Inițiativa Casei Albe „Fostering the Future Together”, prezidată de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, ce are ca scop declarat să promoveze tehnologiile digitale în educație și protecția copiilor în fața pericolelor online, a fost salutată, marți, de Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, care a luat parte la un Summit desfășurat la Washington astăzi și mâine. Mirabela Grădinaru, care s-a dus la eveniment însoțită de reprezentanți ai UiPath, prima companie-unicorn din România, respectiv ai organizației Edge Institute, a spus că „aștept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu Prima Doamnă Melania Trump și cu toți cei de la această masă” pentru inițiative în domeniu.
Potrivit prezentării făcute de Departamentul de Stat al SUA pe pagina de YouTube a evenimentului, la acest summit iau parte reprezentanți ai 45 de țări și 28 de entități din domeniul tehnologiei. La summit iau parte primele doamne – sau persoane cu statut similar – din țări invitate.
- Printre cele care au luat cuvântul în același segment cu Mirabela Grădinaru s-au numărat primele doamne din mai multe țări central și est-europene, africane și central-americane: Bosnia-Herțegovina, Burundi, Serbia, Slovenia, Ucraina, Estonia, Costa Rica, Georgia, Albania.
Mirabela Grădinaru a apreciat, în scurtul său discurs, că „această inițiativă este una foarte valoroasă, care impulsionează și oferă vizibilitate și mult necesarul dinamism în acest domeniu. Totodată, este esențial să avem o abordare integrată care să facă mai bine legătura între educație, inovație și tehnologie”.
Ea a declarat că „aștept cu nerăbdare să încep să lucrez îndeaproape cu Prima Doamnă Melania Trump și cu toți cei de la această masă și să obținem un impact tangibil în avansarea educației digitale, a practicilor online sigure și a alfabetizării media pentru copiii din întreaga lume”.
- Reprezentanta României a precizat că este însoțită la eveniment de Andrada Morar, vicepreședinte al primei companii unicorn din România, UiPath, respectiv de Robert Berza, director executiv al organizației Edge Institute.
Potrivit unei informări de presă citate marți de Agerpres, agenda include o sesiune de lucru la Departamentul de Stat al SUA, care va avea loc în 24 martie, şi o reuniune la nivel înalt la Casa Albă, în 25 martie, cu participarea Primelor Doamne şi a reprezentanţilor statelor implicate, axate pe educaţie digitală, utilizarea tehnologiei şi protecţia copiilor în mediul online.
Despre activitățile delegației românești, conform informării citate:
- Participarea României la acest summit reflectă angajamentul Administraţiei Prezidenţiale pentru susţinerea educaţiei digitale şi dezvoltarea unor politici publice adaptate provocărilor mediului online. În marja vizitei, delegaţia va avea o întâlnire cu Lisa Choate, preşedintele American Councils for International Education, organizaţie care derulează în relaţia cu România programe de schimb educaţional, respectiv FLEX şi FLEX Abroad, precum şi iniţiative de dezvoltare profesională destinate sectorului public şi privat.
- Conform sursei citate, membrii delegaţiei vor participa la o masă rotundă cu medici români din SUA, specializaţi în problematica adicţiei şi domenii conexe, implicaţi în activitatea unor centre medicale şi de cercetare de prestigiu.
- Agenda delegaţiei mai include şi o vizită la The Thrive Center for Children, Families, and Communities, la Georgetown University, unde va avea loc o întâlnire cu directorul Matthew Biel, MD, şi echipa sa.
Cum prezintă Departamentul de Stat inițiativa ”Fostering the Future Together”:
- ”Fostering the Future Together” va pune la dispoziția țărilor lumii tehnologie avansată, inclusiv inteligență artificială, pentru a sprijini copiii, profesorii și părinții, în același timp protejându-i în fața pericolelor online. Mari companii de tehnologie au dezvoltat astfel de instrumente și sunt de acord să pună aceste rezultate la dizpoziția țărilor participante, fie gratuit, fie cu costuri foarte mici.
- Primele doamne sau liderii echivalenți care manifestă interes în participarea la această Coaliție lucrează împreună cu guvernele naționale pentru a evalua diferitele tehnologii avute la dispoziție. Ele se implică în discuții despre cum să fie implementate mai bine tehnologiile inovatoare, pentru a produce oportunități educaționale copiilor din țara lor, pentru a-i pregăti pe profesori și părinți și pentru a concepe medii de învățare avansate pentru viitor“ First Spouses or equivalent leaders interested in participating in this Coalition work with their respective national governments to assess the different technologies available. They engage in discussions on how to best implement innovative technologies to create educational opportunities for the children of their country, train educators and parents, and design advanced learning environments for the future”.
Site-ul de prezentare nu menționează care sunt companiile participante la această Coaliție.
Discursul Mirabelei Grădinaru, rostit în limba engleză, integral:
”Dear first ladies and gentlemen, esteemed participants, first of all I want to extend my gratitude to our gracious host, First Lady of the US, Mrs Melania Trump.
I believe this initiative is a very valuable one, generating momentum, visibility and much needed dynamism in this field. At the same time, it is crucial that we are having an integrated approach better linking education, innovation and technology.
I look forward to start working closely with First Lady Melania Trump and everybody around this table, within the framework of this project, for developing concrete initiatives and achieving tangible impact in advancing digital education, safe online practices and media literacy for children worldwide.
I will not take up much of your time today, as we will be sharing more in depth views tomorrow. Before I finish, I want to introduce the two Romanian experts I brought with me:
- Andrada Morar is the vice-president of the UiPath for customer experience for and global partners. UiPath is Romania’s first unicorn company and is a leading robotic process automation (RPA) platform, designed to automate repetitive time consuming tasks by creating software robots;
- and Robert Berza is the executive director of the Edge Institute Romania, a very active think-tank dedicated to accelerating our country’s digital transformation. Robert and his team bring together experts from business, technology and academia to propose public policies and strategies and boosting Romania’s economy and digital competitiveness through the right approach, especially on education.
Thank you and I am looking forward to the insightful discussions today.”
Discursul reprezentantei României, la min. 53 din înregistrarea summitului de marți: