Natalia Intotero (PSD), despre admiterea separată la liceu: Nu trebuie să gândim cu încăpățânare. Nu este legea unei persoane sau legea a două persoane, este legea țării

509 vizualizări
Foto: Facebook.com/Natalia Intotero
Natalia Intotero, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, a declarat, în legătură cu admiterea separată la liceu, că pot fi găsite „variante care să fie agreate de grupurile parlamentare. (…) Nu trebuie să gândim cu încăpățânare. Nu este legea unei persoane sau legea a două persoane, este legea țării.” Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii InfoEdu, de pe TVR Info.

Întrebată dacă coborârea pragului de la 90% la 60% schimbă cu ceva principiul din spatele acestei admiteri, aceasta a răspuns că „nu”.

Marți, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților se va întâlni cu reprezentanții elevilor, părinților și profesorilor: „Până la urmă, rolul nostru, este acela de a asculta și a lua în considerare opțiunea beneficiarilor actului educativ: elevi, părinți, cadre didactice. Nu putem noi să venim cu o idee pe care noi s-o considerăm că este wow, cea mai bună.”

Natalia Intotero a precizat că sunt probleme în asigurarea mesei calde la școală: „E foarte importantă și admiterea, dar vă spun sincer, sunt multe alte probleme foarte importante care, din păcate, nu se discută. Deci, până să ajungem la admitere, un copil trebuie să vină la școală. Există foarte mulți copii care nu au posibilitatea să vină la școală. Am extins programul „masă caldă și sănătoasă”, am reușit să creștem și suma acestei mese, dar vă spun că și în momentul de față copiii nu mănâncă în multe unități de învățământ și, de aceea, cred eu că aceste legi trebuie să trateze lucrurile cu maximă seriozitate, nu doar la modul declarativ.”

Redăm dialogul pe tema admiterii separate la liceu:

Moderatoare: (Admiterea separată la liceu -n.red) încurajează sau nu meditațiile, pentru că vin și vă spun, doamna ministru a explicat public, de mai multe ori, în această perioadă, că nu ar avea de ce să încurajeze meditațiile. Nu aceasta ar fi o problemă, iar sistemul acesta de admitere propus ar asigura o mai bună orientare fiecărui elev în parte, în funcție de profilul care i se potrivește.

Natalia Intotero: În prima variantă cum era, și anume să se facă aceste subiecte de admitere în cadrul colegilor, da, într-adevăr, erau încurajate meditațiile. După discuții și opinia cetățenilor din spațiul public – într-adevăr, era o discriminare și pe nedrept – s-a renunțat: subiectele la nivel național. În momentul în care s-a decis realizarea acestor subiecte la nivel național, din discuțiile pe care le-am avut și cu reprezentanții colegiilor centenare, și cu elevi și cu părinți, nu își mai doresc două examene pentru admitere, însă pentru realizarea acelor clase de excelență pot fi găsite variante.

Putem discuta, în cadrul comisiilor de specialitate, și să știți că pot fi găsite variante care să fie agreate de grupurile parlamentare. Așa cum a spus și colegul de platou, nu trebuie să gândim cu încăpățânare. Nu este legea unei persoane sau legea a două persoane, este legea țării. (…)

Moderatoare: Până la propunerea pe care vreți dumneavoastră să o faceți punctual, vin și vă întreb: coborârea pragului de la 90% la 60% schimbă cu ceva principiul din spatele acestei admiteri paralele?

Natalia Intotero: Nu.

Moderatoare: Domnule Pălărie?

