Noaptea Ideilor: Despre intoxicarea cu știri false și ce se întâmplă în creier când cineva aderă la teorii ale conspirației. Dezbateri cu jurnaliști și cercetători universitari francezi organizate joi, 26 ianuarie, de Institutul Francez / Intrarea este liberă

312 vizualizări
Foto: Institutul Francez – „Noaptea ideilor”
Cercetători universitari în domeniul neuroștiințelor, jurnaliști, istorici și activiști francezi și români care au păreri diferite despre lumea digitală și implicațiile digitalului în viața de zi cu zi, vor veni să dezbată aceste probleme în cadrul a trei conferințe ce se desfășoară joi, 26 ianuarie, în cadrul evenimentului organizat de Institutul Francez: „Noaptea Ideilor”.

În cadrul conferințelor, jurnaliști francezi de la agenția AFP și publicația Le Monde vor dezbate probleme legate de lumea digitală și implicațiile lor. De asemenea vor vorbi și cercetătorul universitar în psihologia dezvoltării de neuroștiințele educației la Universitatea din Paris și directorul LaPsyDé, Grégoire Borst și Mathieu CASSOTI – profesor de psihologia dezvoltării la Institutul de psihologie a Universității Paris Descartes și cercetător la LaPsyDé.

„Întrebarea privitoare la tehnologia digitală este o sabie cu două tăișuri, atunci când este vorba de devenirea și dezvoltarea ființei umane. Fără a fi o soluție miraculoasă care ar trebui urmată orbește, digitalul facilitează multe dintre interacțiunile și acțiunile noastre zilnice. Așadar, ar trebui oare să ne oprim aici sau să mergem înainte?

Pentru a încerca să răspundem la această întrebare, propunem o nouă ediție a Nopții ideilor care să pună în discuție următoarele concepte: de la agitația mediatică din jurul știrilor false la procesul neurologic al creierului ce intervine atunci când aderă la teoriile conspirației și la creșterea sau reducerea utilizării soluțiilor digitale în viața noastră de zi cu zi, în mediul urban. Cercetători universitari în domeniul neuroștiințelor, jurnaliști, istorici și activiști francezi și români care au păreri diferite despre lumea digitală vor veni să dezbată aceste probleme în cadrul a trei conferințe”, se menționează în comunicatul de presă al Institutului Francez remis EduPedu.ro.

Programul Conferințelor

Expoziția “Fake News : Artă, Ficțiune, Minciună”, Loc: ARCUB

Perioada expoziției: 10-26 ianuarie 2023

***

Conferința 1: Întoarcere în decembrie ’89 în Timișoara: un caz de frenezie mediatică

Dată și oră: 26 ianuarie, orele 18:00 – 19:30, Loc: Arcub, Sala Cafenea 

Invitați:

  • Marc Semo, jurnalist la ziarul Monde  
  • Bogdan Oprea, jurnalist și profesor la facultatea de jurnalism a Universității din București, specialist în tehnici de dezinformare
  • Constantin Corneanu, istoric și specialist român în geopolitică

Moderator: Paul Cozighian, corespondent în România (martor la revoluția din 1989)

Rezumatul evenimentului: Pornind de la una dintre cele mai cunoscute manipulări ale faptelor: falsul mormânt comun din Timișoara, este interesant să analizăm această știre incorectă, care a fost răspândită înaintea erei digitale și a mediatizării. 

***

Conferința 2: Orașul viitorului: smart city sau low tech? Dată și oră: 26 ianuarie, orele 19:00 – 20.00

Loc: Atrium, Institutul francez din București  

Invitați: 

Bela Loto-Hiffler, fondatoarea asociației Point de M.I.R (Maison de l’Informatique plus Responsable) al cărei obiectiv este sensibilizarea publicului larg cu privire la impactului tehnologiilor digitale asupra mediului. 

Florin Nemtanu, profesor asociat și coordonatorul programului masteral “Sisteme inteligente pentru transport” la Universitatea Politehnică din București, consultant pe tema transportului și a mobilității urbane.

Gratian Mihalescu, fondatorul UrbanizeHub, un think tank care organizează dezbateri privind dezvoltarea durabilă urbană și despre conceptul de smart city.

Moderator: Zoli Tóth, realizatorul emisiunii “Ecofrecvența” pentru postul RFI și militant pentru ecologie.

