Mirabela Amarandei: Creștem eroi. Cine se îngrijește de noi, oamenii?

1.326 de vizualizări
Foto: Facebook/Mirabela Amarandei
Ținem sub preș multe probleme. O moștenire veche, comunistă, ne-a învățat că în lumea noastră există numai cântece de slavă, producție record la hectar, cincinal îndeplinit, industrie performantă, o primă chimistă și academicieni. Că suntem un popor luptător și viteaz, cu o istorie așișderea.

Le ținem sub preș, le ascundem una după alta. Le înghesuim prin cotloane întunecate, până uităm de ele. În lumea noastră nu există vulnerabilitate, nevoi, durere. Nu există slăbiciuni, avem voie să fim doar puternici.

Ne e frică de noi, cu vulnerabilități și imperfecțiuni. Ne e tare frică să facem loc adevărului, pentru că asta înseamnă că trebuie să ne și pese. Și noi nu prea am învățat asta.

Ani la rândul am refuzat să vorbim deschis despre copiii din orfelinate – nu îi vedeam lângă noi, deci nu existau. Dar ei viețuiau; sau supraviețuiau. Acum tot greu le este, dar în alte instituții. Supraviețuiesc și acolo.

Ani la rândul am refuzat să vorbim despre cei infestați cu HIV. În timp ce nici aceștia nu existau pentru noi, suferința cruntă le-a curmat viața rudelor, prietenilor, cunoscuților noștri. Aproape 8.000 de suflete, în ultimii 30 de ani. Astăzi, cei infestați încă trăiesc cu rușinea de a fi purtători.

Ani în șir nu am vrut să vedem lângă noi copii cu nevoi speciale. Pe adulți i-am judecat aspru. Nici astăzi nu prea îi vrem lângă noi, pentru că am fost învățați numai cu povești despre eroi și oameni fără cusur. Suflete abandonate care își poartă trupurile printre birocrație, instituții, nepăsare, lehamite, doar-doar ne vom face curajul să le dăm și lor șansa să strălucească, așa cum cum toți ceilalți o fac.

Am ținut ascunși toți acești oameni și durerile lor și încă o facem.

Copii abandonați, bolnavi de HIV, persoane cu nevoi speciale ori persoane vulnerabile psihic, emoțional stau bine ascunși de mințile și în mințile noastre. Societatea îi ține deoparte, sistemele publice îi ignoră, îi ascund sau, și mai rău, îi omoară.

Ne e greu să vedem nevoia și suferința, așa că mai bine le facem uitate. Dar ele există și sunt mai copleșitoare decât am putea noi cuprinde cu mintea.

Recentul caz de la Săpoca a adus în discuție un subiect aproape inexistent pe agenda publică, dar atât, atât de necesar de abordat, și nu doar prin dezbateri, ci prin măsuri concrete – sănătatea mintală.

La fel de importantă ca sănătatea fizică – ne spun specialiștii – guvernele naționale sunt chemate să acorde o importanță sporită acestui domeniu în condițiile sociale, economice, culturale actuale. Nivelul ridicat de stres, presiunea socială, presiunea școlii sau a locului de muncă, dinamica și complexitatea relațiilor interumane, șiruri lungi de incertitudini, competiția, toate acestea își pun amprenta asupra noastră.

Dar suntem țara în care oamenii încă își dau coate atunci când discută cazuri concrete și prima reacție pe care o au e trimiterea la ”Bălăceanca” sau ”Socola”. E încă un subiect tabu, o rușine să recunoști că ai nevoie de sprijin, iar profilaxia este ca și inexistentă în sistemele publice de educație, sănătate sau cel social. Iar ONG-urile nu au puteri nelimitate, abia reușesc să răzbată prin birocrația unor miniștri care vor să le ia și dreptul la finanțare din donațiile contributorilor.

Câteva date statistice despre populația tânără și despre cât este ea de fragilă.

  • 1 din 5 adolescenți este predispus unei probleme psihologice (depresie, anxietate etc).
  • Suicidul este a doua cauză a mortalității în grupa de vârstă 15 – 29 de ani, la nivel european.
  • Aproape jumătate dintre problemele de sănătate mintală care afectează adulții au momentul de început în adolescență.
  • Nivelul de trai – cu alte cuvinte, sărăcia – și excluziunea socială sunt printre principalele cauze care pot duce la diverse tulburări psihice. La copii și, ulterior, la adulți.
  • Familia și felul în care părinții înțeleg să își gestioneze propriile emoții și pe cele ale copiilor lor sunt, iarăși, posibili declanșatori.

”Ce treabă are școala cu toate acestea? În școală se învață carte”, ar putea spune unii. Menirea școlii, cu atât mai mult a școlii de secol 21, nu mai poate fi aceea de a-i livra copilului informație, de a-l transforma într-un depozitar valoros de cunoștințe. Ce i se cere școlii, astăzi poate mai mult decât oricând, este să creeze în jurul copilului un spațiu sigur nu doar fizic, ci și emoțional, un spațiu care să îl ocrotească și să îl ajute să se cunoască, să își dezvolte capacitatea de a-și explora și gestiona propriile emoții, capacitatea de a interacționa emoțional sănătos cu ceilalți membri ai grupului. Cu anii, grupul acesta al clasei se va transforma într-un grup mai mare: comunitate universitară – dacă va dori -, societate, internet, spațiu global -, iar abilitățile lui sociale și emoționale, formate cu ajutorul părinților, profesorilor, consilierilor, vor dezvolta un adult capabil să se auto-gestioneze sau să ceară sprijin. Creșa, școala, universitatea nu sunt teren fertil doar pentru cunoaștere și explorare cognitivă, ci și pentru cea afectivă.

