PROIECT Organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a – atribuție a consiliului de administrație din licee. Regulamentul acestor consilii, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației

2.210 vizualizări
Foto: 70118974 © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a, aprobarea desfășurarea activităţilor remediale pentru elevi pe durata vacanţei şcolare sau a zilelor libere și posibilitatea de a suplimentata valoarea burselor acordate elevilor, conform prevederilor legale, sunt unele atribuții ale consiliului de administrație din școli, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Este vorba despre proiectul Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar.

ART. 1 – „Unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, denumite în continuare unităţi de învăţământ, cu excepţia celor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi, după caz, de directori adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii, Comisia pentru Formare şi Dezvoltare în Cariera Didactică și alte comisii constituite la nivelul unității de învățământ, consiliul şcolar al elevilor, consiliul reprezentativ al părinților și asociația de părinți, acolo unde aceasta este legal constituită, cu autoritățile administrației publice locale şi organizaţiile sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar”, potrivit proiectului.

Atribuțiile consiliului de administrație

O atribuție a consiliului de administrație este aceea de a hotărî, în baza prevederilor legale în vigoare, organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a şi criteriile de admitere. O altă atribuție este de a aproba desfășurarea activităţilor remediale pentru elevi pe durata vacanţei şcolare sau a zilelor libere.

Tot consiliul de administrație aprobă criteriile specifice pentru acordarea premiului dat personalului didactic pentru activitatea suplimentară, în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unităţii de învăţământ.

În document apare că mai poate aproba suplimentarea valorii burselor acordate elevilor de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat, conform prevederilor legale.

Același consiliu va sesiza inspectoratul școlar/direcția de învățământ sau Ministerul Educației cu privire la nealocarea burselor elevilor săvârşită de directorul unităţii de învăţământ cu nerespectarea prevederilor art. 108 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și refuzul semnării de către acesta a contractului educaţional prevăzut la art. 14 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Cel mult 11 membri în consiliul de administrație al școlilor

În proiectul pus în dezbatere publică se arată că pot fi 7,9 sau 11 membri în consiliul de administrație al școlilor. Metodologia-cadru din 30 august 2021 prevede și 13 membri.

ART. 3 – „(1) Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se constituie din 7, 9 sau 11 membri. 

(2) Inspectoratele școlare județene (ISJ)/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), denumite în continuare ”inspectorate școlare”, și, ulterior, Direcţiile judeţene de CABINET MINISTRU 2 învăţământ preuniversitar/Direcţia Municipiului Bucureşti de Învăţământ Preuniversitar, denumite în continuare ”direcţii de învăţământ”, în raport cu reţeaua şcolară, mărimea şi specificul fiecărei unităţi de învăţământ, stabilesc prin hotărâre a consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor prezentei metodologii, numărul de membri ai consiliilor de administraţie pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat şi îl comunică unităţilor de învăţământ până la începutul fiecărui an şcolar.”

Structura consiliului de administrație

ART. 4 – „(1) Structura consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar de stat este următoarea:

a) În cazul în care consiliul de administraţie este format din 7 membri: directorul, 2 cadre didactice, 2 reprezentanţi ai părinţilor, primarul localității/sectorului municipiului Bucureşti pe raza căruia se află unitatea de învăţământ, denumit în continuare ”primar”, sau un reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local/consiliului local de sector al municipiului Bucureşti, denumit în continuare ”reprezentant al consiliului local”. Prevederile se aplică în mod corespunzător unităţilor de învăţământ cu efective mai mici de 300 de beneficiari primari.

b) În cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri: directorul, 3 cadre didactice din cota cărora un loc poate fi alocat unui reprezentant al personalului didactic auxiliar, 2 reprezentanţi ai părinţilor, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local. Prevederile se aplică în mod corespunzător unităţilor de învăţământ cu efective între 301 şi 400 de beneficiari primari.

c) În cazul în care consiliul de administraţie este format din 11 membri: directorul, 4 cadre didactice din cota cărora un loc poate fi alocat unui reprezentant al personalului didactic auxiliar, 3 reprezentanţi ai părinţilor, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local. Prevederile se aplică în mod corespunzător unităţilor de învăţământ cu efective de peste 400 de beneficiari primari.”

Referitor la prevederile de mai sus, există și excepții. Spre exemplu, în învățământul liceal tehnologic şi postliceal, structura consiliilor de administraţie se poate mări cu 2 membri desemnaţi de operatorii economici parteneri, asociaţii profesionale partenere, consorţii partenere, la propunerea unităților de învățământ, cu aprobarea inspectoratelor școlare/direcțiilor de învățământ.

Reprezentanții consiliului local, consiliului judeţean nu pot fi profesori sau părinți în școala respectivă

Reprezentanții consiliului local, județean nu pot avea calitatea de personal didactic de predare sau auxiliar, personal administrativ în unitatea de învățământ respectivă și nici calitatea de personal didactic de conducere, îndrumare şi control sau părinte în unitatea de învățământ respectivă, după cum prevede proiectul citat anterior.

„Reprezentantul primarului localității/ sectorului municipiului Bucureşti pe raza căruia se află unitatea de învăţământ, respectiv reprezentantul preşedintelui consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti sunt desemnați de către primar/președinte al consiliului, după caz, Aceștia sunt desemnați în condițiile în care primarul/președintele al consiliului nu pot fi membri, de drept, ai consiliului de administrație.

Reprezentantul desemnat al primarului, al preşedintelui consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti în consiliul de administraţie nu pot avea calitatea de personal didactic de predare sau auxiliar, personal administrativ, respectiv părinte în unitatea de învățământ respectivă și nici calitatea de personal didactic de conducere, îndrumare şi control.”

Cu ce este incompatibilă calitatea de membru în consiliul de administrație

Articolul 6 – „(4) Calitatea de membru al consiliului de administraţie este incompatibilă cu:

a) calitatea de membru în acelaşi consiliu de administraţie a soţului, soţiei, fiului, fiicei, rudelor şi afinilor până la gradul IV inclusiv;

b) deținerea unei funcții didactice de conducere, îndrumare şi control de către membrii consiliului de administrație, cu excepţia directorului respectivei unități de învățământ /directorului adjunct;

c) calitatea de cadru didactic în unitatea de învățământ respectivă, cu excepția directorului, după caz directorului adjunct și a personalului didactic de predare ales de către consiliul profesoral al unității de învățământ;

d) calitatea reprezentantului personalulului didactic auxiliar de părinte al unui elev înmatriculat în respectiva unitate de învăţământ;

e) calitatea de personal didactic auxiliar, personal administrativ sau părinte în unitatea de învăţământ respectivă, pentru: reprezentantul desemnat al primarului, reprezentantul desemnat al preşedintelui consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, reprezentanţii consiliului local/consiliului județean în consiliul de administraţie.

f) calitatea de personal didactic auxiliar sau administrativ în unitatea de învăţământ respectivă, pentru reprezentanţii părinţilor;

g) existența unei sancțiuni disciplinare aplicate în ultimii doi ani școlari încheiați, neradiată;

h) deținerea unei condamnări pentru o faptă penală săvârşită cu intenţie până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.”

Conducerea consiliului de administrație din școli

„Preşedintele consiliului de administraţie este directorul unităţii de învăţământ, cu excepţia unităţilor de învăţământ de stat care organizează învățământ profesional, respectiv învățământ tehnologic cu o pondere majoritară a învăţământului dual în care președintele este ales dintre director și reprezentanții operatorilor economici”, conform art. 7 (2).

Foto: captură proiect
Pierderea calității de membru

ART. 8 – „(1) Pierderea calităţii de membru în consiliul de administraţie operează de drept în următoarele situaţii:

a) înregistrarea a 3 absenţe nemotivate la şedinţele consiliului de administraţie;

b) înlocuirea, în scris, de către autoritatea/structura care a desemnat persoana respectivă;

c) ca urmare a renunţării în scris;

d) ca urmare a condamnării pentru o faptă penală săvârşită cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării;

e) ca urmare a primirii unei sancțiuni disciplinare pe perioada exercitării calității de membru al consiliului de administrație;

f) ca urmare a încetării, respectiv a suspendării contractului individual de muncă pentru o perioadă mai mare de 60 zile, în cazul cadrelor didactice;

g) ca urmare a numirii într-o funcție didactică de conducere, de îndrumare și control sau a numirii într-o funcție în Ministerul Educației;

h) pierderea calității de elev în unitatea de învățământ, pentru reprezentantul elevilor;

i) pierderea calității de elevi în unitatea de învățământ a propriilor copii, pentru reprezentanții părinților;

j) pentru director, directorul adjunct, după caz, ca urmare a eliberării din funcție.”

Hotărârile consiliului de administrație se publică la avizier și pe site-ul școlii

Articolul 10 – „(14) Hotărârile adoptate de consiliul de administrație se publică la avizier, precum şi pe website-ul unităţii de învăţământ preuniversitar.”

Conform documentului, secretarul consiliului de administrație are atribuția de a afișa hotărârile adoptate de către consiliul de administraţie, în loc vizibil la sediul unităţii de învăţământ și pe pagina web a acesteia. În situația în care hotărârile conțin informații cu privire la datele cu caracter personal, acestea se anonimizează.

Articolul 10 – „(15) La şedinţele consiliului de administraţie participă de drept, cu statut de observator, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar care au membri în unitatea de învăţământ şi ai asociaţiei de părinţi membre a federaţiilor părinţilor cu activitate relevantă la nivel naţional. În cazul unităţilor de învăţământ gimnazial, liceal sau profesional, după caz, participă cu statut de observator și preşedintele consiliului şcolar al elevilor. Preşedintele consiliului de administraţie convoacă observatorii la toate şedinţele consiliului de administraţie.”

Proiectul poate fi consultat mai jos:

Foto: 70118974 © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii care intră în clasa a V-a acum vor fi primii care vor da examen suplimentar de admitere la liceu, în 2027: Liceele îl pot organiza pentru 50% dintre locuri, cu subiecte făcute de minister

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like