O profesoară de limba engleză care predă la Şcoala Gimnazială ‘Dacia’ din Oradea şi la şcoala din Bulz este cercetată penal de procurorii orădeni după ce nu a purtat mască la ore şi a instigat atât elevii, cât şi alte cadre didactice să nu o poarte, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, profesoara este anchetată pentru mai multe infracţiuni, respectiv: zădărnicirea combaterii bolilor, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, dar şi abuz în serviciu.
‘De la începutul anului şcolar, respectiv din data de 1 septembrie 2020, doamna profesoară X, titulară la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bulz şi cu completarea normei didactice la Şcoala Gimnazială Dacia Oradea, nu a purtat mască de protecţie impusă în contextul actual al riscului de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, fiindu-i atrasă atenţia în repetate rânduri cu privire la acest aspect, însă aceasta nu s-a conformat‘, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Femeia i-ar fi instigat şi pe alţi dascăli, dar şi părinţi şi elevi să nu se protejeze.
‘De asemenea, numita X a instigat şi alte cadre didactice şi părinţi de a nu purta mască sau de a lăsa copiii fără mască la orele de limba engleză‘, au mai transmis procurorii.
Inspectorul şcolar general al IŞJ Bihor, Virgil Blage, a declarat, pentru Agerpres, că inspectoratul a reclamat-o la poliţie pe profesoara de limba engleză încă din luna septembrie, la scurt timp de la debutul anului şcolar.
‘Nu este singurul caz, pentru că în aceeaşi perioadă, concomitent, am semnalat şi situaţia profesorului de la Liceul sportiv care a protestat împotriva purtării măştii de protecţie. Sesizările au fost depuse la o zi sau două diferenţă. Dar văd că în cazul doamnei profesoare acuma s-a hotărât să se deschidă dosarul. Doamna este profesoară de limba engleză. După cum ştim, are trei copii, din care doi au refuzat să poarte mască, instigaţi fiind de mama lor‘, a declarat Virgil Blage.
R.P.
Raluca Pantazi
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
Redacția
2 comments
Va veni vremea când vom râde de terorismul sanitar, de vânătoarea dde vrăjitoare și de panica și isteria finanțate de guvern care a cumpărat presa să construiască „realitatea” medicală. Și atunci intelectualii sofisticați și jurnaliștii se vor dovedi obedienți care au fost complici la sabotarea economiei naționale prin lockdown-uri și heyrupism autoritar impotriva drepturilor civile.
Aceste persoane (nu le spun oameni ca să nu încalc, doamne ferește, regulile stricte ale corectitudinii politice, despre care la noi nu se prea discută – fie din ignoranță, fie pentru că o bună parte dintre noi și-au mai păstrat un dram de rațiune și decență) nu conștientizează faptul că nu sunt liderii unui cult, format din adepți vrăjiți de charisma lor, ci niște slujbași ai statului, care au niște obligații stricte de îndeplinit pentru a-și merita salariul (mare sau mic, este în afara discuției, cât timp nu i-a silit nimeni să intre în „sistem”). Ei se cred niște „apostoli”, care folosesc catedra pentru a-și expune (când și cum au chef) adânca lor „filosofie” și „revelațiile” unei para- sau infraștiințe dăruite numai lor în calitate de aleși. Pot să își vânture în fața copiilor veleitățile și fanteziile lor bolnăvicioase deoarece pot să abuzeze de o legislație sindicalistă, conform căreia este aproape imposibil să fie dați afară din învățământ. Și mai este un motiv pentru care își pot face de cap (este o expresie, deși de multe ori „capul” este complet absent) dintr-un motiv pe care politicienii se feresc să îl spună clar: nu-i poți da afară din „sistem” pe foarte mulți pentru că nu ai cu cine să-i înlocuiești – ori poți să-i înlocuiești cu unii și mai incapabili, leneși și iresponsabili, căci e aproape imposibil să dai pe cineva afară din învățământ, dar aproape oricine poate intra să predea la catedră. Și când te gândești cât de simplu ar fi: nu trebuie să dai afară prea mulți, câteva exemple suficient mediatizate ar fi suficiente ca să-i cumințească pe toți. În afară de copii, cel mai mult au de suferit nu „cadrele didactice” (o tristă reminiscență comunistă), ci profesorii (câți or mai fi rămas) care chiar își văd de treabă cu pasiune, competență și vocație, căci munca lor nu este vizibilă decât în cercul restrâns al elevilor cu care lucrează și al familiilor acestora, presa fiind ahtiată numai de cazurile (multe, nimic de spus) de impostori și nechemați care fac de râs această tagmă odinioară respectată.