acuzațiilor de plagiat aduse directorului SIE, Gabriel Vlase, în 2018, reluat de Pressone după șase ani / „Cel puțin 66 de pagini de conținut plagiat” în teza de doctorat, Vlase nu neagă „nici măcar o singură dată”

Acuzațiile de plagiat aduse directorului SIE, Gabriel Vlase, într-un articol semnat de jurnalistul Sorin Semeniuc în Newsweek, în 2018, sunt reluate acum într-o investigație publicată de jurnalista Emilia Șercan pentru…
Vezi articolul

Front unit în fața lui Tudorel Toader, în alegerile pentru funcția de rector la Universitatea Al.I. Cuza din Iași: Toți candidații cu număr relevant de voturi îl sprijină pe contracandidatul Liviu Maha în turul II / Toader: trebuie unele abordări nuanțate și îmbunătățite

Numărul candidaților la funcția de rector al Universității „Al.I. Cuza” din Iași care îl sprijină pe Liviu Maha, contracandidatul rectorului în exercițiu Tudorel Toader, în turul doi al scrutinului a…
Vezi articolul