Ministrul Educaţiei din Italia şi-a dat demisia pentru că nu a primit un buget suficient pentru învăţământ: „Se pare că resursele nu se găsesc niciodată atunci când vine vorba de școală și de cercetare, dar găsim sute de milioane de euro când există vreun scop politic”

1.899 de vizualizări
Ministrul italian al Educaţiei, Lorenzo Fioramonti, şi-a dat demisia pentru că nu a primit finanţarea cerută pentru şcoli, potrivit unui mesaj publicat pe pagina personală de Facebook. Demnitarul explică motivele deciziei sale: „Se pare că resursele nu se găsesc niciodată atunci când vine vorba de școală și de cercetare, cu toate acestea, găsim sute de milioane de euro în câteva ore pentru a-i aloca în alte scopuri atunci când există voință politică”.

Ministrul Fioramonti spune că a aşteptat aprobarea bugetului de către Parlament pentru a anunţa demisia, ca să nu pună o presiune pe Legislativ.

„În seara de 23 decembrie, i-am trimis președintelui Consiliului scrisoarea formală prin care demisionez din funcția de ministru al Educației, al Universităților și al Cercetării. (…) Motivele au fost aceleaşi pe care le ştiu cu toţii de mult timp: mi-am acceptat misiunea cu condiţia de a pune capăt într-un mod radical tendinței care de zeci de ani pune școala, învăţământul superior și cercetarea italiană într-o suferință puternică. M-am angajat să repun educația – fundamentul pentru supraviețuire și viitorul fiecărei societăți – în centrul dezbaterii publice, subliniind cu fiecare ocazie cât de mult contează şi că fără resurse adecvate orice progres a fost imposibil”.

„Acesta este adevăratul motor al țării, care construiește viitorul nostru al tuturor. Se pare că resursele nu se găsesc niciodată atunci când vine vorba de școală și de cercetare, cu toate acestea, găsim repede sute de milioane de euro, în câteva ore, pentru a-i aloca în alte scopuri atunci când există voință politică”, notează fostul ministru, care a publicat o fotografie cu scaunul său gol.

Lorenzo Fioramonti are 42 de ani şi luase o pauză de la rolul de profesor titular de Economie politică la Universitatea din Pretoria, în Africa de Sud, unde a fondat Centrul pentru Studiul Guvernanței Inovative. În 2014, a devenit primul preşedinte al Asociaţiei de Studii ale Uniunii Europene din Africa Sub-Sahariană şi articolele sale au apărut în diferite publicaţii internaţionale, notează IlPost.

Demisia sa vine după ce anunţase pentru ţara sa unele dintre cele mai curajoase măsuri în Educaţiei din Uniunea Europeană. Italia urma să devină prima țară din lume care introduce în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile. Schimbările climatice vor fi studiate o oră pe săptămână, începând cu anul școlar 2020-2021 care debutează în septembrie anul viitor.

Fostul ministru italian a anunțat atunci și că discipline precum geografia, matematica și fizica vor fi studiate și din perspectiva dezvoltării durabile.

Fioramonti a stârnit o adevărată dezbatere în societatea italiană, atunci când a propus scoaterea crucifixurilor din sălile de clasă, pentru a crea un mediu incluziv pentru non-creștini. O altă propunere dezbătută în prezent este introducerea de taxe pe zboruri și pe alimentele cu zahăr, pentru a strânge fonduri suplimentare pentru educație.

În România a fost un singur ministru care a demisionat din acest motiv. Este vorba despre ministrul Educatiei, Mircea Miclea, care pe 11 octombrie 2005 i-a inaintat, primului-ministru Calin Popescu Tariceanu, demisia de onoare din cauza bugetului prea mic alocat invatamantului pentru 2006.

Intr-o declaratie de presa, Mircea Miclea precizeaza ca desi a sustinut tot timpul ca Educatia trebuie sa primeasca un procent de cel putin 5% din PIB, cand media europeana este de 5,22%, iar media tarilor care au intrat de curand in Uniunea Europeana este de 5,31%, bugetul pentru invatamant a ramas la nivelul anului anterior si chiar mai redus.

„Intrucat bugetul obtinut pentru anul 2006 nu concorda cu declaratiile mele anterioare, perpetueaza subfinantarea cronica si impiedica derularea proiectelor de anvergura pe care le-am lansat, socotesc ca e datoria mea sa imi depun demisia”, declara Mircea Miclea.

FOTO: Facebook.com/LorenzoFioramonti


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce este inteligența emoțională? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, în conferințele „Știința pe înțelesul tuturor”

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, va vorbi pe larg despre inteligența emoțională, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea din…
Vezi articolul

Elevul de la Olimpiada de Biologie din județul Prahova a fost calificat la etapa națională cu 90 de puncte, deși a inversat marcarea răspunsurilor pe foaie și a obținut inițial doar 10 puncte. Decizia, după mai multe petiții la Ministerul Educației în care a acuzat stări de rău

Elevul de la Olimpiada Națională de Biologie (ONB), etapa județeană din Prahova din 17 martie, care a fost calificat la etapa națională deși a inversat marcarea răspunsurilor pe foaia-tip, a…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Întârzieri și de peste șase luni ale burselor școlare, în special pentru elevii din mediul rural, semnalate de Federația Națională a Părinților. Organizația cere mai multor instituții acordarea integrală a drepturilor copiilor

Remedierea plăților întârziate ale burselor elevilor, mai ales în mediul rural, unde ar fi decalaje și de 6 luni, este cerută de Federația Națională a Părinților (FNP) în două adrese…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Noul proiect de programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, varianta a II-a, publicat de Ministerul Educației / Se păstrează organizarea diacronică a conținuturilor și au fost introduși mai mulți autori recomandați, între care Grigore Ureche și Miron Costin, Ioan Budai Deleanu, Gheorghe Asachi, Maria Rosetti, Sofia Nădejde și Titu Maiorescu

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 23 decembrie, forma revizuită a programelor școlare de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, documente rezultate în urma procesului de consultare…
Vezi articolul