Ne batem joc de suplinitorii calificați, spune liderul sindical Simion Hăncescu: Luăm peste noapte decizia de creștere a normei didactice, care va conduce inevitabil la restrângere de activitate / L-am întrebat pe premier ce se va întâmpla cu profesorii care nu au ore la plata cu ora. Vor merge pentru 2 ore să facă naveta?

27.782 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „ne batem joc” de profesorii suplinitori calificați, în contextul creșterii cu două ore a normei didactice de predare-învățare-evaluare. „Avem și suplinitori calificați, știți foarte bine că au fost nevoiți să dea concursul de titularizare în fiecare an. Sunt suplinitori foarte bine pregătiți, deci ne batem joc și de acești oameni”.

Liderul sindical a spus că l-a întrebat pe premierul Bolojan ce se va întâmpla cu profesorii care nu au ore la plata cu ora și o să aibă două ore în plus:

„Sunt foarte multe situații în care nu există ore la plata cu ora. L-am întrebat pe premier: domnule, sunt într-o școală 20 de profesori, nu au luat plata cu ora, ei o să aibă 2 ore în plus. Ce se va întâmpla? Cum își completează cele 2 ore, pentru că, efectiv, n-au cum? Vor merge pentru 2 ore să facă naveta? E posibil acum după toată nebunia asta?”

Ramona Florea, Edupedu.ro: Și ce v-au răspuns?

Simion Hăncescu: „Că avem cea mai mică normă în Europa, ceea ce este complet fals. Deci, datele noastre arată cu totul altceva. Suntem undeva peste media europeană, aproape de vârf. Ne-au zis că măsura asta oricum o luăm. Domnule, da, o luați acum, dar trebuie făcută o analiză, hai să ne așezăm la masă, să vedem. Datele pe care le aveți sunt eronate. Poate găsim alte soluții. Deci, pur și simplu, luăm peste noapte o asemenea decizie, care va conduce inevitabil la restrângere de activitate. Avem și suplinitori calificați, știți foarte bine că au fost nevoiți să dea concursul de de titularizare în fiecare an. Sunt suplinitori foarte bine pregătiți, deci ne batem joc și de acești oameni”.

Recent, George Purcaru, vicepreședinte FSLI, a spus despre creșterea normei didactice că „profesorii vor munci mai mult. Aceste pachete de măsuri sunt un atentat la dreptul la muncă pentru cadrele didactice”.

Despre norma didactică

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care ar urma să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Această măsură s-ar aplica din toamnă și până la începutul anului școlar 2029-2030.

Același proiect prevede că profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus. De asemenea, norma didactică va crește cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat, ajungând la 18 ore.

Tot din toamnă, norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent.

Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, după cum se arată în proiect. În prezent, norma pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori este de 24 de ore pe săptămână.

Miercuri, 2 iulie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că propune creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământului preuniversitar cu 2 ore pe săptămână.

„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar)”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.

Joi, 26 iunie, ministrul Daniel David a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că norma didactică va crește:

„Cele două probleme majore sunt: 1 – norma: în programul de guvernare este ideea că în zona preuniversitară trebuie să creștem norma; 2 – bursele atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Care vor fi deciziile finale? Nu știm încă. Adevărul este că încă discutăm. Astăzi discutăm, mâine discutăm, dar, cu siguranță, aceste două schimbări se vor face. Nu vă pot spune încă cum, în ce formă exact, dar vă pot spune principiile după care eu lucrez în aceste discuții, inclusiv cu colegii mei din guvern, cu ministrul de finanțe, cu premierul.”

Pe 23 iunie, Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că va propunere ca norma didactică să poată să fie crescută cu maximum 2 ore:

  • Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social. (…)”

De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Citește și:
Nu știm dacă posturile pe care colegii noștri vor da concursul de Titularizare mai sunt disponibile, spune Cornelia Popa Stavri, FSLI: Luăm în calcul nedeschiderea anului școlar / Avem semnale din țară că foarte mulți directori își vor depune demisia

14 comments
  1. El și-a bătut joc ani de-a rândul de sindicaliști. Să -si publice declarația de avere și salariul platit din cotizațiile noastre.

  2. Nu cred că este cazul sa se spună cu atâta lejeritate că suplinitorii cu contract pe un an vor rămâne fără ore, acum, după un an în care mulți au învățat, au sperat că poate anul acesta vor fi mai multe posturi scoase la concurs și că vor avea o șansă. Nu a existat niciun fel de predictibilitate. Se simte ca o lovitură pentru toți suplinitorii, atât pentru debutanți, cât și pentru aceia care, an de an, învață, iau note mari, tremură de emoții în ședințe publice interminabile pentru că, oricum, orele scoase la concurs sunt insuficiente. De ce sunt multe ore la plata cu ora? Oare de ce?

  3. Nu mai face pe lupul moralist, domnule Hancescu….. cand ai semnat CCM in care la art 14, alt 3, ai susținut ca norma didactică se stabilește conform art 207 din Legea Învățământului și nu ai specificat clar ca este de 18 ore, ai știut ca se va modifica prin ordonanță de urgență.
    Tot ce faci acum este “lătrat” ca să îți salvezi pielea!!
    O demisie de onoare este… un bun simț. Dar se pare ca nu i- ai!!!!

  4. Vă așteptăm pe toți profesorașilor în privat. Zeci și sute de firme tipă după personal. Eu, unul am panificație… Aloooooooo….

