Monica Anisie: M-am opus creșterii normei didactice. Profesorii nu au resimțit niciodată o asemenea presiune și oboseală ca în acest an

1.671 de vizualizări
Monica Anisie la audierile pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării – 22 iunie 2026
Fostul ministru al Educației Monica Anisie a declarat, la audierile pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, că s-a opus creșterii normei didactice pentru profesori și a susținut că măsura afectează atât cadrele didactice, cât și calitatea actului educațional. Anisie a afirmat că propria normă a crescut de la 16 la 23 de ore, „doar nu era să las o clasă ca să-mi iasă norma de 20”.

Monica Anisie a primit aviz favorabil la Educație în Parlament, în cadrul unor audieri în care a fost acuzată că a răspuns cu ajutorul ChatGPT la întrebări.

Amintim că, începând cu anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Alte declarații de la audierile din Parlament:

Monica Anisie, declarații despre norma didactică:

„Nu am renunțat niciodată la catedra pe care o am. Am fost afectată de aceste prevederi din lege. Norma de 16 ore pe care o aveam inițial s-a transformat în 23 de ore, pentru că predau o disciplină cu 4-3 ore, doar nu era să las o clasă doar ca să îmi iasă mie norma de 20 de ore. În momentul în care s-a pus problema creșterii normei didactice, vreau să vă spun că m-am opus.

M-am opus pentru că eu știu ce înseamnă aceste ore în plus. Mai mult decât atât, ne uităm la orice altceva, dar nu ne uităm la calitatea actului educațional.

Vrem calitate, trebuie să avem respect, față de profesori, trebuie să le oferim demnitate profesorilor și credibilitate. Prin urmare, v-aș mai spune ceva: în cadrul comisiei noastre de la Senat, domnul senator Cașcaval a solicitat președintelui de ședință să pună pe ordinea de zi un proiect legislativ pe care dumneavoastră l-ați adoptat aci în Camera Deputaților, care prevedea reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani. Și știți de ce am susținut atunci această solicitare a colegului senator? Pentru că există o inechitate între profesorul care a primit două ore în plus la normă și cel care a primit patru ore în plus.

Nu numai că la un moment dat s-a încercat în comisie să se închidă subiectul și să nu ajungem la vot, asupra acelui proiect legislativ, dar se solicita sa vedem și care este impactul bugetar. Până la urmă, în unanimitate, am votat acel proiect legislativ. Ce se întâmplă acum cu el? Este tot la senat la Comisia de Buget Finanțe.

Nu știu dacă vreodată va ieși de la Comisia de Buget Finanțe acest proiect legislativ, dar îmi doresc demnitate pentru colegii mei profesori. Eu am primit această normă didactică în plus și am văzut ce înseamnă în cancelarie, vă pot spune ca în ultima zi pe care am petrecut-o înainte de serbare, colegii spuneau în felul următor: a fost un an greu, obositor, nu am resimțit niciodată o asemenea presiune și o asemenea oboseală, cum am simțit în anul acesta.

Deci, repet, nu am fost de acord cu această prevedere și m-am exprimat în cadrul partidului la momentul respectiv.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *