OFICIAL Termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial – listă / Sunt aproape 400 de ordine de ministru și hotărâri de guvern

7.840 de vizualizări
Foto: captură – document
Lista cu cele aproape 400 de acte normative care să pună în aplicare prevederile din legea educației în învățământul preuniversitar și legea educației în învățământul universitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Mai exact, este vorba de un ordin de ministru care aprobă termenele până la care toată legislația subsecventă noilor legi ale educației – alte ordine de ministru (OME), hotărâri de guvern (HG) – să fie adoptată. Cele două legi intră în vigoare pe 3 septembrie.

Cele mai multe documente au termene de adoptare în partea rămasă din anul 2023 și în anul 2024, conform calendarului pe care îl redăm mai jos. Există, însă, în învățământul preuniversitar, ordine de ministru care au ca date limită și anii 2025, 2026 și 2027. Peste 270 dintre aceste hotărâri de guvern și ordine de ministru vor trebui să intre în vigoare în anul electoral 2024, un an cu 4 rânduri de alegeri politice.

De exemplu, „ordinul ministrului educației privind aprobarea calendarului desfășurării concursului de admitere” la liceu și ordinul pentru organizarea Evaluării Naționale au termen oficial de aprobare 1 august 2026. Edupedu.ro a scris că elevii care intră în clasa a V-a acum, în septembrie 2023, vor fi primii care vor da examen suplimentar de admitere la liceu, în 2027. Liceele îl pot organiza pentru 50% dintre locuri, cu subiecte făcute de minister.

O diferență față de calendarul inițial este termenul limită de aprobare a „ordinului ministrului educației privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor elevilor”. Dacă inițial era stabilit la 31 august, acum este luni, 4 septembrie. Totuși, există o discordanță în acest ordin cu termene. Înainte de tabelul unde este precizată data de 4 septembrie, scrie că ordinul despre burse poate veni și până pe 8 septembrie, dacă Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) propune acest lucru, reiese din document.

Tot conform calendarului aprobat oficial, data limită de aprobare a Hotărârii de Guvern cu noile norme de transport pentru elevi este 8 septembrie și data limită aprobare a Hotărârii de Guvern cu noile norme de transport pentru studenți este 15 septembrie.

Până pe 1 august 2027 vor fi publicate, conform calendarului, ordinul de ministru privind aprobarea metodologiei de organizare a examenului național de licențiere în cariera didactică și cel privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Potrivit noii legi a educației, examenul de Definitivat se susține până în anul școlar 2027-2028 inclusiv. Citește aici despre ce trasee de angajare și profesionale vor avea un absolvent de liceu pedagogic care vrea să fie învățător și un tânăr cu studii superioare care vrea să se facă profesor pentru învățământ primar.

Edupedu.ro a scris despre mai multe ordine de ministru din listă care au fost puse de curând în consultare publică de Ministerul Educației, pentru că termenul lor de aprobare se apropie. Câteva dintre acestea sunt:

Legile educației, neintrate în vigoare, deja modificate prin ordonanțe de urgență

Amintim că prima modificare a legii educației Iohannis, înainte ca aceasta să intre în vigoare, a fost adoptată de Guvern joi, 31 august. Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a introdus pe ascuns mai multe prevederi, printre care dezincriminarea vânzării de referate sau lucrări pentru licență, masterat sau doctorat, potrivit surselor Edupedu.ro. Această primă modificare a legii educației vine după 10 luni de dezbateri pe proiectele de lege – în versiunea inițială propusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, apoi în versiunea Deca – și după o trecere prin procedură rapidă în Parlament, care a durat mai puțin de două luni, în aprilie-mai anul curent.

La Legea învățământului preuniversitar vor fi introduse derogări, prin ordonanță de urgență, pentru ca elevii de liceu să poată studia disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” din anul școlar 2023-2024. Proiectul de OUG a fost pus în consultare publică de către Ministerul Educației, dar nu este clar dacă această modificare a fost adoptată odată cu cele de joi, 31 august, făcute la legea învățământului superior, pentru că Guvernul nu a publicat forma finală a documentului aprobat. Programa noii discipline este deja publicată în Monitorul Oficial.

Amintim și că Ministerul Educației este contrazis de Consiliul Legislativ: legile educației intră în vigoare pe 3 septembrie, nu pe 4.

FOTO DOCUMENT Ordinul de ministru cu termenele de intrare în vigoare pentru legislația subsecventă a noilor legi ale educației:

Citește și:
Consiliul Legislativ contrazice Ministerul Educației: Legile Iohannis intră în vigoare pe 3 septembrie, nu pe 4 / OUG prin care Deca își modifică propria lege ar putea fi neconstituțională, avertizează Consiliul
Prima modificare a legii educației Iohannis, înainte ca aceasta să intre în vigoare, a fost adoptată de Guvern / Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a introdus pe ascuns mai multe prevederi, printre care dezincriminarea vânzării de referate sau lucrări pentru licență, masterat sau doctorat – surse
DOCUMENT Calendarul de intrare în vigoare pentru aproape 300 de acte normative care ar trebui să aplice noua lege a educației în învățământul preuniversitar, pus în consultare de Ministerul Educației / 1 Aprilie 2024, ziua în care va trebui să fie în vigoare 124 dintre acestea
LISTĂ Peste 100 de acte normative trebuie aprobate pentru implementarea Legii Învățământului Superior / Până la finalul acestui an vor fi emise 8 Hotărâri de Guvern – proiect în consultare publică

4 comments
  1. Birocratii si juristii Ministerului Educatiei si-au planificat sa mai scrie inca 400 de HGR si OM pentru a face sa functioneze ultima lor „capodopera” (aprobata de Parlament si promulgata de Presedinte, in dispretul multor sute de propuneri de amendamente nerezolvate) – cele 530 de pagini ale noilor legi ale invatamantului preuniversitar si superior (nr.198 si 199/2023) – ele insele rezultate prin copy-paste din mai vechi Legi, HGR si OM emise in ultimele 2 decenii!…
    Desigur, nu calculeaza nimeni costurile unei asemenea abordari total contra-productive! Probabil ca nimeni nu-si imagineaza ca exista si abordari proactive, neincatusate in tone de hartoage, dar cu rezultate vizibile si costuri mult mai mici, prin consultarea, consensualizarea si cooperarea reprezentantilor tuturor partilor interesate! Nici pomeneala de asa ceva in Ministerul Educatiei!
    Paradigma militara socialista „Ordinul sefului este lege pentru subordonat si se executa intocmai, imediat si fara comentarii” nu functioneaza in EDUCATIE si cu atat mai mult intr-un stat democratic functional!!!…Asa se explica si SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei (PREUNIVERSITARE SI UNIVERSITARE) introdus prin OUG 75-2005 (o colectie de grave erori conceptuale, confuzii, prejudecati si aberatii – la comanda politica) si mentinut – dupa 18 ANI DE DEZASTRUOASE CONTRAPERFORMANTE – in 2023, prin vointa, putinta, silinta si stiinta actualilor alesi ai poporului, la fel de ignoranti ca si autorii OUG 75-2005!

  2. 400 de acte normative? Ca sa nu mai știm ce se aplica? Valabil pentru toata legislația din România. Pentu ca nu se vrea sa fie o leguslatie coerenta, din care sa înțeleagă oamenii esența.
    Ați scos abuziv bursele de performanța si ati introdus doar locurile I in categorie bursa de merit ( ca si valoare mai mica decât cea de performanța de anul trecut). Și mai spuneti ca vreo o Românie educata. Cum vreți sa faceți asta dacă promiteți copiilor ca dacă iau premii la acele concursuri primesc burse, apoi le tăiați pur si simplu? Ce sa înțeleagă copiii? Ca nu trebuie sa își respecte cuvântul dat si legea este făcută pentru a fi încălcată? Apoi când se întâmpla asta nu va convine si veniți cu tot felul de idei de ore suplimentare, teste si altele care de fapt sunt rezultatul incoerentei legislativului. Este atât de greu sa va asumați ce ați spus si sa faceți măcar pentru copii o țara mai buna?
    Sa nu mai sic se bursa socială care in cazul unui copil care a rămas fara un părinte este condiționata de venitul părintelui rămas. Sa inteleg ca este bursa părintelui sau a copilului? Daca este a copilului cae deja suferă ca a rămas cu un singu părinte, atunci de ce o condiționați?
    Pentru ca nu vreți o Românie educata. Mergand in aceasta direcție ma întreb ce forta de munca veți mai avea in țara. Pentru ca generația Z sigur nu va sta aici.
    Cum se face ca in fiecare an, aflam informații importante despre noul an școlar in vinerea si in weekendul dinaintea începerii școlii? Chiar credeți ca pentru copii si parinti nu este un stres suficient începerea școlii si trebuie sa ne țineți in suspans si cu modificări de ultima ora?

  3. 10 ani va dura până vom asimila cele 400 de ordine de ministru!

    Nimeni nu va ști când va începe școala care este legislația în vigoare!

  4. Sunteți normali la cap ? Cum sa nu primească bursa de merit un premiu 2 sau 3 la un concurs național finanțat , mai ales că ați scris la începutul anului că este concurs pentru bursa de performanta ? Cum sa fie meritoriu unul care are media 7 care e doar in primii 30 la sută și un premiu 2 la distanta de 2 sutimi de premiul 1 la un concurs național nu? Cine va mai veni la.concursuri? Chemați -i pe aia cu media 7 și 8 la învățătură de acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul a adoptat acordarea de vouchere pentru after-school pentru elevii din 150 de școli, masă caldă pentru vârstnici în săptămâna dinaintea alegerilor, buget suplimentat pentru tabletele școlare și 10 milioane de euro pentru universități – anunță ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș

Ministrul Fondurilor Europene a anunțat după ședința de guvern de astăzi că una dintre măsurile adoptate de executiv “este cea referitoare la voucherele pentru educație în regim after-school”. În jur…
Vezi articolul

Sindicatele din educație reclamă probleme la aplicația de salarizare a profesorilor, EduSal: sistemul merge greu, datele nu se salvează mereu și apar discordanțe între vechimea în muncă și sporul aferent – adresă FSLI către Ministerul Educației

O serie de probleme legate de aplicația EduSal, în care școlile calculează și înregistrează date despre salariile profesorilor, sunt semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-o adresă trimisă luni,…
Vezi articolul