    1. Plătitorii de cotizații către sindicat au reușit să își transforme liderii in bogătașii națiunii și nu de puține ori în politicieni influenți. Nu cred că mai există vreo instituție în România, ai cărei lideri să dăinuie peste decenii. Cred că fiecare clasă profesionala ar putea fi mai bine reprezentată de o casa de avocatură. Așa nu s-ar negocia interesele liderilor, ci abaterea de la cadrul legal.

    2. Venim, domnule antreprenoraș, venim, numai spuneți unde aveți brutăria aia, sau ce-o fi!
      Contează ce materie predăm?

  5. În județul Olt, în mediul rural, cu precădere, s-au scos la titularizare și la alte etape de mobilitate, toate orele „la sânge”! Unde dracului să ne mai ducem?!

  6. Nu! Își bate joc de tot învățământul! Titularii sunt la fel de loviți! D nul Bolojan și David au spus că în învățământ salariile nu vor scădea absolut cu niciun leu! Le reamintesc că indemnizația de hrana și voucherele de vacanta au dispărut la salariile peste 6000…Marindu se norma didactică, salariile scad mascat! Deci, de aici rezultă că am fost mințiți in fata! A crescut norma didactică, Nr de copii la clasa, au dispărut indemnizația de hrana și voucherele de vacanta…Ce mai urmează? Vrem sa și dea demisiile și de mânuță sa plece urgent!

  7. Oare cât este de legal să mărească norma, care era deja completă (așa cum este ea, 18h în general de predare, restul pregătire- 40h)? Pentru că pentru 2h de predare, mai sunt altele de pregătire. Practic, se depășește norma din contractul de muncă! Angajatorul nu are dreptul să te țină suplimentar, decât la cererea ta, și cu plata orei mai mare decât cea normală, nu egal. Asta pe lângă toate cele de mai sus, menționate (că orele practic nu sunt…).
    Este un abuz și încalcă drepturile angajatului. Abuz este și pentru elevi, dacă vor fi și mai mulți… nu pot să cred ce aberații scoate noua conducere!
    Să nu mai zic că drepturile odată câștigate, nu pot fi retrase (ex banii de vacanță).
    S-au învățat pur și simplu să stoarcă bani periodic prin simpla declarație că „e criză”… deja devine obicei.
    Suntem nașpa dacă nu luăm atitudine….

  8. La liceele technologice deja au angajat colaboratori pe 2-3 ani pentru X proiecte pe post de suplinitori ai scolii.In sectorul 6 deja s-a facuta asta ,in luna mai era treaba terminata,concurentii cu numar si numele secretizat,castigatorii cu numar si numele secretizat.
    Ca directori vor sa aduca din exterior „manageri” adica lipitori de afise care vor functii de conducere,bine platite.Pentru ei este tot acest haos.Pentru oamenii de partid.Nu mai au unde sa ii duca pentru ca toate sau aproape toate firmele de stat au fost privatizate.
    A fost mai bine?
    Ce au facut numitii partidului la Praid?Ce au facut peste tot:faliment.
    Va fi mai bine in inavtamant cu tot felul de consultanti platiti cu mii de euro?Pentru asta este scoala?Sa ii faca fericiti?Pe noi cand ne ducem la serviciu de ce nu ne intreaba nimeni daca suntem fericiti?Ii pregatim pentru viata sau ii lasam vai de ei?

  9. Da, vor face naveta in n scoli, că pe norme vor sta primii care au ales în etapele de mobilitate, cei de 65++, așa, fără nicio jenă și, evident, fiindcă legea le permite. Dacă tot modificati legea din mers, și vreți să o aplicație neconstituțional, retroactiv, tăiați și opțiunea celor care s-au prelungit jenant până la 70, pe posturile lor sa fie tinerii că au salarii un sfert cât ei

    1. Se reface incadrarea cu toate etapele de mobilitate. Dar chiar si asa, eu, titularul, nu am cu ce completa cele 2 ore. La rural normele sunt fixe, noi nu avem ore suplimentare. Nici sa vreau din alta parte la zeci , sute de km nu am, ca si aia din scolile lor, la randul lor au titulari cu nevoie de inca 2 ore si directorii de 10 in total. Ce facem? Ramanem pe strazi? Ne dam in cap? Ramanem boschetari cu rate, banci, copii?

      1. Si au batut joc de noi in ultimul hal. Intotdeauna, cand penele a fost la putere a fost dezastru. Daca aur nu avea extremisti irationali, votam altceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025

OFICIAL Elevii au dreptul de a studia două limbi străine, potrivit noului Statut al Elevului / La BAC, elevii care au intrat pe 9 septembrie 2024 în clasa a VIII-a vor avea două probe de competențe la limbi străine

Elevii au dreptul de a studia două limbi de circulație internațională, conform planurilor-cadru, atât în regim standard, cât și în regim intensiv sau bilingv, potrivit noului Statut al Elevului, document…
Vezi articolul

Educația va fi întotdeauna un șantier în lucru. Acești copii au nevoie de oameni care să-i vadă, să treacă dincolo de hainele murdare, de pantofii rupți, de caietele lipsă, a mărturisit Mihaela Bucşa, profesoară de Fizică la două școli din Brașov, premiată la Gala Merito

„Părinții, care aveau cel mult patru clase, mă întrebau la ce le trebuie copiilor atâta școală. Nu au de unde să știe că școala îi ajută, trăiesc cu sentimentul că…
Vezi articolul