Ministrul Educației intenționează să întocmească un material care „să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice”, urmând ca analiza să fie prezentată opiniei publice, potrivit unui document trimis în teritoriu de sindicatele din Învățământ. Marți, 17 martie, ministrul Mihai Dimian s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar.
- Amintim că, începând cu anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Materialul pe care ar urma să-l facă ministrul Educației ar scoate în evidență faptul că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, potrivit răspunsului primit de sindicate:
„Răspuns ministru: Ministrul are intenția să întocmească un material (fișa postului?) care să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice și să scoată în evidență că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, material care va fi prezentat opiniei publice.”
Iată ce au informat sindicatele profesorilor după întâlnirea cu ministrul Educației, pe tema normei didactice de predare:
„Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar au abordat următoarele:
1. Au trecut în revistă cele mai importante probleme generate de Guvernul Bolojan prin Legea nr. 141/2025, solicitând o analiză obiectivă a acestora:
a. Referitor la mărirea normei didactice cu 2-4 ore pentru toți profesorii: primul pas care trebuie făcut este acela ca MEC să sprijine inițiativa legislativă din Parlament, conform căreia se propune reducerea cu 2 ore a normei didactice de predare pentru profesorii cu gradul didactic I și o vechime de peste 25 de ani.
- Răspuns ministru: Ministrul are intenția să întocmească un material (fișa postului?) care să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice și să scoată în evidență că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, material care va fi prezentat opiniei publice”, se arată în documentul sindicatelor.
O profesoară prezentă la protestul de miercuri din fața Palatului Cotroceni a spus, pentru TVR Info, că „ne-a cam ajuns cuțitul la os” și „colegii din cancelarie nu mai au răbdare”. Miercuri, 25 februarie, circa 500 de profesori au protestat în fața Palatului Cotroceni, față de măsurile de austeritate din Învățământ.
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că în toamna anului școlar 2026-2027 peste 2.000 de posturi o să dispară, ca urmare a măsurilor din Legea Bolojan.
„Măsurile luate prin Legea Bolojan au adus un dezastru în Educație. Și nu s-au oprit aici. Aici fac referire la faptul că în toamna anului școlar 2026-2027 peste 2000 de posturi vor dispărea. Nu vom opri aceste proteste – și de stradă, dar mai ales declanșarea grevei generale – până când aceste măsuri nu vor fi abrogate”, a declarat George Purcaru.
Președintele Federației Sindicatului din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a criticat modul în care a fost majorată norma didactică pentru profesori și a susținut că măsura a afectat în special profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. „În niciun stat european nu există așa ceva. Profesorii care sunt mai în vârstă, care au anumite grade, o anumită experiență, au mai puține ore de predare”, a declarat Marius Nistor la TVR Info, pe 25 februarie.
Despre norma didactică
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Documentul sindicatelor poate fi consultat mai jos:

