Mituri legate de analfabetismul funcțional sau de ce nu putem reduce un fenomen complex la sloganuri / Op Ed Dacian Dolean, cercetător specializat

În spațiul media din România a apărut un nou val de discuții pe tema analfabetismului funcțional. Pe de o parte este foarte bine că există o preocupare pentru această temă, însă pe de altă parte mi s-a atras atenția că au apărut tot felul de idei vehiculate de persoane care pretind că sunt specialiști în acest domeniu, dar care au o înțelegere limitată sau complet greșită a acestui fenomen. De aceea, am să clarific cinci aspecte, rezumându-mă strict la alfabetizarea funcțională a citirii (reading literacy), care este domeniul meu principal de expertiză:

1. Ideea că analfabetismul funcțional ar fi ușor de conceptualizat este falsă. Este foarte dificil să stabilești un prag universal acceptat de alfabetizare funcțională din mai multe motive. În primul rând, în literatura științifică de specialitate există un consens tot mai mare că înțelegerea unui text este mult dependentă de cunoștințe specifice dintr-un anumit domeniu. De exemplu, dacă un elev din America și unul din România, ambii de clasa a IV-a, ar da un test în care li se cere să citească un text narativ despre un meci de baseball și apoi să răspundă la întrebări pe baza lui, probabil elevul din America va avea o performanță mai bună. De ce? Fiindcă acesta este mai familiarizat cu limbajul și cunoștințele necesare pentru înțelegerea unui text pe această temă.
   
   În al doilea rând, nivelul de alfabetizare funcțională variază în funcție de vârsta elevilor. De exemplu, dacă îi administrăm unui elev excepțional de clasa a II-a un test PISA (conceput pentru elevii de 15 ani), probabil acesta va avea o performanță care îl va pune în categoria de analfabet funcțional (conform standardelor conceptualizate de PISA). De ce? Pentru că unii itemi sunt dependenți de nivelul de maturizare al elevilor (de exemplu, un elev de clasa a II-a nu va avea capacitățile metacognitive necesare să interpreteze corect intenția autorului, tonul mesajului scris sau să facă diferența dintre fapte și opinii). Iar ideea de a stabili praguri de analfabetizare funcțională pentru fiecare grupă de vârstă, care să fie universal acceptate, este un mit care poate că se vinde cu ușurință în România din cauza lipsei de expertiză în domeniu, însă nu are succes în țările în care există un nivel ridicat de alfabetizare științifică.
   
   În al treilea rând, alfabetizarea funcțională printre adulți depinde foarte mult de domeniul în care aceștia operează. Alfabetizarea funcțională a unui antreprenor care are o fermă de pui va fi conceptualizată diferit față de alfabetizarea funcțională a unui programator. Ce se dovedește a fi funcțional într-un domeniu nu este neapărat funcțional în alt domeniu.
2. Ideea că alfabetizarea funcțională ar fi ușor de măsurat este falsă. Așa cum am mai scris repetat în spațiul public, măsurarea competențelor de înțelegere a unui text poate să varieze foarte mult de la un test la altul. De exemplu, un studiu făcut în America pe aproape 1.000 de elevi care au dat mai multe teste de înțelegerea citirii a arătat diferențe uriașe în performanța acestora, în funcție de test. Iar această idee mi-a confirmat-o și Andreas Schleicher (directorul PISA) într-o conferință organizată de Edupedu acum doi ani, când a recunoscut că le-a luat 9 ani să dezvolte testul de reading literacy la un nivel pe care l-a considerat acceptabil (atenție: un test pentru o singură grupă de vârstă – elevi de 15 ani). În plus, în ultimele 6 luni am descoperit împreună cu colaboratorii mei o problemă mare legată de fiabilitatea evaluării unui construct din nivelul 5 al testului de reading literacy al PISA – problemă care sper că se va rezolva în următorii ani. Deci, inclusiv testarea PISA are limite, iar dacă vrem să înțelegem corect fenomenul alfabetizării funcționale, este important să avem o alfabetizare științifică adecvată.
3. Prezentarea ideii că analfabetismul funcțional înseamnă că elevii știu să citească, dar nu înțeleg ce au citit este problematică. Această definiție presupune implicit că alfabetizarea primară (a ști să decodezi literele dintr-un text și să le citești corect și fluent) este diferită de cea secundară (a înțelege mesajul scris). Însă, în realitate, deficiențele elevilor în domeniul alfabetizării primare reprezintă una dintre cauzele importante care îi determină să aibă o performanță slabă la teste care evaluează alfabetizarea secundară. Atunci când PISA a administrat elevilor testele de alfabetizare funcțională, o parte dintre aceștia au performat la nivelurile inferioare din cauză că au avut o alfabetizare primară precară. Acest lucru este confirmat de studiile noastre, dar sunt convins că mulți profesori din România pot să confirme că există elevi în gimnaziu care se chinuie să silabisească atunci când li se cere să citească cu voce tare un text la prima vedere. Deci, alfabetizarea funcțională este dependentă de nivelul alfabetizării primare (dar nu se reduce doar la ea).
4. Termenul de analfabetism funcțional a fost conceput nu pentru a eticheta și categorisi elevii, ci pentru a descrie un fenomen. În România este foarte popular să etichetăm oamenii, mai ales când vrem să îi jignim. Mai nou, nu le spunem proști, le spunem analfabeți funcționali. Însă rolul termenului este acela de a descrie în câteva cuvinte o problemă complexă (dificultatea de a înțelege un text scris și de a interpreta critic mesajul). Atunci când ești specialist în acest domeniu (mai ales dacă faci cercetare avansată), eviți să abordezi problemele dihotomizat (alfabeți vs. analfabeți) și vrei mai degrabă să evaluezi variația în performanțele elevilor pentru a înțelege mai bine fenomenul pe care îl studiezi. Este foarte rar să găsești în literatura de specialitate studii serioase care să vorbească despre analfabetism funcțional. În schimb, termenii cei mai frecvenți folosiți sunt literație, înțelegerea textului citit sau competențe de citire critică. Pot fi de acord că folosirea termenului „analfabetism funcțional” facilitează transmiterea unui mesaj simplu către publicul larg, însă analiza fenomenului nu trebuie să se reducă la acest termen, ci trebuie să surprindă complexitatea factorilor implicați în dezvoltarea alfabetizării.
5. Alfabetizarea funcțională nu este o competență finită, ci un fenomen care se dezvoltă pe tot parcursul vieții. Atât alfabetizarea primară, cât și cea secundară (funcțională) trebuie văzute într-un continuum. Însă, spre deosebire de alfabetizarea primară, care începe de la recunoașterea literelor și sunetelor și se termină la citirea cuvintelor fluent, într-un ritm asemănător ritmului vorbirii, alfabetizarea funcțională nu este o competență finită.
   
   Este incorect să spui (sau să presupui) că ai atins un nivel maxim de alfabetizare funcțională, deoarece aceasta este o competență care se modifică pe tot parcursul vieții. Nu vom ajunge niciodată la un nivel maxim de alfabetizare funcțională, deoarece lumea se schimbă în fiecare zi, apar cuvinte noi în fiecare an, există fenomene sociale (de exemplu, dezvoltarea inteligenței artificiale) care ne schimbă dramatic viața de la un an la altul. Dacă cineva ar inventa o mașină a timpului, l-ar aduce pe Einstein în zilele noastre și l-ar pune într-o bancă alături de un elev evaluat ca fiind analfabet funcțional (și ambilor li s-ar pune la dispoziție un smartphone), sunt șanse foarte mari ca elevul „analfabet funcțional” să aibă o performanță superioară la școală comparativ cu Einstein (chiar dacă luăm în calcul doar competențele elevului de a folosi ChatGPT). În plus, dezvoltarea inteligenței artificiale va forța modificarea conceptualizării alfabetizării funcționale, în sensul că, în curând, va fi considerat analfabet funcțional cel care nu va ști să utilizeze în mod corect inteligența artificială (de exemplu, să adreseze întrebări relevante). Dacă luăm în considerare acest criteriu, probabil unii elevi din România au un nivel de alfabetizare funcțională superior profesorilor lor.

În concluzie, așa cum am scris la începutul analizei, este foarte bine că în România există discuții despre alfabetizarea funcțională a elevilor, deoarece acest termen surprinde un fenomen îngrijorător. Însă, având în vedere că România nu duce lipsă de impostori care se autodeclară experți în tot ce e la modă doar pentru a primi câteva minute de atenție, cred că este important ca publicul din România (inclusiv jurnaliștii) să își dezvolte gândirea critică și să evalueze corect credibilitatea sursei înainte de a disemina tot felul de grozăvii în spațiul public.

___________________

Despre autor: Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea alfabetizării. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca cercetator asociat si director al Laboratorului de studii avansate in domeniul alfabetizării. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research, iar din ianuarie 2025 este consilier onorific al ministrului Educației și Cercetării.

Nota redacției: Opinia cercetătorului este esențială pentru Educația din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cercetătorii, experții și specialiștii să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.