Ministrul moldovean al Educației, Dan Perciun, contrazice declarațiile unioniste ale președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. În contextul în care președinta Sandu a declarat că ar vota pentru reunificarea cu România, ministrul Perciun a inițiat un proiect de desființare a Universității din Cahul, universitate înființată chiar de România. Iar la adoptarea de către Guvernul de la Chișinău a desființării Universității prin absorbirea ei de către Universitatea Tehnică a Moldovei, Dan Perciun a declarat la întrebarea unui jurnalist că prezentarea Universității din Cahul „ca o extensie a celor din Galați […] i-ar deranja destul de mult pe cei din Cahul”.
„Obiectivul nostru la Ministerul Educației este să ne asigurăm că […] la Cahul există un centru universitar puternic, suficient de atractiv pentru ca elevii din sudul țării să vrea să-și facă studiile la Cahul”, a anunțat Perciun.
„Trebuie să recunoaștem că va fi o bătălie nu ușoară pentru studenți acolo, în sudul Moldovei, unde concurăm cu cei din Galați și trebuie s-o spunem foarte franc. Concurăm în sensul bun al cuvântului, pentru că asta ne face și pe noi să fim cât mai buni și ne forțează să orientăm cât mai multe investiții acum spre Cahul ca să oferim studii comparabile din punct de vedere al calității”, a afirmat Dan Perciun.
„Universitatea din Cahul se confruntă astăzi cu concurență foarte dificilă în raport cu Universitatea din Galați, considerăm că această integrare cu UTM va oferi șansa de a menține și dezvolta acolo un centru universitar competitiv”, a continuat astăzi, 4 februarie 2026, ministrul Educației din Republica Moldova.
Amintim că Guvernul de la Chișinău condus de Alexandru Munteau a adoptat astăzi, 4 februarie 2026, hotărârea prin care Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul este absorbită în structura Universității Tehnice a Moldovei (UTM), urmând să fie instituit Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, transmite Ziarul de Gardă. Hotărârea de Guvern care privește desființarea Universității din Cahul a fost inițiată de ministrul Educației, Dan Perciun.
Într-o conferință de presă susținută după ședința de guvern astăzi, 4 februarie 2026, ministrul moldovean al Educației, Dan Perciun, a declarat următoarele:
- „Întrebare: De ce nu ați lăsat România să investească fonduri europene și să extindă Universitatea din Cahul și ea să ramana o extensie a Universității din Galati, sa nu venim noi din Chisinau cu bani sa platim?
- Dan Perciun: N-aș prezenta Universitatea din Cahul ca o extensie a celor din Galați, cred că o asemenea catalogare i-ar deranja destul de mult pe cei din Cahul. Ei au avut o colaborare frumoasă cu Galațiul și pe teritoriul Universității din Cahul, într-adevăr, învățau studenți de la Facultatea Transfrontalieră din Galați. Noi am avut un asemenea precedent numai cu Universitatea din Taraclia, unde am ajuns într-adevar la o înțelegere cu statul bulgar și statul bulgar având ca obiectiv național păstrarea și susținerea minorităților bulgare aflate în afara țării a acceptat aceasta provocare de a-și asuma integral toate costurile. Universitatea din Tarclia, însă, să înțelegem, era universitate cu 40 de studenți. Și pentru noi opțiunea în cazul Taracliei era să migrăm mai degrabă acești studenți la o altă universitate. Dar pentru că statul bulgar a insistat să o mențină și au fost dispuși să preia integral aceste costuri, noi ne-am bucurat și am acceptat cu mare drag ei să continue să facă aceste investiții. Nu sunt 2 situații comparabile, pentru că Universitatea din Cahul are nu 40, dar o admitere de 300 anual și credem că statul Republica Moldova dispune de toate instrumentele necesare, mai ales acum în aceasta combinație cu cei de la UTM, să reușească să mențină competitivitatea. Dar trebuie să recunoaștem că va fi o bătălie nu ușoară pentru studenți acolo, în sudul Moldovei, unde concurăm cu cei din Galați și trebuie s-o spunem foarte franc. Concurăm în sensul bun al cuvântului, pentru că asta ne face și pe noi să fim cât mai buni și ne forțează să orientăm cât mai multe investiții acum spre Cahul ca să oferim studii comparabile din punct de vedere al calității”.
