O bucată de tavan a căzut într-o cameră a căminului de la Școala de Poliție din Câmpina. Sindicatul Europol: „A căzut în capul unui elev în timp ce se pregătea să doarmă” – VIDEO

575 de vizualizări
Foto: captură Sindicatul Europol/ Facebook.com
O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, reprezentanţii unităţii arătând că nicio persoană nu a fost rănită, în timp ce Sindicatul Europol susţine că acea bucată ar fi căzut „în capul” unui elev, transmite Agerpres.

Accidentul a avut loc miercuri seară, zona fiind ulterior reparată.

„Nu a căzut pe nimeni, a căzut între paturi. Ei s-au speriat. Deci nu a căzut în capul nimănui, nu există nicio urmă de rană. Pe culoarul dintre paturi a căzut o parte din tencuială, dar, dacă observaţi, este spre picioarele patului, iar ei erau în picioare pentru că nu dormeau, erau prezenţi în cameră când s-a întmplat, dar nu dormeau”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Beatrice Melincianu.

În camera respectivă nu au fost realizate lucrări recent, potrivit sursei citate.

„Lucrările acestea se fac ori de câte ori apar probleme pentru că aceste cămine nu au mai intrat într-un proces de reparaţie major întrucât am avut permanent elevi în şcoală. (…) Nu (nu au fost infiltraţii – n.r.), băile sunt departe de dormitoare, dormitoarele nu au sursă de apă. Nu ştiu să vă explic care a fost fenomenul, s-a desprins pur şi simplu”, a mai spus Melincianu pentru Agerpres.

Conform datelor comunicate pe pagina de Facebook a şcolii, reparaţiile au fost deja efectuate.

Pe de altă parte, Sindicatul Europol susţine că bucata desprinsă din tavan ar fi căzut „în capul” unui elev.

„Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie «Vasile Lascăr» Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul. Elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI”, se arată pe pagina de Facebook a sindicatului.


1 comment
  1. Deci a căzut între paturi, ce atâta drama. Nimeni nu a fost rănit, că doar nu stă nimeni între paturi. Și oricum de ce nu dormeau la ora aceea? „De ce, de ce, de ce? „, cum zicea Margareta Pâslaru in Veronica :)))
    Tavanul a fost reparat cu grijă de meșteri cu viziune în zonele de deasupra paturilor și doar unde nu era niciun pericol, între paturi (poate si deasupra bibliotecii:))) ) a fost lăsat să se părăginească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primul lucru pe care trebuie să-l facă ministrul Mihai Dimian este să discute cu sindicatele despre simulările examenelor naționale, susține Ciprian Anton, șeful ISJ Suceava / Putem intra în grevă înainte sau după simulări

Primul lucru pe care ar trebui să îl facă noul ministru al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, este să discute cu sindicatele referitor la participarea profesorilor la simulările examenelor naționale,…
Vezi articolul
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

DOCUMENT Modificările contractului educațional pe care părinții îl încheie cu școala la fiecare început de ciclu de învățământ. Obligațiile elevului, părintelui și ale școlii

Obligațiile părintelui din contractul educațional pe care îl semnează cu școala s-au modificat, potrivit Ordinului de ministru care aprobă acest document, publicat de Ministerul Educației. Fii parte din schimbare. Redirecționează…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

DOCUMENT Unii profesori nu-și pot plăti cursurile de formare sau perfecționare – amenințare identificată de ISMB / Profesorii sunt obligați să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat

Una dintre amenințările identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la imposibilitatea unor cadre didactice de a-şi plăti cursurile de formare / perfecţionare, potrivit unui document publicat pe…
Vezi articolul