OFICIAL Valoarea tichetelor de creșă crește de la 1 octombrie 2024 la 660 de lei

154 de vizualizări
Valoarea tichetelor de creșă
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Valoarea tichetelor de creșă a crescut cu 20 de lei, de la 1 octombrie 2024, ajungând la 660 de lei, potrivit ordinului de ministru comun publicat pe 27 septembrie în Monitorul Oficial. Ordinul nr. 975/2024 este semnat de ministrul finanțelor și cel al muncii.

De la 1 octombrie, tichetele de creșă au o valoare de 660 de lei, potrivit ordinului privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2024, publicat în Monitorul Oficial.

Ultima modificare a valorii a fost făcută în aprilie, când s-a stabilit suma de 640 de lei.

Art. 1. — Pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 660 lei.

Art. 2. — Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2025, respectiv februarie 2025 și martie 2025

Valoarea tichetelor de creșă: În ce condiții se acordă tichetele și cine beneficiază de ele (sursa)

Tichetele de creșă sunt acordate în condițiile Legii 165/2018 și HG 1045/2018, care cuprinde normele metodologice de aplicare a legii 165/2018.

Tichetele creșă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Tichetele sunt acordate angajaților din sistemul privat și de stat. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Ele se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.

Valoarea tichetelor de creșă se cumulează cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție care se acordă la reluarea activității.

Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ce trebuie să facă angajatul pentru a primi tichete de creșă / Documente necesare

Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:

a) „cerere pentru acordarea tichetului de creșă;

b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;

c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat;

d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare;

e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern”.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România, țara cu cei mai puțini copii de peste 4 ani care merg la grădiniță, din Uniunea Europeană – raport / Peste 17% nu sunt înscriși în învățământ / Din toamnă, grupa mijlocie devine obligatorie

România are cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar din UE pentru copiii între 4 ani și vârsta oficială de înscriere în învățământul obligatoriu, potrivit raportului privind starea…
Vezi articolul

Ligia Deca anunță că luni, pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în școli, va fi o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație și ministrul Muncii: Noi am făcut tot ceea ce ține de noi (…) sper ca acea întâlnire să oprească acțiunea de protest

„La discuțiile de astăzi cu federațiile sindicale din învățământ s-a agreat că va mai exista o întâlnire luni la Guvern, unde să poată participa și ministrul Muncii, Marius Budăi. Eu…
Vezi articolul

Guvernul a tergiversat găsirea unei soluții pe termen lung pentru transportul elevilor. Premierul Ciucă a anunțat, în septembrie, constituirea unui comitet interministerial, comitet ce nu a avut nicio întâlnire până acum

Comitetul interministerial, constituit de către premierul Ciucă, ar fi trebuit să vină cu o soluție pe termen lung pentru problema transportului elevilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece nu…
Vezi articolul