În 2013, Organizația Mondială a Sănătății lansează ”Planul European de acțiune în sănătate Mintală 2013 – 2020”, un document căruia România s-a raliat. În 2016, abia, Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Ministerul Muncii, elaborează Strategia Națională pentru Sănătatea Mintală a Copilului și a Adolescentului 2016-2020.

Documentul propune o serie de măsuri care să ajute la dezvoltarea de programe de informare și de promovare a sănătății mintale a copilului, de programe de formare inițială și continuă a profesorilor, a medicilor de familie, a medicilor pediatri, a medicilor școlari în domeniul psihologiei copilului. O altă direcție strategică viza dezvoltarea de instrumente și servicii de intervenție și identificare timpurie la copii aflați în situație de risc. De altfel, în condițiile lipsei unor astfel de instrumente și mecanisme de identificare timpurie la nivelul instituțiilor statului (școală, asistență socială, serviciu medical), strategia atrage atenția asupra subdiagnosticării problemelor de tulburare psihică în rândul copiilor și adolescenților, motiv pentru care România raportează date neconcludente, sub valorile internaționale. Este adusă în discuție, apoi, consilierea psihologică a copiilor, a profesorilor și a părinților pentru a putea crea și menține o relație echilibrată între toți aceștia. Documentul poate fi consultat, am menționat doar câteva dintre prioritățile guvernamentale asumate atunci.

Aș adăuga în acest context un accent aparte pe care noile pedagogii îl consideră necesar de pus în practică în creșe, grădinițe, școli. ”Wellbeing”, sau ”starea de bine” a copilului, e un curent cu tradiție în țările nordice, care a început recent să se dezvolte și la noi. Nu doar ca practică pedagogică, ci și ca literatură de specialitate (de exemplu, proiectul Rodawell). Dar inițiative ca aceasta sunt, mai degrabă, sporadice și țin de dedicarea unor comunități educaționale, nicidecum de un demers național, coordonat și implementat de Guvern. Iar dacă s-a făcut ceva între timp, de la asumarea strategiei până astăzi – aici instituțiile implicate ar trebui să răspundă.

Vă mai amintiți? 73% dintre elevii români declarau în 2012 că se simt singuri și nefericiți la școală (potrivit PISA 2012, România se afla sub media OECD). E tot parte din tabloul acesta mare si complex al sănătății mintale a copilului. La fel ca și datele alarmante de la Organizația Mondială a Sănătății, care clasează România pe locul 3 european în privința bullying-ului din școli. Salvați Copiii ne spune că mai bine de jumătate de elevii de gimnaziu și liceu au recunoscut că fost supuși unei forme de agresiune: verbală sau fizică. Iar acestea lasă urme adânci – și de-o parte, și de alta – cu efecte pe termen lung.

Peste mai puțin de o lună începe școala. Vor ține din nou prima pagină a ziarelor cazuri de violență sau de bullying. Televiziunile vor face din nou breaking news cu agresiuni între părinți și profesori sau cu atacuri în școli. Despre cele mai triste, delicate situații nu aș vrea să pomenesc. Mă întreb: cum am pregătit școala pe care am lăsat-o în vacanță ieri pentru copiii care vor veni la cursuri începând de mâine? Ce am schimbat în comportamentul nostru, în felul nostru de a lucra cu copiii și de a ne îngriji unii de ceilalți?

In extenso, aș spune că, pe lângă școală, aceeași responsabilitate și grijă față de om trebuie să o poarte și universitățile. Comunitățile universitare, mai vaste și diferite în complexitate decât cele de la nivelul școlilor, au și ele această chemare publică de a asigura un spațiu – nu doar fizic – armonios și deschis în care studenții, profesorii, toți membrii ei să se poată dezvolta sănătos în relație cu sine și unii cu ceilalți.

În educație, toamna e un început. În unele comunități, toamna aduce și un suflu nou. Mi-aș dori să fie acesta un apel la reflecție și, poate, la acțiune. Pentru că, oricât am fugi de reflexia noastră în oglindă, realitatea este că suntem fragili.

Am fost învățați să confecționăm atâția eroi, că nu mai este cine să aibă grijă de noi, oamenii.

___

Mirabela Amarandei este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Începe selecția pentru Consiliul cu rol fundamental în stabilirea plagiatelor, CNADTCU. Ministerul publică profilul viitorilor membri și principiile de alegere – demnitarii și politicienii, excluși

Ministerul Educației anunță că a început demersurile pentru selecția viitorilor membri CNATDCU – mandatul 2020-2024. Selecția vine în contextul în care mandatul membrilor comisiilor de specialitate și ai Consiliului General…
Vezi articolul