Ștefan Pălărie: Cu siguranță, nu. Și mai mult decât atât, mie mi se pare că în sine exact acest mecanism de scădere a unui prag de la o valoare arbitrară de 90% inaplicabilă nici la nivelul unui colectiv școlar, nici la nivelul mai multor clase – da, una din 10 – nu are niciun corespondent, nu are niciun set de date și, de fapt, asta este o boală gravă a întregului set de legi. Noi nu am văzut fundamentarea științifică a acestor propuneri, ori chestiunea asta este extrem de gravă. Până la urmă, Ministerul Educației și Guvernul României sunt cele mai puternice instituții care ar fi putut să pună întreaga rețea, inclusiv de funcționari publici, la treabă, să pună pe masă seturi mari de date, analize, să scoată din SIIIR, din Edusal, să vadă câți profesori sunt, la ce vârstă, ce probleme avem, care este gradul de atractivitate al meseriei, să facă parteneriate cu institute de cercetări. Da, ar fi putut să vină cu date în spate, să spună, uitați-vă care este situația și ce trebuie să facem. (…)

Moderatoare: S-a precizat totuși un studiu făcut la nivel european.

Ștefan Pălărie: Și un studiu OECD în care exact pe tema aceasta mai degrabă spune că nu trebuie să fie stresați în mod suplimentar elevii, cu examene în plus. Din nou, exact acest studiu OECD se bate cap în cap cu această propunere în care, spuneam mai devreme, este total nefundamentată coborârea pragului de la 90 la 60%, dar, mai mult decât atât, vreau să mai dau un exemplu: am stat de vorbă cu unii dintre profesorii care conduc programe de masterat didactic și mi-au spus „am avut un program pilot cu fonduri, inclusiv fonduri europene, cu sume de bani alocate substanțial pentru a atrage, da, absolvenți de facultate către zona de masterat didactic. Nu ne-a sunat nimeni de la minister să ne întrebe ce concluzii au fost în urma acestui pilot.”

Pe de o parte, vedem că nu a fost fundamentată științific. Pe de altă parte, vedem că avem actori și voci care se simt dezamăgite că nu sunt consultate și apoi vedem niște modificări arbitrare, iar doamna ministru, am urmărit-o cu atenție, azi a dat un răspuns halucinant la conferința de presă de după, când a fost întrebată de un jurnalist exact cum este posibil ca în aceeași bancă poate să existe un elev care intră în clasă prin repartiție computerizată și altul prin examen. Dumneaei a dat un un răspuns care pe mine cel puțin m-a surprins: „da, încurajăm diversitatea”.

Moderatoare: Avem o discuție aprinsă și legată de diversitate, într-un alt context al altor prevederi. Dar dna. Intotero, care ar fi varianta? Din punctul dvs. de vedere, spuneați că reușiți totuși să găsiți o formulă pentru această admitere, care ar fi varianta?

Natalia Intotero: E foarte importantă și admiterea, dar vă spun sincer, sunt multe alte probleme foarte importante care, din păcate, nu se discută. Deci, până să ajungem la admitere, un copil trebuie să vină la școală. Există foarte mulți copii care nu au posibilitatea să vină la școală. Am extins programul „masă caldă și sănătoasă”, am reușit să creștem și suma acestei mese, dar vă spun că și în momentul de față copiii nu mănâncă în multe unități de învățământ și, de aceea, cred eu că aceste legi trebuie să trateze lucrurile cu maximă seriozitate, nu doar la modul declarativ.

Și vă dau un exemplu: în județul pe care îl reprezint în Parlamentul României, județul Hunedoara, cu toate că anul trecut, în primăvară, am chemat Ministerul Educației și am discutat acest aspect, copiii din Deva, Orăștie, Hunedoara, municipii mari, nici acum nu beneficiază de masă caldă, în condițiile în care mai avem o lună și puțin până la vacanță. De ce? Pentru că ministerul a aprobat programul doar aproape de sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, iar școala a început în septembrie. Au ajuns toată documentația și banii către primării, în ianuarie, s-au făcut licitațiile, bineînțeles, există firme care se contestă unele pe celelalte, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor lucrează așa cum lucrează și ne aflăm în această situație.

Deci, până să ajungem la acele clase de performanță, elevul trebuie să fie sănătos. Astăzi am participat la summit-ul obezității, suntem pe pe locul doi în Europa ca obezitate infantilă. Adică, nu știu cum facem că suntem tot pe primele locuri, din păcate, la lucruri rele. Da. Și atunci aceste legi trebuie să vină cu maximă seriozitate. Ceea ce este scris în lege trebuie să se respecte și să se implementeze. Nu vreau să acuz un ministru aici că nu este pregătit, nu. Miniștrii trebuie să fie fermi, iar oamenii care au ales să lucreze în aceste instituții să își facă treaba așa cum se cade.

