O “catastrofă generațională” amenință copiii, din cauza pandemiei – studiu citat de Le Figaro

2.118 vizualizări
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com
ONG-ul KidsRights estimează, într-un studiu anual publicat joi, că milioane de copii nu au avut acces la educație din cauza restricțiilor de sănătate, cu consecințe pe termen lung pentru sănătatea lor fizică și mentală, iar pandemia Covid-19 a afectat grav drepturile copiilor din întreaga lume și tinerii riscă o “catastrofă generațională”, dacă guvernele nu acționează, scrie Le Figaro, preluat de Rador.

Milioane de copii nu au avut acces la educație din cauza restricțiilor de sănătate, ceea ce are consecințe pe termen lung asupra sănătății lor fizice și mintale, avertizează organizația pentru drepturile omului, cu sediul la Amsterdam.

Efectele pandemiei “au depășit, din păcate, previziunile pe care le-am făcut la începutul său acum un an”, s-a plâns Marc Dulleart, fondatorul și președintele ONG-ului. “În afara pacienților cu coronavirus, copiii au fost cel mai puternic afectați, nu direct de virus, ci pentru că au fost trecuți cu vederea de guvernele din întreaga lume”, a spus el. “Renașterea educațională este cheia pentru a evita o catastrofă generațională”, subliniază Marc Dulleart.

Potrivit ONG-ului, mai mult de 168 de milioane de copii nu au putut participa la școală, în timp ce unul din trei copii din lume nu are acces la şcoala la distanță. 142 de milioane de copii au ajuns într-o situaţie cu lipsuri materiale atunci când economia globală a fost lovită de pandemie și 370 de milioane de copii nu mai primeau mese școlare. În plus, 80 de milioane de copii minori ar putea să nu aibă imunizările de rutină pentru alte boli din cauza presiunii asupra îngrijirii sănătății, cred autorii raportului. De asemenea, aceștia sunt îngrijorați de “creșterea incredibilă” a violenţei domestice în timpul închiderilor, violenţă ale cărei victime sunt adesea copiii.

KidsRights l-a lăudat pe fotbalistul de la Manchester United, Marcus Rashford, pentru campania sa de prelungire a meselor școlare gratuite în Marea Britanie. Printre alte motive de satisfacție, organizația a lăudat Bangladeshul pentru că a consacrat un canal național de televiziune şcolii la domiciliu și a aplaudat Belgia și Suedia pentru că au încercat să-și mențină școlile deschise.

Islanda, Elveția și Finlanda se află în fruntea “Indexului KidsRights 2021”, care clasează 182 de țări în funcţie de respectarea Convenției internaționale a drepturilor copilului. Ciadul, Afganistanul și Sierra Leone se plasează pe ultimele locuri. Franța, pe locul 8 în clasament, a progresat cu un loc față de anul precedent. Pentru prima dată, ONG-ul a inclus Palestina pe lista sa, plasând-o pe locul 104 pentru atenția acordată asistenței medicale în ciuda circumstanțelor dificile. În contrast, ca și în anii precedenți, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă au regresat în clasament din cauza lipsei de protecție pentru unii copii. Austria și Ungaria au căzut și ele în clasament, din cauza discriminării “îngrijorătoare” a copiilor romi.

Sursa: Le Figaro / Rador – Traducerea: Rodezia Costea

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Performanța în educație, alături de sănătate și incluziune, pune frână calității vieții și bunăstării sociale din România – studiul Indicele de Progres Social 2021 / Locul 73 la nivel internațional, pentru Acces la educație de bază

Accesul la educație este domeniul cu cele mai numeroase slăbiciuni pentru care este “depunctată” România în cea mai recentă analiză privind calitatea vieții și bunăstarea socială în țările lumii, studiu…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor,…
Vezi articolul
locuri în cămine - Studenția online

Cele mai bune universități din România în 2021 rămân Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica – Metarankingul independent al Ad Astra / Ministerul Educației face un alt clasament, cu alți specialiști numiți luna aceasta / Daniel David: “Noi suntem experți fără cupolă”

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București conduc în Metarankinngul Universitar 2021, prezentat de asociația cercetătorilor Ad Astra, clasament marcat de evoluții notabile comparativ…
Vezi articolul