Noutăți la acordarea burselor pentru elevii cu rezultate la competițiile școlare. Premiile la fazele județene ale olimpiadelor contează la bursele de merit – surse / Bursele de excelență olimpică includ și elevii din loturile restrânse și vor fi acordate și în vacanțe

Foto: © Traimak Ivan - Dreamstime.com

Elevii cu premii la faze județene ale olimpiadelor școlare vor putea primi bursă de merit, potrivit noii variante de proiect de ordin de ministru cu regulile de acordarea burselor în anul școlar 2023-2024, obținut pe surse de Edupedu.ro. În prima variantă a ordinului, aceștia erau exceptați pentru că nu apărea clar ce înseamnă premii la olimpiadele școlare naționale, existând mai multe faze. O noutate este și includerea elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale la beneficiarii bursei de excelență olimpică II.

Amintim că ordinul cu noile criterii de burse în anul școlar 2023-2024, care a fost în consultare publică din 25 august până luni, 4 septembrie, trebuie să fie adoptat până vineri, 8 septembrie. Documentul obținut de Edupedu.ro mai poate suferi modificări până atunci. Cursurile anului școlar încep luni, 11 septembrie.

Iată ce prevede noul proiect de ordin obținut de Edupedu.ro la capitolul burse de excelență olimpică:

Capitolul II Acordarea burselor de excelență olimpică

Art. 6 (1) Pentru stimularea excelenței, elevii beneficiază de burse de excelență olimpică I și II, acestea fiind alocate în funcție de distincțiile primite de către aceștia, după cum urmează:

a) bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Bursele de excelență olimpică I se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar;

b) bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale. Bursele de excelență olimpică II se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

(2) Lista campionatelor sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației va fi aprobată prin Protocol între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, în maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii.

(3) Pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023”.

Potrivit documentului în formă de draft deocamdată, bursele de excelență olimpică tip I și II și bursele sociale vor fi excepțiile de la acordarea burselor numai pe perioada cursurilor anului școlar. În forma inițială, doar bursele sociale se acordau și în vacanțe. Amintim că astfel rămân bursele de merit și tehnologice pentru care cuantumul minim stabilit de lege nu se respectă și elevii primesc mai puțini bani, pentru că există zile de vacanță în fiecare lună de școală din anul școlar 2023-2024.

Edupedu.ro a scris despre listele cu olimpiade și concursuri școlare care s-au organizat în anul școlar trecut și pentru care elevii pot primi burse în funcție de locurile obținute, conform ordinului cu criteriile de acordare care urmează să fie adoptat vineri, 8 septembrie.

În ceea ce privește bursele de merit, criteriile ar urma să fie următoarele:

Capitolul III Acordarea burselor de merit

Art. 7 (1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, după cum urmează:

a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a și mai puțin clasa a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50 atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;

b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate, ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50 atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceştia;

c) elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

d) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor şcolare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educaţiei, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

e) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor şcolare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

f) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.

(2) Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obțin rezultatele școlare menționate la alin. (1) lit. b) și se plătesc începând cu luna februarie, până la sfârșitul anului școlar.

(3) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) se acordă în perioada cursurilor școlare.

(4) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală/media notelor egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a) și b), lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2), bursele de merit acordate conform prevederilor alin. (1) literele c) – d), pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar, cu condiția ca elevul să nu beneficieze deja de bursă de merit/bursă de excelență olimpică.

(6) Lista campionatelor naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice prevăzute la alin. (1) lit. d) va fi aprobată prin Protocol între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, în maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii.

(7) Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023”.

Foto: © Traimak IvanDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii care intră clasa a IX-a vor primi burse pe baza mediei generale din clasa a VIII-a, nu a mediei de admitere la liceu – surse
BREAKING Toți elevii de gimnaziu și liceu cu medii generale între 9,50 și 10 vor primi burse de merit – surse / Aceștia se adaugă primilor 30% elevi din fiecare clasă
În toate școlile va fi înființată o comisie de management al burselor pentru anul școlar 2023-2024 – surse. Noua comisie va fi formată din 3-7 profesori
BREAKING Elevii de clasa a V-a vor putea primi burse de merit, pe baza mediei aritmetice a notelor din primele două module. Primii bani se vor acorda după vacanța de Crăciun, retroactiv – surse
ULTIMA ORĂ Elevii orfani de un părinte sau ambii și cei din familii monoparentale vor primi bursa socială de 300 de lei fără condiționare de venit în anul școlar 2023-2024 – surse
Exit mobile version