- „Noi am avut aceste discuții cu rectorul din Galați și pot să vă zic că am apreciat poziția dumnealui, care a zis foarte clar că va continua colaborarea în oricare formulă. Și ei au o colaborare și o relație cu Universitatea Tehnică și acele lucruri frumoase care au fost pornite în Cahul cu siguranță vor continua și în noul format, nu am niciun dubiu, și am apreciat mult poziția echidistantă a dlui rector din Galați în raport cu această tranziție și deschiderea totală de a construi în continuare o relație mutual avantajoasă”.
- „Ajungem la cea de-a doua decizie importantă care a fost votată astăzi în Guvern: ține de integrarea Universității din Cahul în Universitatea Tehnică. Aici, reiterez ce am zis de fiecare dată: obiectivul nostru la Ministerul Educației este să ne asigurăm că pe termen mediu și pe termen lung la Cahul există un centru universitar puternic, suficient de atractiv pentru ca elevii din sudul țării să vrea să-și facă studiile la Cahul. Mai mult ca atât, ne dorim un centru universitar capabil să răspundă așteptărilor economice ale regiunii și să reprezinte un pol de intelectualitate la Cahul”.
- „Ținând cont de situația actuală, unde doar 380 de studenți își fac azi acolo studiile la frecvență zi, unde avem doar 48 de cadre didactice de bază… 48 de profesori e o comunitate comparabilă cu numărul de profesori într-o școală medie din Chișinău, ca să înțelegem proporțiile. Și în condițiile în care Universitatea din Cahul se confruntă astăzi cu concurență foarte dificilă în raport cu Universitatea din Galați, considerăm că această integrare cu UTM va oferi șansa de a menține și dezvolta acolo un centru universitar competitiv pe termen mediu și lung”.
- „Guvernul își asumă 10 milioane de lei investiție anual. […] Avem un angajament clar din partea UTM să dezvoltăm noi specialități acolo în sudul Moldovei, mai ales specialități inginerești – inginerie, IT, viticultură, care să vină să contribuie la economia regională și în același timp să diversifice oferta educațională a universității pe care o are astăzi, reușind astfel să reținem mai mulți studenți în Cahul”.
- „Deși înțeleg, și am zis-o și în ședința de Guvern, că această decizie este una complicată, este una mult discutată și părerile sunt impărțite, credem că ea e o decizie corectă pentru Cahul, în primul rând”.
Nicio referire nu a făcut ministrul moldovean al Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, la nemulțumirile și împotrivirile publice ale autorităților din România cu privire la desființarea acestei universități care avea profunde legături cu România. Dimpotrivă, ministrul moldovean a continuat să se poziționeze în competiție cu România.
Și în vreme ce legăturile cu România primesc o lovitură simbolică puternică prin decizia de astăzi a Guvernului de la Chișinău, ministrul Dan Perciun consolidează un „Pod Chinezesc”, prin extinderea predării limbii chineze în școlile din Moldova, astfel încât liceenii o vor putea alege pentru examenul de Bacalaureat la limba străină, alături de engleză, franceză sau germană, potrivit relatării făcute de Radio Europa Liberă Moldova.
Vezi aici declarațiile integrale făcute de ministrul moldovean al Educației, Dan Perciun, astăzi, 4 februarie 2026:
Și în trecut Perciun a susținut că Universitatea românească de la Galați „răpește studenții” din Republica Moldova și „concurează” Universitatea de la Cahul. Iar vara trecută Perciun a făcut prima declarație controversată, în contextul fondurilor cu care România susține și educația din Republica Moldova: el a anunțat că unul dintre obiectivele sale este depășirea României la rezultatele testelor PISA din 2029.
În urmă cu 2 zile, pe 2 februarie 2026, Perciun a lansat campania națională „Învață în Moldova”, cu scopul de a determina absolvenții de liceu să urmeze facultatea în Republica Moldova. „Obiectivul nostru este clar: până în anul universitar 2028–2029, 7 din 10 absolvenți de liceu să aleagă să studieze acasă, în Republica Moldova”, a anunțat Dan Perciun pe contul său de Facebook.
De remarcat numărul foarte mare al aparițiilor publice ale ministrului moldovean Dan Perciun, care înregistrează o frecvență a aparițiilor media fără concurență nu doar în Guvernul de la Chișinău, dar și în Executivul de la București. Perciun este protagonistul unei campanii media și de comunicare publică ce se derulează încă de la începutul anului trecut și care s-a intensificat în ultimele săptămâni.
