Ministrul Educației, la Guvern: Trebuie să plec la întâlnirea cu sindicatele la care ar trebui să semnăm contractul colectiv de muncă / Sindicatele au semnat noul contract, iar profesorii nu mai pot face grevă pentru condiții de muncă și salarizare, ci doar pe legea dialogului social

7.626 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat joi, 3 iulie, la Guvern, că va semna contractului colectiv de muncă în învățământ la o întâlnire cu sindicatele profesorilor. De remarcat că documentul ar putea bloca declanșarea unei greve generale anunțate de sindicaliști în ultimele zile, pe fondul măsurilor fiscale ale guvernului Bolojan care vizează și Educația.

„Va trebui să plec pentru că trebuie să semnăm contractul colectiv de muncă, acesta este motivul pentru care am intervenit eu cu componenta de educație și cercetare”, a precizat Daniel David când i-a venit rândul în conferința de presă la Guvern.

  • Cel mai recent contract colectiv de muncă a fost semnat pe 29 iunie 2023, după greva generală din primăvară-vară, cu fostul ministru al Educației, Ligia Deca. Documentul a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023. Valabilitatea lui a fost de doi ani.
  • Sindicatele profesorilor au anunțat că vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului și partidelor PSD, PNL și USR, în luna iulie: „Salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, propuse și pentru învățământ”

Întrebat dacă profesorii vor mai putea declanșa grevă dacă semnează contractul colectiv de muncă, ministrul Educației și Cercetării a evitat în primă instanță întrebarea. La insistența reporterului, Daniel David a precizat că deocamdată „contractul nu este semnat” și că este „sigur, până la urmă, decizia lor”:

Reporter: Aș vrea totuși să ne explicați cu exactitate de ce s-a luat această măsură de creștere a normei didactice. Dacă la discuțiile pe care le-ați avut cu sindicaliștii săptămâna trecută ați ținut cont de propunerile care au venit de la ei și de asemenea să ne precizați dacă ei ar mai putea declanșa o grevă generală din moment ce semnați acel contract colectiv de muncă.

Daniel David: Sigur că am avut discuții cu sindicatele, sigur că ei văd lucrurile la modul diferit și, așa cum le-am spus, îi înțeleg și pe ei, și pe elevi, și pe studenți că sunt nemulțumiți chiar dacă au inițiat proteste, dar le-am spus și lor că, dacă ar fi în locul meu și a gândi rațional și decent, ar trebui să facă același lucru. Observați că toate schimbările pe care le-am făcut corespund unor practici europene, nu ieșim cu niște mecanisme aberante. Ci corespund condiției financiare pe care o are în acest moment țara. Nu ne mai permitem sistemul pe care îl avem acum. Nu ne mai permitem anomaliile pe care le avem și rolul meu ca ministru este să normalizăm aceste anomalii, ca să putem după aceea susține bine elevii și profesorii care își dau silința pentru acest sistem.

Reporter: Vor mai putea declanșa grevă dacă semnează CCM?

Daniel David: Contractul nu este semnat. Este sigur până la urmă decizia lor. Eu v-am spus cum văd lucrurile și înțeleg că, cum să spun, orice sindicat are ca idee principală păstrarea drepturilor pe care le-au obținut. Eu invit și am să invit după ce adoptăm acest act normativ – fiindcă s-ar putea pe alocuri să mai apară modificări. Încă este transparență – am să invit la discuții să văd în ce măsură și cât vor dori să se implice în implementarea cât mai rațională a lui fără să pretindă că nu pot să facă lucrul ăsta, că sunt de acord cu el sau că această modificare le face plăcere”.

VIDEO Conferința de presă comună de joi, 3 iulie:


7 comments
  1. reprezentantii sindicatului au spus ca nu s a semnat contractul colectiv, ramane de vazut ce e minciuna si ce nu

  2. schimbam liderii de sindicat, care sa nu tina cu ministerul , cu David Daniel , cu NicușorDan si cu Bolojan, ci, doar cu cadrele didactice. Ne-au pacalit la greva din 2023, acum nu mai pot

    1. La 10.000 europ pe luna venituri evident ca ii doare la bască de cele 2 ore norma in plus la răcani!

  3. Pa, pa grevă! Hai, „stimați” profesori, luați poziția ghiocelului și la muncă! Atunci când ziceam că sindicatele își bat joc de voi, mi-ați spus că sunt paranoia. Na, că s-au adeverit vorbele mele 😈😈😈😈

    1. @KarkDnight
      Înainte de a juisa, taică, studiază oleacă – art. 155 din Legea dialogului social…
      Și nu mai posta la ora la care ar trebui să te odihnești pentru a presta la patron a doua zi… A, uitai că prestezi la ferma de trolli, taică…

      1. Daaaa, ara de zor cu plugul. Are directiva sa semene zazanie. Buruienime de duzina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: Cred că este corect din partea autorităților să pună condiția ca cei care intră în sală să supravegheze elevii la Bacalaureat și Evaluarea Națională să fie doar cei vaccinați / Tariful plătit, comparabil cu cel pentru orele remediale

Autoritățile ar trebui să impună condiția de vaccinare profesorilor care vor intra la supraveghere la examenele naționale, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Digi24. Aceasta a precizat că pentru…
Vezi articolul

Toți banii de salarii sunt asigurați, anunță noul ministru al Finanțelor, care critică dur politica guvernului Cîțu: Anul viitor am vrea să facem bugetul pe niște proiecții corecte, nu pe proiecții care să fie doar bune de dat către presă

Banii de salarii sunt prevăzuți în bugetul de stat, anunță Adrian Câciu, noul ministrul PSD al Finanțelor Publice, la briefingul de la Palatul Victoria, după ședința de Guvern de vineri.…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului Național „Spiru Haret”, Mariana Comăniță: Se vor pierde clase din învățământul dual și tehnologic, pe care ministerul le încurajează în ultima vreme, practic se faultează singur în urma creșterii efectivelor de elevi

Supradimensionarea claselor riscă să lovească exact în segmentul educațional pe care Ministerul Educației declară că vrea să-l sprijine – învățământul dual și tehnologic, a afirmat recent directoarea Colegiului Național „Spiru…
Vezi articolul