Rezumat: Față în față cu urgența climatică și cu necesitatea tranziției ecologice în zonele urbane, experții au dezvoltat două viziuni opuse care se confruntă. Pe de-o parte, conceptul de smart city se bazează pe inteligența artificială și pe tehnologiile informației și comunicațiilor pentru a îmbunătăți conectivitatea orașelor, pentru a eficientiza furnizarea de servicii către cetățeni și pentru a promova o democrație mai participativă. Cu toate acestea, dacă este dus la extrem, orașul inteligent poate conduce la o poluare semnificativă a mediului și la un declin al echității drepturilor omului. Pe de altă parte, conceptul low-tech încurajează sobrietatea în consum și producție în vederea reducerii poluării digitale. Însă, o aderență totală la sobrietatea digitală implică un risc de dezangajare economică și tehnologică față de alte teritorii. Având în vedere aceste provocări, ce cale ar trebui să aleagă orașele secolului XXI pentru a realiza tranziția ecologică?

***

Conferința 3: Cum devine cineva un adept al teoriei conspirației?

În fața avalanșei de informații primite zilnic, cum poate creierul nostru să deosebească știrile false de adevăr? 

Dată și oră: 26 ianuarie, orele 20:00 – 21:00

Loc: Atrium, Institutul francez din București  

Invitați:

  • Grégoire Borst – profesor de psihologia dezvoltării și de neuroștiințele educației la Universitatea din Paris și directorul LaPsyDé. 
  • Mathieu Cassoti – profesor de psihologia dezvoltării la Institutul de psihologie a Universității Paris Descartes și cercetător la LaPsyDé. 

Moderare: Hervé BOSSY – jurnalist AFP Romania  

***

Film: Effacer l’historique (Șterge istoricul)

Dată și oră: 26 ianuarie, ora 21:00

Loc: Cinema Elvire Popesco

Comedie de Gustave Kervern și Benoît Delépine cu actorii Blanche Gardin, Denis Podalydès și Corinne Masiero (prezentată la competiția oficială de la Cannes în 2020). 

Într-un mic cartier de locuințe din regiunea Hauts-de-France, trei persoane se confruntă cu noile tehnologii și cu rețelele sociale: Marie, o femeie divorțată și mamă a unui adolescent de 15 ani, căruia nu a reușit să îi obțină custodia, ci doar dreptul de vizită, este victima unui șantaj cu o casetă porno. Bertrand, un văduv îndatorat, descoperă că fiica sa este hărțuită la școală și că se îndrăgostește de singura persoană care o ascultă, o voce de la un call center. A treia persoană, Christine, o șoferiță de oraș, nu înțelege de ce notele date de clienții ei refuză să se afișeze. Cei trei sunt prieteni apropiați de când s-au întâlnit într-un sens giratoriu la un protest al Vestelor Galbene și decid împreună să pornească un război împotriva „giganților internetului”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La peste jumătate de an de la adoptarea măsurilor care au marcat decisiv educația în preuniversitar, se vorbește despre profesorii care ar trebui să dea mai multă încredere elevilor. Ne întrebăm de ce și mai ales cum, în actualele condiții / Op-Ed Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie

La un moment în care semnatarul rândurilor de mai jos reflectă foarte des la capătul carierei didactice, evoluând, fără exagerare, între agonie și extaz și nu de la Irving Stone,…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru toți profesorii: Absența la oră nu este mijloc de pedeapsă / Reacția vine după ce aproape jumătate dintre elevii incluși în raportul pentru respectarea drepturilor lor spun că au fost sancționați cel puțin o dată cu absență, deși erau prezenți la oră

Ministrul Educației, Ligia Deca, a adresat un mesaj către profesori, în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022: „absența nu ar trebui să constituie un instrument punitiv al profesorului”.…
Vezi articolul

Sesizările anonime în universități – blocate explicit prin noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică, în absența schimbărilor legislative promise de Guvernul Ciolacu după cazurile de abuzuri sexuale / Noile reguli pentru Comisii au fost publicate în Monitorul-Oficial după 4 luni de consultări

„Sesizările și reclamațiile anonime nu sunt luate în considerare”, prevede noul Regulament-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, publicat în Monitorul Oficial după circa patru luni în care…
Vezi articolul

Rezultatele de la admiterea la școlile de poliție, de pompieri și de jandarmi au fost afișate, cursurile încep din 30 ianuarie / Viitorii polițiști trebuie să aducă de acasă „7 caiete studențești a 100 file și 1 caiet dictando a 48 file fără spire”, jandarmii și „trusă de geometrie”, iar pompierii câte „o cutie de creioane colorate și un top de coli A4”

Școlile postliceale din subordinea Ministerului de Interne au afișat rezultatele finale după admiterea care a avut loc în ultima parte a anului trecut, în perioada octombrie-decembrie. Rezultatele au fost afișate…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii care fac programele școlare la pedagogie pentru liceele de educatori și învățători 2026 / Șeful DPPD al UB Ovidiu Pânișoară, Firuța Tacea, Mariana Crașovan, Laura Ciolan și Daniel Mara sunt coordonatori

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componențele grupurilor de lucru curricular (GLC) pentru disciplinele de specialitate la liceele pedagogice. Aceste…
Vezi articolul