Miniștri ai Educației din toată lumea se întâlnesc miercuri și joi, la Parlament

152 de vizualizări
Miniștrii ai Educației din 51 de state se întâlnesc astăzi și mâine la Palatul Parlamentului, la cea de-a șaptea Reuniune a Miniștrilor Educației din cadrul ASEM (7th ASEM Education Ministers’ Meeting/ASEM ME7).

Evenimentul face parte din calendarul activităților derulate în contextul exercitării de către România a Președinției la Consiliul Uniunii Europene, transmite Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

La reuniunea prezidată de Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, participă și Tibor Navracsics, Comisarul European pe Educație, care a transmis pe Twitter: „Investiția în educație și tineret rămâne o prioritate de top! Trebuie să asigurăm o educație inclusivă și de calitate pentru toată lumea, să promovăm oportunități de învățare pe tot parcursul vieții și să îi pregătim abilitățile și cunoștințele care îi vor ajuta să aibă o viață cât mai bună”.

Tema reuniunii ministeriale ASEM ME7 este „Educația care conectează: incluziune, mobilitate și excelență în sprijinul obiectivelor de dezvoltare durabilă”. Pe parcursul celor două zile (15-16 mai), discuțiile miniștrilor educației vor viza mobilitatea educațională dintre Asia și Europa în era digitală.

Procesul Educațional ASEM se bazează pe patru arii prioritare. Este vorba de asigurarea și recunoașterea calității educației, implicarea mediului de afaceri și industriei în educație, mobilitatea echilibrată și învățarea pe tot parcursul vieții (inclusiv învățământul profesional și tehnic).

ASEM (Asia-Europe Meeting) este o platformă de cooperare între Europa și Asia, lansată în anul 1996, în vederea consolidării dialogului dintre cele două regiuni. Are în prezent 53 de parteneri: 51 de state (28 de state membre ale UE, Elveția, Norvegia și 21 de state asiatice) și 2 organizații internaționale – Uniunea Europeană și Secretariatul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est). România a aderat la ASEM cu ocazia Summit-ului ASEM7 (Beijing, 24-25 octombrie 2008).

Descarcă de aici Agenda Evenimentului ASEM de la București

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cardurile de primă didactică și „respectul” față de profesori. Pe lista actualizată a magazinelor apar, printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism

Ieri, Ministerul Educației a anunțat că lista magazinelor pentru prima didactică, pe fiecare județ, a fost actualizată. De menționat că lista cuprinde și farmacii, hoteluri, pensiuni, magazine de bijuterii, supermarketuri,…
Vezi articolul

INTERVIU Contractul de fuziune a Universității din Pitești cu Politehnica București a fost aprobat în Senatul instituției argeșene. Rectorul Dumitru Chirleșan: Se dorește ca fuziunea să se facă prin lege specială / Noua universitate va fi de tip “federație”, cu două centre coordonate de câte un prorector 

Fuziunea dintre Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea din Pitești (UPIT), negociată în ultima jumătate de an, intră pe ultima sută de metri după ce, săptămâna trecută, Senatul instituției…
Vezi articolul