Moderatoare: Vă referiți la actualul ministru că nu este pregătit?

Natalia Intotero: Nu asta am spus. Nu vreau să acuz un ministru. Ei trebuie să fie fermi cu cei care lucrează în aceste instituții. Adică nu este posibil, odată ce tu ai ai fost prezent în Parlament – la vremea respectivă, nu era dna. Deca ministru, dar au fost secretarii de stat care s-au păstrat, în mare parte, da, și le-am adus la cunoștință acest blocaj și faptul că degeaba încercăm să găsim soluții, să luăm din altă parte, să punem mai mult la educație, să creștem acest program care și-a dovedit utilitatea. Unde se acordă masă caldă, copiii vin la școală, pentru că s-a început cu zonele vulnerabile. Noi ne dorim ca acest program să fie extins către toate școlile din țară, maximum 4 ani. (…)

Moderatoare: Vedeți posibilă trecerea prin Parlament a acestei prevederi? Sau rămânem pe Evaluare Națională, așa cum a fost până acum?

Natalia Intotero: Propunerea venită de la Guvern?

Moderatoare: Da.

Natalia Intotero: O să fiți invitați și dvs. Marți, vom avea întâlnire cu elevii, cu părinții. Până la urmă, rolul nostru, este acela de a asculta și a lua în considerare opțiunea beneficiarilor actului educativ: elevi, părinți, cadre didactice. Nu putem noi să venim cu o idee pe care noi s-o considerăm că este wow, cea mai bună. Da, ne dorim performanță. V-am spus că pot fi găsite variante, dar …

Moderatoare: Parlamentul legiferează.

Natalia Intotero: Parlamentul trebuie să legifereze în interesul poporului, nu în interesul unui grup sau a unei persoane. Noi deja știm părerea elevilor și a părinților, și a cadrelor didactice. O veți afla și dvs. în cursul zilei de marți și vă așteptăm cu drag.

Citește și:
Am pus carul înaintea boilor. Discutăm la nesfârșit cum facem examenul de intrare la liceu, bacalaureatul, dar nu discutăm despre ce se întâmplă cu învățarea, cu motivația elevilor, a cadrelor didactice – Ovidiu Pânișoară, profesor la Universitatea din București

2 comments
  1. Pazea, legile au ajuns de la ignoranta doctor Ligia Minune la experta Intotero, secondata de SS ME aka doctor Bolchis. Sa vedeti acuma reforma adevarata, echitate, competenta, integrare, integritate, finantare.

    “Tânărul ale cărui nevoi sunt satisfăcute devine adultul de referință pentru România de mâine” zicea experta PESEDE SS ME(sic!) Dr. Bolchis.

    Si mai zicea distinsa doamna doctor de la PESEDE MM SS ME(sic!): “Ministerul Educației prioritizează nevoile educaționale, socio-emoționale, medicale, de sănătate psihică ale fiecărui copil din România”.

    Toata lumea sa stea linistita. Educatia e pe mainile expertilor de la PeeSeeDee.

    *Nota: SS ME se semneaza doamna doctor de la PESEDE MM pe faisbuk.

  2. Se pare ca nu este legea tarii, speram ca pana la urma va fi o lege buna pentru ca in joc este viitorul copiilor nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Decanul Facultății de Litere din București, apel la vot către studenți: Suntem în fața unei opțiuni dramatice: ori-ori. România va rămâne un stat ce recunoaște valorile UE sau nu există decât o singură altă direcţie: Rusia

„Încetaţi să vă omorâţi speranţele cetăţeneşti, dispreţuind votul. (…) Daţi-vă o şansă. Ieşiţi la vot!”, este îndemnul decanului Facultății de Litere, Emil Ionescu, de la Universitatea din București. Profesorul a…
Vezi articolul