GRAFIC Motivele pentru care 277 de mii de elevi au abandonat școala: am învățat de-ajuns, era greu, familia a decis

17.045 de vizualizări
Abandon școlar timpuriu
Foto: Pixabay.com
Peste 277.600 de tineri cu vârstele între 18 și 24 de ani au abandonat școala și nu s-au mai dus niciodată la liceu sau la școlile profesionale, plecând din timpul sau imediat după gimnaziu. Abandonul școlar din România este al treilea cel mai mare din Europa, potrivit Eurostat. Avem o rată de părăsire timpurie (abandon școlar) a școlii de peste 18,1%. Motivele abandonului școlar sunt inventariate de către Eurostat, în Labour Force Survey 2017.

Cele mai importante motive ale abandonului școlar sunt cele care țin de familie (decizia aparține familiei), de sănătate (am fost nevoit să renunț) sau alte motive. Numărul celor care au răspuns așa trece de 85.900 de tineri între 18 și 24 de ani, potrivit Eurostat.

Cele mai frecvente motive pentru care elevii abandonează școala

În mod surprinzător, al doilea motiv pentru care tinerii au abandonat școala (împărtășit de peste 72.800 de tineri) a fost suficiența: au considerat suficient nivelul de educației atins.

Era “dificil”, spun 41.200 de oameni. Alții zic că problemele pe care le au cu banii (35.700) au reușit sa-i deraieze de la o educației completă. Peste 32.500 vorbesc despre faptul că își doreau să lucreze și asta nu a fost compatibilă cu școala. Un motiv mai sofisticat e cel invocat de circa 9.500 de tineri care au spus că studiatul nu le-a satisfăcut nevoile și/sau interesul – învățatul e neinteresant, potrivit Studiului.

Ce se întâmplă cu acești tineri care abandonează școala încă de la 14 ani (capacitatea parțială de muncă se dobândește ca statut juridic abia la 16 ani) aflăm din Monitorul Educației și Formării 2018, publicat de Comisia Europeană. 
În primul rând procentul lor este aproape neschimbat din 2011, 18,1%, deși ținta UE pentru anul 2020 este de doar 10%. În al doilea rând se pare că baieții reușesc să-și găsească de lucru mai ușor decât fetele. Concret, doar 7% dintre fetele care au abandonat școala își găsiseră de lucru în 2017. La baieți procentul era dublu, 14%. În cea mai mare parte (10%), fetele au devenit persoane inactive (casnice, fără să fi lucrat, sau măcar să fi încercat să lucreze). Ponderea bărbaților aici era de  doar 4%. Șomerii reprezentau în cazul nostru 1% pentru fete și 2% pentru băieți.
FOTO: pixabay.com

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul

Valeriu Gheorghiță: 4.173 de minori programați pentru vaccinare / Prezentarea se poate face direct la centrele cu Pfizer, atât centre fixe, de tip drive-through, evenimente maraton, dar și cabinetele de medicină de familie

Minorii trebuie să fie însoțiți la centrul de vaccinare de către părinți și trebuie să prezinte formularul de consimțământ informat. Vaccinarea împotriva COVID-19 se face doar cu Pfizer pentru minori…
Vezi articolul