Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit, într-un interviu pentru ziare.com, despre analiza Consiliului Fiscal în privința măsurilor din Legea Bolojan și a spus următoarele: „Consiliul Fiscal a făcut o estimare, nu ei sunt experții. Eu vă spun câți bani mi-ar fi trebuit până la sfârșitul anului, bani pe care nu-i primim la rectificare, și atunci s-au luat aceste măsuri.”
Consiliul Fiscal a estimat că economia pe care o va face ministerul în acest an prin toate măsurile din legea Bolojan, care dau peste cap școlile, profesorii și elevii: 378 milioane de lei, adică 0,6% din bugetul MEC.
Întrebare: Consiliul Fiscal vorbește totuși despre o economie de numai 0,02% din PIB, pe care o face Guvernul prin măsurile anunțate de dumneavoastră.
Daniel David: „Consiliul Fiscal a făcut o estimare, nu ei sunt experții. Eu vă spun câți bani mi-ar fi trebuit până la sfârșitul anului, bani pe care nu-i primim la rectificare, și atunci s-au luat aceste măsuri.”
Produsul Intern Brut al României este estimat la 1.894 de miliarde de lei de Comisia Națională de Prognoză. În opinia Consiliului Fiscal reducerea vizată a cheltuielilor din Educație prin toate aceste măsuri prevăzute de Legea Bolojan este de 0,02% din PIB. Adică 378.840.000 de lei.
Reamintim că în mai multe ieșiri publice ministrul Educației și Cercetării Daniel David a declarat că nu sunt bani de salarii și burse pentru tot anul.
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a comentat afirmația și a spus că „Vor fi bani și de salarii și de pensii, vor fi bani”.
Acesta a declarat mai întâi, pe 29 iunie, că bugetul Ministerului Educației e pe terminat: „Dacă peste câteva săptămâni nu facem nimic și nu înțelegem prin ce trecem, mă tem că nu mai putem da nicio bursă”, apoi, din 6 iulie, în ieșiri publice repetate a susținut că „Educația are o contribuție mare la deficitul bugetar”.
Confruntat cu proteste de stradă și cereri de demisie din partea sindicatelor și a multor profesori, ministrul duce mesajul de avertizare, la unul de amenințare, pe 31 iulie, în contextul aplicării Legii 141/2025, „Legea Bolojan”: „Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul!”
Daniel David justifică aplicarea unor măsuri de austeritate prin criza bugetară și afirmă că scopul restructurărilor din educație este „să ne salvăm din toamnă salariile și bursele”.
Ce este Consiliul Fiscal
„Consiliul fiscal este o instituţie independentă, înfiinţată prin legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare supuşi unor criterii stricte de eligibilitate. Membrii Consiliului fiscal sunt numiţi prin hotărâre de către Parlament pe o perioadă de 9 ani, la propunerea Academiei Române, Băncii Naţionale a României, Academiei de Studii Economice Bucureşti, Institutului Bancar Român şi Asociaţiei Române a Băncilor care nominalizează fiecare o singură persoană.
În realizarea misiunii sale, Consiliul fiscal îndeplineşte o sferă largă de atribuţii: evaluează proiecţiile macroeconomice avute în vedere la fundamentarea prognozei de venituri a bugetului general consolidat, estimează impactul pachetelor de măsuri de natură a influenţa soldul bugetar, analizează execuţia bugetară şi măsura în care aceasta corespunde ţintelor propuse, monitorizează respectarea regulilor fiscale, emite recomandări privind politica fiscală curentă şi viitoare”, potrivit consiliulfiscal.ro.
În opinia Consiliului Fiscal se arată că, în data de 3 iulie 2025, Ministerul Finanțelor a trimis Consiliului Fiscal, prin adresa nr. 564697/03.07.2025, proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, solicitând, în temeiul art. 53, alin. (2) din Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare (nr. 69/2010) opinia Consiliului Fiscal cu privire la acesta.
Potrivit art. 53, alin. (2), lit. e) al Legii Responsabilității Fiscal-Bugetare, printre atribuțiile Consiliului Fiscal este aceea de a analiza și elabora opinii și recomandări, atât înainte de aprobarea de către Guvern, cât și înainte de transmiterea către Parlament, asupra legilor bugetare anuale, a rectificărilor bugetare, precum și asupra altor inițiative legislative care pot avea un impact asupra volumului cheltuielilor bugetare, precum și evaluarea conformității acestora cu principiile și regulile fiscale prevăzute de Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare.
15 comments
Dani știe și finanțe acum….încet,va știi de toate până în decembrie…îl pun premier
Hahah uite ce expert, unu care a facut bugetu si l-a facut asa cum e.VARZA .Demisia si lasa-ne ca nu esti bun de nimic
Avem așadar un singur expert multilateral dezvoltat.
El însuși. Autarhic, imobil, autosuficient.
Părea ca începe sa înțeleagă.
Era doar cameleonic.
Apropo e in concediu doar cât sa nu intre in sediul ministerului cu fluierături si vorbe grele?
David, nu scapi cu sofisme si vorbe goale.
DEMISIA!
Ei or fi sau nu or fi experti …dar dumneata sigur esti expert in distrugerea invatamintului românesc.Esti numit pentru a apara Educatia , nu pentru a o distruge ( iti spun ca poate ai uitat pe cine trebuie sa sustii)DEMISIAAAA
Mda. Au papat banii noștri in cele 2 campanii electorale, in ajutoarele pentru Ucraina si pentru Moldova. Europa le-a trasat directive si atat i-a dus mintea, sa loveasca, a cata oara, in educatie. Înțelegem ca e nevoie de reforma, dar nu cu bata. Si acum 10 ani, Băsescu tot cu bata pe noi.
Minte. Rectificările astea se fac, în medie, la fiecare 4 luni. Nu exista minister care să nu treacă prin asta si nu toate rectificările sunt pozitive, adică de la unii se iau fonduri necheltuite și li se dau altor ministere. Să știți că cei de pe lângă el se luptă cu neștiinta și neînțelegerea lui. Nu e o persoană aptă intelectual pentru funcții politice și nu cunoaște mecanica sistemului de învățământ. Sunt informații din interior. Ar trebui schimbat. Are inclusiv o atitudine de mare apropiere față de mai multe persoane nepotrivite și e de un narcisism exagerat. Trebuie schimbat.
Cei de la Consiliul fiscal nu sunt experti in fiscalitate, cei de la Institutul de Stiinte ale Educatie nu sunt experti in stiintele educatie, dl. ministru Daniel David este expert in toate. Deja miroase a dictatura la Ministerul educatiei.
Nimeni in istoria Educatiei nu a taiat de la fel ca tine tinand cont ca bugetul Educatie este sub media UE si nici legea cu 5% din PIB nu este aplicata.
Ai taiat plata cu ora, vouchere de vacanta, prima didactica, norma de hrana, burse elevi, burse studenti.
Ai crescut norma didactica cu 2 ore la.toti, ai crescut norma didactica la directori si la cei cu gradul ai crescut norma didactica cu 4 ore. Practic muncim 15%-25% mai mult pe aceeasi bani.
Inainte de aceste taieri te-ai batut pentru educatie cum fac ceilalti colegi de cabinet?
Amandoua partile au dreptate.
Cei din Consiliul fiscal , daca au calculat bine, se refera la cât inseamna toate aceste taieri si au ajuns la concluzia respectiva.
Pe de alta parte, dl. ministru spune altceva, de cati bani ar mai avea nevoie pâna la sfarsitul anului.
Concluzia, ministerul a estimat/calculat gresit bugetul initial. Acesta trebuia sa reflecte necesitatile din educatie tinând cont de legislatia valabila la acel moment ( norma de 18 ore, plata cu ora platita normal etc.) Nu a facut-o sau a mers pe principiul ” mai cerem bani in plus la rectificari, daca e nevoie”.
Acum , solutia gasita de dumnealor a fost aceasta a taierilor, platesc fraierii incompetenta / rea-vointa celor din minister ( in frunte cu dl. David). Am impresia ca in loc sa apere interesele celor din educatie (vezi cazul MIclea si demisia acestuia), dl David a supralicitat în adoptarea masurilor de austeritate.
Un ministru care insistă să se scufunde in penibil și ticăloșie. Un manipulator.
Doua exemple de manipulare:
1. A promis liderilor sindicali că va avea o întâlnire cu Bolojan și se va renunța la anumite măsuri . In acest timp, in teritoriu, sunt in plină desfășurare procedurile de taiere, comasare , închidere etc
2. A promis că de la anul, salariul unui debutant va porni de la 9000 de lei.
Nu a promis ca de la anul salariul unui debutant va porni de la 9000 de lei. A lasat sa se creada ca ar fi zis asta, dar realitatea este diferita. Afirmatia lui sugereaza ca va incerca sa includa in viitoarea lege a salarizarii „unitare” acest prag, cu speranta ca legea va fi finalizata in 2026. Dar aplicarea legii… probabil prin 2036.
Daca nici în Consiliul Fiscal nu sunt specialiști în domeniul financiar, atunci unde sunt? În MEC? Ma îndoiesc, dat fiind bugetul întocmit pe anul acesta. DD a stat o vreme la dos, dar a ieșit din nou cu atacuri, în maniera cunoscuta.
Cum ca sunt bani pentru Ministerul Sanatatii, Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale,… iar pentru Mniesterul Educatiei nu sunt?
De ce în ministerele enumerate mai sus nu se fac restructurari si optimizări financiare asa cum se fac in educație?
Expertul lui pește!
Zero transparenta!
Unde sunt banii daca au fost prinsi in buget pentru ca venitul va scadea prin elimarea voucherelor de vacanta, prima didactica si norma de hrana. Mai vrei sa tai si plata cu ora dar nu va mai tine nimeni ore suplimentare.