Ministrul Sănătății spune că nu are nicio reținere să-și vaccineze copilul: E pregătit, chiar mă întreabă când îl vaccinez / Dacă am reuși în școli să introducem o astfel de disciplină, Educație pentru sănătate, serios făcută, după o curriculă, cu personal pregătit, ar fi un mare câștig

6.256 de vizualizări
Foto: ms.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu are nicio reţinere să îşi vaccineze copilul împotriva SARS-CoV-2, acesta fiind pregătit şi chiar ştie despre discuţiile legate de utilitatea serului, scrie Agerpres.

Prezent duminică la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ministrul Sănătăţii a fost întrebat dacă are curaj să îşi vaccineze copilul.

„Aici nu este vorba curaj, e vorba de o manoperă medicală care previne o boală sau posibilele complicaţii şi nu am niciun fel de reţinere în a face acest lucru. Chiar mă întreabă când îl vaccinez. Eu nu pot să îl vaccinez înainte să existe vaccin. El va fi disponibil începând cu ziua de 26 ianuarie (pentru copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani – n.r.). Discuţiile legate de utilitatea vaccinării le ştie. L-am vaccinat şi împotriva gripei, am făcut-o şi anul trecut. Deja aici am o componentă proactivă, e pregătit şi mă întreabă când urmează să facem acest lucru”, a răspuns Rafila.

În opinia sa, nu este nimic „spectaculos” în a vaccina copiii împotriva COVID şi ar trebui introdusă în şcoli o materie de studiu privind prevenţia pe partea de sănătate.

„Nu este nimic fenomenal, spectaculos, cred că nouă ne lipseşte foarte mult partea asta de educaţie pentru sănătate, mai ales în domeniul prevenţiei, care nu înseamnă neapărat vaccinare, sunt multe alte lucruri care se leagă de prevenţie. Şi dacă am reuşi în şcoli să introducem o astfel de disciplină serios făcută, după o curriculă, cu personal pregătit, o disciplină care să facă parte din curricula obişnuită de pregătire a elevilor, ar fi un mare câştig pe termen mediu şi pe termen lung, pentru că am avea o populaţie mult mai sănătoasă, care ar avea nevoie de mult mai puţine servicii de sănătate şi cred că ar putea să contribuie mult mai serios la dezvoltarea ţării”, a explicat ministrul Sănătăţii.


5 comments
  1. Ce declarație ,care lasă mult de dorit….Pai copilul te întreabă și când îi iei o pungă de chipsuri,un telefon,o pungă cu jeleuri,ciocolata,etc….fara ca el să știe că toate aceste lucruri sunt un mare minus pt sănătatea lui!La fel și cu vaccinul! Daca i s-a prezentat acest virus ca pe cel mai mare Bau-Bau al sănătății,normal că,copilului i-a ajuns frica până în măduva oaselor și abia așteaptă să se vaccineze,ca să scape de Bau-Bau….

  2. Poate ar trebui sa începeți cu apa pentru spălat mâinile, și wc din scoli sau grădinițe. Lucruri simple care nu exista în multe localități. Igiena. Exista materia în scoli, nu exista apa și toaleta… Plus altele…

  3. Rafila o sa-l intreaca pe Campeanu la prostiile debitate, nr. de pretiozitati pe minut si stil de comunicare.

    >> după o curriculă
    >> curricula obişnuită
    >> Aici nu este vorba curaj, e vorba de o manoperă medicală
    >> Eu nu pot să îl vaccinez înainte să existe vaccin.
    >> Deja aici am o componentă proactivă

  4. Domnul ministru e rupt total de realitate.Daca ar citi statisticile care arata cate localitati din tara nu au apa curenta , au inca grupurile sanitare in fundul curtii ( chiar la scoala unde vrea domnul ministru sa li se explice teoretic copiilor cum sa si pastreze sanatatea prin igiena) , nu au drumuri si niciun cabinet medical cu personal specializat si multe alte neajunsuri si ar da seama ca vorbeste doar sa se afle in treaba.Nu poti forma un om , nu poti educa un popor lipsindu l de mijloacele necesare educarii lui .M am saturat sa tot aud tot felul de ineptii fara niciun suport real..Cand vi si propui astfel de lucruri trebuie mai intai sa spui cum , cu cine si cu ce vei face acel lucru.Vorbeste despre specialisti in educatia pentru sanatate.De unde ii ia dumnealui sa i duca in cele mai indepartate catune din tara , unde este nevoie reala de lucruri care sa l ajute pe omul care traieste acolo si mai putin de specialisti.Treziti va domnule ministru la realitate din visarea in care sunteti de 30 de ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, după viralizarea imaginilor cu profesorul agresat de un elev pentru ca i-ar fi luat telefonul: Monitorizăm atent cazurile de violență din școli și vom introduce măsuri suplimentare acolo unde este nevoie

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis că monitorizează atent cazurile de violență din școli și că vor fi introduse măsuri suplimentare acolo unde este nevoie, pe baza feedbackului…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pe fondul creșterii îngrijorătoare a cazurilor / Va fi derulată o campanie de informare a părinților privind programul de vaccinare

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, marți seara, în contextul unei „creșteri îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de…
Vezi articolul

Cel puțin 146.000 de elevi și aproape 20.000 de profesori din 27 de județe nu au dispozitive digitale pentru o educație de calitate, arată un raport SAR / Inspectoratul școlar Ialomița consideră că elevii și profesorii care au un smartphone sunt dotați cu pentru educația online

Ministerul Educației nu și-a îndeplinit atribuția de furnizare de echipamente digitale elevilor și profesorilor, așa cum prevede Legea 109/2020 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, concluzionează un raport privind digitalizarea…
Vezi articolul

Niciun cercetător din România printre cei peste 130 de câștigători ai unor fonduri de 20 de milioane de euro, alocate pentru punerea în practică a realizărilor științifice, în a doua rundă a unei competiții a Consiliului European de Cercetare

Consiliul European de Cercetare a anunțat, joi, câștigătorii celei de-a doua runde a unei competiții prin care acordă sprijin cercetătorilor europeni care doresc să-și pună în aplicare realizările științifice. 134…
Vezi articolul