Ministrul Mihai Dimian: Studenții îi pot mentora pe tinerii aflați în risc de abandon universitar pentru a primi burse / Reprezentanții studenților și rectorii universităților au fost de acord cu propunerea

455 de vizualizări
Foto: © Vasyl Dolmatov | Dreamstime.com
Ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian a declarat că le-a propus reprezentanților organizațiilor studențești și rectorilor universităților din România să le ofere burse studenților care se implică în activități extracurriculare, iar aceștia au fost de acord. De exemplu, studenții îi pot mentora pe tinerii din anul I care se află în risc de abandon universitar, a precizat el la B1 TV.

Mihai Dimian a subliniat că este nevoie de o schimbare a mentalității pe care societatea română o are în aceea ce privește bursele pentru studenți, dând exemplul Statelor Unite ale Americii, unde studenții participă la activități extracurriculare în campusuri pentru o parte din bursă.

„Este foarte important să schimbăm și mentalitatea, în sensul că, dacă vorbeați de experiența din Statele Unite, pot să vă spun că majoritatea studenților făceau activități extracurriculare în campus pentru o anumită parte a bursei primite”.

Un exemplu de activitate pe care tinerii o pot desfășura pentru burse este să se implice în îndrumarea studenților de anul I care se află în risc de abandon universitar: „Dacă vorbim de abandonul universitar, studenții pot contribui la mentorarea studenților de anul I. Avem studenți performanți, în ani mai mari. Pot primi burse pentru a-i mentora pe cei din anul I, care se află în risc de abandon universitar”.

Acesta a menționat că le-a propus reprezentanților organizațiilor studențești și rectorilor universităților din țară să introducă acest mecanism în învățământul preuniversitar, iar ei au fost de acord: „Am spus că vrem să schimbăm această mentalitate și suntem de acord și la nivelul reprezentanților organizațiilor studențești și la nivelul rectorilor”.

Ministrul a mai subliniat că aceste activități nu trebuie văzute drept muncă prestată de studenți pentru bani. Prin aceste activități, studenții „contribuie, alături de toți ceilalți, iar această contribuție îi va ajuta și ulterior în viață să contribuie la comunitatea din care fac parte”.

Redăm declarațiile integrale ale ministrului Educației și Cercetării Mihai Dimian pe acest subiect

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării: „Am avut întâlniri cu alianțele studenților din România. Am participat la meetingul pe care o parte din studenții României l-au făcut în Piața Victoriei. În acest moment, tocmai am transmis către universități burse în valoare de aproximativ 80 de milioane de lei suplimentar. Asta înseamnă că, în plus față de ce au avut universitățile până acum pentru burse, 25.000 de studenți vor primi aceste burse sociale din proiectul european și urmează, către finalul lunii aprilie, încă 10.000-15.000, în funcție de înscrierile studenților și validarea universităților.

Deci sunt 25.000 care au primit până acum burse, direct de la bugetul de stat burse sociale și de acum vor primi din proiectul european, rămânând suma respectivă în utilizarea universităților pentru alte tipuri de burse. În plus față de cei aproximativ 25.000 de studenți care au primit până acum burse sociale, alți 10.000 vor primi începând cu luna mai. La finalul lunii aprilie se validează aceste liste. Este o măsură concretă și se ajunge, în final, la o sumă totală, pe acest an, cam la nivelul anului anterior, înainte de tăiere, cu număr de burse crescute.

Însă este foarte important să schimbăm și mentalitatea, în sensul că, dacă vorbeați de experiența din Statele Unite, pot să vă spun că majoritatea studenților făceau activități extracurriculare în campus pentru o anumită parte a bursei primite. Astfel încât invit universitățile, și am discutat și cu doamnele și domnii rectori, am discutat și cu reprezentanții asociaților…

Moderator: Există aceste activități?

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării: Bineînțeles. Dacă vorbim de abandonul universitar, studenții pot contribui la mentorarea studenților de anul I. Avem studenți performanți, în ani mai mari. Pot primi burse pentru a-i mentora pe cei din anul I, care se află în risc de abandon universitar.

Moderator: Dumneavoastră îi trimiteți să muncească, nu neapărat în campusuri, ci să muncească dacă nu le ajung banii, cam asta e.

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării: Nu-i trimit să muncească. Îi trimit în același campus, să contribuie, alături de toți ceilalți, iar această contribuție îi va ajuta și ulterior în viață să contribuie la comunitatea din care fac parte.

Moderator: În universitățile din România nu există aceste tipuri de activități.

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării: Am spus că vrem să schimbăm această mentalitate și suntem de acord și la nivelul reprezentanților organizațiilor studențești și la nivelul rectorilor”.

Foto: © Vasyl Dolmatov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Bună propunerea, cred că va fi cu succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studiile superioare contează masiv în reușita antreprenorială în România, dar învățământul antreprenorial este în urma majorității țărilor, iar frica de eșec în ceea ce privește inițierea unei noi afaceri este cea mai mare din regiune –  raport internațional

Aproape toți antreprenorii români aflați la început au studii superioare sau postliceale, la fel și peste jumătate dintre antreprenorii consacrați, arată un raport internațional realizat în circa 50 de țări…
Vezi articolul

De ce elevii nu au fost evacuați înainte de începerea lucrărilor din internatul din Odorheiu Secuiesc? „Fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta clădirea. Directorul liceului a spus că, dacă ajută, își dă demisia”, susține Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, „fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta în vreun fel clădirea”, de aceea elevii nu au fost evacuați înainte de…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru elevi, studenți, profesori și inspectori: Noi, autoritățile centrale, trebuie să ne uităm mai mult la rezultatele învățării și poate mai puțin la proces, să avem o abordare mai puțin centralizată. Competențele se pot obține într-o varietate de moduri, varietate care să vă stimuleze și pasiunile, curiozitatea

Competențele elevilor și studenților se pot obține într-o varietate de moduri, a declarat azi ministrul Educației, Ligia Deca, la deschiderea anului universitar 2023-2024. Într-un mesaj transmis profesorilor, elevilor și studenților,…
Vezi articolul