Nu văd de ce ar trebui să se închidă otova toate unitățile de învățământ, Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Particulare

1.647 de vizualizări
Foto: © Boris Djuranovic | Dreamstime.com
„Nu văd de ce ar trebui să se închidă otova toate unitățile de învățământ (…) Eu îmi mențin părerea că ar trebui totuși să se facă anchete epidemiologice, să se ia măsuri punctuale”, a spus Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Particulare, într-o intervenție la digi24.

Întrebat care este situația copiilor infectați cu SARS-CoV-2 din școala sa, Christian Comșa a spus că de la începutul anului școlar au fost 3 cazuri: „În unitatea pe care o coordonez, de la începutul anului școlar au fost trei cazuri de copii care s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2. În situația aceasta, am închis, am trimis clasele în online două săptămâni. Copilașii au revenit după 8 zile la școală, am testat, s-au efectuat teste. Din fericire, nu a fost niciun copil testat pozitiv din cei care s-au reîntors la școală după 8 zile”.

În privința părinților, care au solicitat ca elevii să învețe online, Christian Comșa a menționat că procentul lor de 5%: „Procentul este undeva la 5% părinți care și-au dorit să rămână copilașii acasă. Noi le-am respectat dorința și realizăm învățare hibrid. Acei copilași stau acasă, nu am închis toate grupele, toate clasele, ci doar le-am oferit o alternativă punctuală copiilor”.

„Și eu sunt părinte, îmi duc copilul la grădiniță în această perioadă și evident că am această frică, însă ar trebui să învățăm să trăim cu virusul, să ne protejăm cât se poate de mult”, a subliniat președintele Asociației Școlilor Particulare.

În anul școlar 2021-2022, în județul Ilfov sunt 69 de unități de învățământ particulare.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a propus astăzi Comitetului pentru Situații de Urgență carantinarea Bucureștiului și Ilfovului, unde rata de incidență a depăși 15 cazuri la mia de locuitori, după cum au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale.

În replică, Ministrul Educației a declarat la B1TV că 15% din școlile din Ilfov se află astăzi în online și că „ar fi total nedrept să le treci pe toate în online chiar dacă nu vor, chiar dacă copiii vor să vină la școală, chiar dacă sunt localități în care rata de infectare nu este atât de mare”.

Ieri, Sorin Cîmpeanu a reacționat la cererea Institutului de Sănătate Publică de trecere a tuturor școlilor din Ilfov în online spunând că „își depășește atribuțiile legale”.

Declarația integrală, Christian Comșa:

Moderator: Ce se întâmplă în sistemul particular? Este la fel de greu?

Christian Comșa: Cu siguranță este o perioadă grea și pentru noi. Eu țin legătura cu colegii mei și, de asemenea, coordonez o unitate de învățământ particulară din București. Din fericire, nu au fost cazuri foarte multe, nu am avut situații în care virusul să se răspândească foarte mult în unitățile de învățământ. Vă dau un exemplu. În unitatea pe care o coordonez, de la începutul anului școlar au fost trei cazuri de copii care s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2. În situația aceasta am închis, am trimis clasele în online două săptămâni.

Copilașii au revenit după 8 zile la școală, am testat, s-au efectuat teste. Din fericire, nu a fost niciun copil testat pozitiv din cei care s-au reîntors la școală după 8 zile. Aș zice că procentul este foarte mic. V-am dat un exemplu concret. Sunt 3 din 200 de copilași, niciunul dintre cei trei nu a avut simptome foarte grave sau să ajungă într-o situație dificilă și dureroasă.

Aș zice că dacă o luăm punctual, unitatea mea de învățământ ar trebui să rămână deschisă. Nu văd de ce ar trebui să se închidă otova toate unitățile de învățământ. Evident că pot exista situații în care virusul să se răspândească într-o unitate de învățământ, într-o clasă, dar eu îmi mențin părerea că ar trebui totuși să se facă anchete epidemiologice, să se ia măsuri punctuale. Și să știți că și unitățile de învățământ de stat, exceptând poate pe cele din zonele urbane foarte mari, unde sunt unități de învățământ cu 500, 600, 1.000 de elevi, cele mai mult unități de învățământ din România au în jur de 200-300 de copilași. Aș zice că ce se întâmplă la noi se întâmplă și la ei.

Moderator: Dar este cumva justificată această teamă a părinților, pentru că știm că s-au făcut foarte multe solicitări către inspectoratele școlare, de trecere a cursurilor în online, după ce părinții au votat, s-a luat o decizie în Consiliul de Administrație al școlilor? Este cumva justificată această teamă? Au fost astfel de solicitări și la dumneavoastră la școală?

Christian Comșa: Au fost solicitări. Procentul este undeva la 5% părinți care și-au dorit să rămână copilașii acasă. Noi le-am respectat dorința și realizăm învățare hibrid. Acei copilași stau acasă, nu am închis toate grupele, toate clasele, ci doar le-am oferit o alternativă punctuală copiilor. Teama este justificată. Incidența este foarte sus, numărul de cazuri este foarte mare. Nici nu contează numărul. Este suficient ca un copil să ajungă la ATI și să nu reușească să supraviețuiască. Atunci este o tragedie, o familie care trece printr-o tragedie.

Și eu sunt părinte, îmi duc copilul la grădiniță în această perioadă și evident că am această frică, însă ar trebui să învățăm să trăim cu virusul, să ne protejăm cât se poate de mult. Orice părinte, de când i se naște copilul, trăiește cu această frică, că se îneacă cu mâncare, că se îneacă cu o jucărie, că nu traversează strada corespunzător. Evident, frica există și nu cred că virusul a adus această frică în sânul părinților”.

Foto: © Boris Djuranovic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Vedeţi dumneavoastră, părinţii din şcoli particulare îşi duc copiii şi la activităţi extraşcolare, şi tendinţa e să-i ducă la cât mai multe, pentru că-şi permit şi pentru că e o modă, sunt (mulţi) copii de 6-7 ani care nu au nici o dup-amiază liberă. Or fi stând mai bine aceste şcoli la capitolul igienă şi poate impresia generală e că şi părinţii sunt mai atenţi, se consideră mai educaţi sau mai informaţi, daaar, cunosc multe cazuri în care, deşi clasa era online, pentru că avuseseră colegi cu covid, după-amiază mergeau la diverse activităţi, chiar înot (fără mască). De teama părinţilor că dacă ar lipsi o săptămână-două le scade iq-ul sau nu mai au ce posta pe facebook!
    Mai este un aspect pe care îl omite acest domn. De regulă, şcolile private, prin contract, se obligă să ofere reducere la taxa lunară în cazul în care trece toată şcoala în online. Aşadar interesele sunt altele, nu cele mult trâmbiţate cum că interesul copiilor primează!

  2. Normal ca scolile particulare vor sa raman deschise, pai astia primesc bani de la parinti sa le tina copii ocupati in vreme ce ei sunt la slujba, astia isi pierd banii daca le trec “online” oricum banii sunt tot ce conteaza pt privatii astia. La stat oricum nu testeaza nimeni nimic si alora de la stat le e indiferent daca e “online” sau fizic, marea lor majoritate sunt “indiferenti” leafa sa mearga.

  3. Oare ce conditii sunt in scolile private fata de cele de stat? Cati copii sunt intr-o clasa? Cati bani au parintii sa ii testeze pe copii? Si n alte intrebari retorice!

    1. Sigur nu stau in frig si mizerie din cauza costului standard, cu cadre bolnave de toate cele si care inca se tarasc la scoala cu tratamentul in geanta, cu copii raciti sau ce or fi avand de fapt si care mai sunt si navetisti, nemancati si vai si-amar dar cu creierul spalat ca nu exista covid, ca vaccinul face rau, ca profesorii sunt toti “prosti si nebuni” pentru ca incearca sa pastreze regulile si sa ii ajute cum stiu ei mai bine. E greu in unele scoli…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Oficial american: În noul val pandemic, “dacă nu avem măști în școli, acest virus se va răspândi și mai mult” / Alternativa – “focare în școli sau întoarcerea la școala la distanță, primul lucru pe care dorim să-l prevenim”

În prezent, în SUA se înregistrează cel mai mare număr de copii care se află internați în spital, de la începutul pandemiei, anume 1.450, după cum a declarat, duminică, directorul…
Vezi articolul

Serie de evenimente susținută de APRIL

Lapte și Carte 2024. Dezbatere regională, la Iași, despre viitorul programului de lapte în școli, miercuri, 20 martie

Reprezentanți ai autorităților locale, județene și ai inspectoratelor școlare, directori de unități de învățământ, reprezentanți ai patronatului producătorilor și distribuitorilor de lapte, elevi, profesori, părinți – cu toții vor participa,…
Vezi articolul

Decontarea reală a serviciilor psihologice pentru persoanele cu autism și monitorizarea integrării școlare, cerute de Federația pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist

Monitorizarea incluziunii copiilor cu autism în învățământul de masă, precum și decontarea reală a serviciilor psihologice “care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie, constituie tratamente esențiale și obligatorii”, se…
Vezi articolul
Admiterea la liceu 2020

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 din Republica Moldova au fost publicate luni. Rata de promovare – 68,3%, în creștere cu 3 puncte față de anul trecut / Timp de două zile candidații își pot vedea online lucrările corectate pe platforma ministerului și pot depune contestație apoi

Ministerul Educației de la Chișinău a anunțat că rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate luni, 26 iunie 2023, în cele 93 de centre instituite în întreaga…
Vezi articolul