În ultimele 13 zile, de exemplu, Dan Perciun a avut nu mai puțin de 14 conferințe de presă, live-uri și evenimente publice la care a participat:
23 ianuarie 2026: Ministerul Educației a organizat live-ul săptămânal cu ministrul Dan Perciun
23 ianuarie 2026: Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, a participat la Gala Sportului 2025
24 ianuarie 2026: Ministerul Educației din Republica Moldova publică un clip video prin care sărbătorește Ziua Internațională a Educației, în care apare și ministrul Dan Perciun. Ce spune Perciun în clipul video postat în ziua în care România sărbătorea Ziua Unirii Principatelor Române: „Educația pentru mine în primul rând înseamnă libertate, libertatea de a lua decizii, libertatea de a înțelege ce se întâmplă în jurul tău, libertatea de a-ți realiza potențialul, de a-ți descoperi pasiunile și de a le duce la bun sfârșit”.
26 ianuarie 2026: Clipuri video și colaje foto de la Gala Sportului sunt publicate de Ministerul Educației din Republica Moldova pe contul de Facebook al instituției
27 ianuarie 2026: Ministerul Educației și Cercetării anunță „noua ediție a buletinului informativ privind setul de reforme care vizează manualele școlare”, prezentată tot de Perciun
27 ianuarie 2026: Ministerul publică mesajul lui Dan Perciun în contextul Zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului:
27 ianuarie 2026: Ministerul anunță că Dan Perciun a participat „la acțiunea de comemorare «Fiecare flacără e un nume», organizată de Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova”:
28 ianuarie 2026:
29 ianuarie 2026: Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține o conferință de presă privind lansarea unui nou pachet de debirocratizare:
30 ianuarie 2026: Dan Perciun organizează conferința de presă privind lansarea apelului pentru propuneri de finanțare a infrastructurii de cercetare universitare:
30 ianuarie 2026: Dan Perciun apare în LIVE-ul săptămânal de la Ministerul Educației:
2 februarie 2026: Dan Perciun lansează printr-o conferință de presă campania națională de promovare a studiilor universitare din Republica Moldova „Învață în Moldova”.
3 februarie 2026: Dan Perciun susține conferință de presă în care prezintă „unele modificări la examenul național de bacalaureat”
4 februarie 2026: Perciun anunță într-o conferință de presă deciziile luate în ședința de Guvern de astăzi, printre care controversata desființare a Universității din Cahul:
Ianuarie 2026 – Maia Sandu: Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunificarea cu România
Amintim că președinta Republicii Moldova a declarat într-un interviu pentru podcastul britanic „The Rest Is Politics: Leading” că ar vota pentru reunificarea cu România dacă s-ar organiza acum un referendum. „Moldova a fost parte a României. După declararea independenței, nu știam câți oameni ar sprijini reunificarea cu România, pentru că nu am avut un referendum în acest sens. Pot spune însă că există un suport puternic pentru reunificarea cu România. Dacă am avea acum un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”, a afirmat Maia Sandu, citată de G4Media.ro.
Președinta Republicii Moldova a repetat însă în două rânduri că în Republica Moldova nu există sprijin majoritar pentru unirea cu România.
Dan Perciun este membru al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), partid de orientare pro-europeană fondat de Maia Sandu. Potrivit surselor Edupedu.ro, Perciun are ambiții politice care explică expunerea publică masivă în centrul căreia se află și ar viza chiar preluarea conducerii partidului.
Decizia Guvernului de la Chișinău cu privire la tăierea legăturilor românești ale Universității din Cahul vine în aceeași zi în care fostul președinte al României Emil Constantinescu a făcut un rar apel public la menținerea Universității de la Cahul, pe care a înființat-o în mandatul său de președinte ca o filială a Universității din Galați.
Mă pronunţ împotriva desfiinţării Universităţii, a cărei apariție are la bază angajamente asumate de preşedinţii României, Republicii Moldova şi Ucrainei, a declarat astăzi Emil Constantinescu. Fostul președinte al României a avertizat că desfiinţarea Universităţii nu este o problemă unilaterală, ci este a partenerilor statali.