Ministerul Sănătății amână susținerea examenului de medic specialist – ieșire din Rezidențiat 2026 cu subiecte unice la nivel de țară pentru a doua parte a anului – proiect de OUG

1.006 vizualizări
Foto: Pexels.com
Ministerul Sănătății propune amânarea introducerii probei scrise cu subiecte unice la nivel național pentru examenul de obținere a titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist din semestrul I în semestrul II al anului 2026, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență (OUG). Măsura vine după ce autoritățile constată că universitățile nu pot asigura, în timp util, infrastructura logistică și procedurile necesare pentru organizarea unitară a examenului.

În prezent, Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, modificată recent prin OG nr. 44/2024, prevede că, începând cu sesiunea din semestrul I al anului 2026, proba scrisă a examenului de specialist se desfășoară cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate. Ministerul Sănătății revine acum asupra acestui calendar și propune ca noua formulă de examinare să se aplice abia din semestrul II al anului 2026.

Potrivit notei de fundamentare, organizarea unui examen cu subiecte unice la nivel național presupune „o organizare amplă la nivelul tuturor centrelor universitare”, inclusiv o logistică informatică care să garanteze confidențialitatea și securitatea transmiterii electronice a datelor.

„Lipsa unei bune organizări logistice, mai ales în domeniul transmiterii datelor în sistem electronic, poate conduce la vicierea rezultatelor și la crearea unor condiții inechitabile pentru toți candidații”, se arată în document.

Ministerul precizează că intervalul rămas până la sesiunea de examene din primul semestru al anului 2026 este prea scurt pentru:

  • pregătirea riguroasă a infrastructurii,
  • stabilirea unor proceduri unitare,
  • formarea resurselor umane în toate centrele universitare în care se desfășoară pregătirea în rezidențiat.
Ce prevede modificarea propusă prin OUG

Proiectul de OUG modifică articolul 15 alin. (3²) din OG nr. 18/2009, stabilind că:

  • începând cu sesiunea de examen din semestrul II al anului 2026, proba scrisă pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist se va desfășura cu subiecte unice pe țară;
  • comisia națională de elaborare a subiectelor va fi formată din coordonatori de rezidențiat din toate centrele universitare și va fi desemnată prin ordin al ministrului sănătății;
  • președintele comisiei va fi desemnat prin tragere la sorți în dimineața examenului;
  • probele clinice sau practice vor fi susținute în fața unor comisii propuse de universitățile de medicină și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale.

DOCUMENT Proiectul de OUG:

DOCUMENT Nota de fundamentare:

Executivul susține că amânarea reprezintă „o soluție echilibrată”, care permite centrelor universitare pregătirea logistică adecvată, implementarea efectivă și unitară a sistemului la nivel național și asigurarea echității și coerenței procedurilor de examinare.

În nota de fundamentare se mai arată că această schimbare ar contribui la standardizarea nivelului profesional al medicilor, medicilor stomatologi și farmaciștilor specialiști și la alinierea României la tendințele internaționale în evaluarea specialiștilor din domeniul medical.

Informații de context

În prezent, examenele de ieșire din rezidențiat sunt organizate în centre universitare, cu comisii formate la nivelul universităților de medicină. Introducerea subiectelor unice la nivel național a fost prezentată de Ministerul Sănătății drept o reformă majoră a sistemului de evaluare, menită să elimine diferențele dintre centrele de examinare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vicepreşedintele CNA: Vom solicita Administraţiei Prezidenţiale să dedice un capitol foarte clar educaţiei media în strategia privind securitatea naţională. Educaţia media trebuie inserată în toate materiile / Copiii abandonaţi în faţa ecranelor urmează să voteze peste 4-8 ani și sunt într-un risc extrem de pregnant – avertizează Valentin Jucan

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională.…
Vezi articolul

În ce situații Inteligența Artificială este utilă pentru copii și când nu este indicat să o folosească: AI nu trebuie folosit niciodată pentru sprijin emoțional, rezolvarea conflictelor sau pentru luarea unei decizii – Sfaturile unui expert pentru părinți

Majoritatea articolelor pentru părinți despre folosirea inteligenței artificiale se concentrează pe teamă sau nu explică cum și de ce funcționează aceste tehnologii, avertizează un analist și consilier în folosirea Inteligenței…
Vezi articolul
Admitere la liceu 2020

Elevii de la liceele militare, excluși de la Concursul de Chimie „Petru Poni” 2024, dedicat liceelor vocaționale, printr-o adresă a secretarului de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru

Elevii de la liceele vocaționale – profilul militar nu pot participa la Concursul Național de Chimie „Petru Poni” 2024 dedicat elevilor din învățământul vocațional, după ce au fost tăiați printr-o…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală, despre completarea fișei cu opțiuni pentru repartizare: Un copil aflat pe poziția 2.000 în ierarhie, care vrea să ajungă la o anumită școală unde anul trecut s-a intrat cu poziția 1.900, are șanse destul de bune

Poziția în ierarhie e foarte importantă atunci când elevii se gândesc la opțiunile lor, a declarat Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, la TVR Info. Ierarhia de…
Vezi articolul

Sorin Ion, secretar de stat la Educație: De foarte multă vreme și pe nedrept învățământul profesional a fost privit cumva ca un refugiu al eșecului. Pe de altă parte, însă, întreaga societate reclamă faptul că nu avem meseriași

De foarte multă vreme și pe nedrept învățământul profesional a fost privit cumva ca un refugiu al eșecului, a declarat Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământul preunivesitar, într-o emisiune…
Vezi articolul

Asociațiile elevilor, după o întâlnire la Guvern cu reprezentanții mai multor ministere pe tema navetei la școală: Refuzăm compromisuri în respectarea legii și solicităm retragerea proiectului de OUG pentru transportul elevilor

Mai multe asociații ale elevilor solicită Ministerului Educației retragerea proiectului de ordonanță de urgență prin care sumele forfetare pentru navetă vor fi majorate, potrivit unui comunicat de presă. Asociația Elevilor…
Vezi articolul