O descoperire în domeniul fuziunii nucleare ne-ar putea aduce la mai puține emisii de carbon provenite din producerea de energie

229 de vizualizări
Foto: © Dmfrancesco | Dreamstime.com
O descoperire în fizica nucleară ne poate ajuta să reducem emisiile de carbon în generarea energiei de care avem nevoie la nivel global. Cercetători de la JET Oxford (Joint European Torus), punctul principal al Programului European de Fuziune Nucleară, au reușit să genereze 59 de megajouli prin fuziune nucleară, transmite Euronews pe 9 februarie.

Această valoare este mai mult decât dublă față de recordul anterior, stabilit în 1997, potrivit Autorității britanice pentru Energie Atomică (UKAEA) care a făcut anunțul. Rezultatele reprezintă o veste bună pentru susținătorii energiei nucleare ca alternativă curată la combustibilii fosili.

Nu este o producție masivă de energie – doar suficientă pentru a fierbe aproximativ 60 de ibrice de apă. Dar validează alegerile de proiectare care au fost făcute pentru un reactorul de fuziune ITER, mai avansat decât JET, care se construiește acum în Franța notează G4Media.ro care citează BBC.

Pe măsură ce cresc presiunile pentru a aborda efectele schimbărilor climatice prin decarbonizarea producției de energie, acest succes reprezintă un pas important pe foaia de parcurs a fuziunii [nucleare] ca mijloc sigur, eficient și cu emisii reduse de dioxid de carbon pentru a face față crizei energetice globale, a susținut UKAEA într-un comunicat, conform Euronews.

Directorul general al UKAEA, Ian Chapman, a declarat că rezultatele sunt „un punct de referință” și că ne vor aduce „cu un pas uriaș mai aproape” de o energie practic fără emisii.

„Este clar că trebuie să facem schimbări semnificative pentru a aborda efectele schimbărilor climatice, iar fuziunea oferă un potențial atât de mare”, spune Chapman. „Construim cunoștințele și dezvoltăm noile tehnologii necesare pentru a oferi o sursă de energie de bază cu emisii reduse de dioxid de carbon și sustenabilă, care să ajute la protejarea planetei pentru generațiile viitoare”, a mai spus acesta, potrivit sursei citate.

Ce înseamnă fisiune nucleară și fuziune nucleară?

În termenii cei mai simpli, atât fisiunea, cât și fuziunea produc energie din atomi.

  • Fisiunea nucleară este metoda utilizată în prezent în centralele nucleare, prin care atomii de uraniu dintr-un nucleu greu și instabil sunt divizați în două sau mai multe nuclee mai ușoare.
  • Fuziunea nucleară este inversă și presupune fuziunea a doi atomi ușori într-unul mai mare. Acest proces se întâmplă, spre exemplu, în miezul soarelui. Acolo, scrie G4Media, presiuni gravitaționale uriașe permit acest lucru la temperaturi de aproximativ 10 milioane de grade Celsius. La presiuni mult mai scăzute, cum este pe Pământ, temperaturile pentru a produce fuziunea trebuie să fie mult mai mari – peste 100 de milioane de grade Celsius.

Susținătorii fuziunii nucleare consideră că aceasta este energia de mâine. Procesul produce foarte puține deșeuri, care sunt mult mai puțin radioactive decât cele provenite de la o centrală nucleară convențională. De asemenea, fuziunea nu generează gaze cu efect de seră. Fuziunea nucleară ar putea produce, ipotetic, de patru milioane de ori mai multă energie decât cărbunele, petrolul sau gazul – fără a elibera gaze nocive.

Cât de curând ar putea fi folosită fuziunea nucleară pentru a genera energie? Cercetările se află încă în stadii incipiente, iar anunțul dat de oamenii de știință de la JET arată doar posibilitatea de a crea energie din fuziune timp de cinci secunde, ceea ce nu este suficient pentru ca acest proces să fie viabil.

„Dacă putem menține fuziunea timp de cinci secunde, o putem face timp de cinci minute, iar apoi timp de cinci ore” cu ajutorul unor aparate mai eficiente în viitor, estimează Tony Donne, de la consorțiul EUROfusion, citat de Euronews.

Este energia nucleară chiar atât de ecologică? Multe grupuri de mediu se opun de mult timp energiei nucleare. Organizația Friends of the Earth se opune energiei nucleare încă de la înființarea sa, în 1971. „Nu susținem construirea de noi centrale nucleare în Marea Britanie”, se arată într-un document al organizației Friends of the Earth din Marea Britanie.

„Marea Britanie este binecuvântată cu resurse uriașe de energie regenerabilă, cum ar fi energiile eoliană, mareomotrică și solară. Potrivit experților independenți, acestea pot furniza toată energia de care avem nevoie și mai susțin și că „energia regenerabilă nu are problemele tehnologiilor nucleare existente”.

Greenpeace – organizație internațională non-guvernamentală de mediu – aduce argumente similare în ceea ce privește energia nucleară, afirmând că, deși este „prezentată ca o soluție la problemele noastre energetice, în realitate este complexă și extrem de costisitor de construit”. Mai mult, ambele grupuri susțin că banii investiți în energia nucleară ar fi cheltuiți mai eficient pe surse regenerabile, mai informează Euronews.

Foto: © Dmfrancesco | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetătorii trebuie să raporteze date obținute cu AI, să nu plagieze sau autoplagieze, să nu falsifice date – noul Cod de etică al personalului din Cercetare / Documentul, publicat cu întârziere de un an, nu prevede nimic referitor la hărțuire și sesizări anonime, ca în cazul eticii universitare

Cercetătorii trebuie să raporteze date obținute prin simulări pe calculator și utilizarea serviciilor de inteligență artificială, trebuie să nu confecționeze rezultate sau date, să respecte o serie de reguli extinse…
Vezi articolul

Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor / Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei, Paratetis / Acesta ocupa cea mai mare parte din teritoriul României

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină anunță că o echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat plata unei restanțe de 160,6 milioane lei către Agenția Spațială Europeană / Autoritatea Română pentru Cercetare: Măsura permite recuperarea dreptului de vot al României în cadrul organizației

Guvernul a adoptat, în ședința sa de marți, o hotărâre prin care alocă 160,6 milioane lei în contul restanțelor acumulate de România către Agenția Spațială Europeană (ESA), anume contribuțiile la…
Vezi articolul

Apel public al Institutului pentru Științele Educației pentru colectarea așteptărilor și ideilor din partea profesorilor, cercetătorilor, părinților și elevilor

Institutul de Științe ale Educației (ISE) lansează un apel deschis către întreaga comunitate educațională: profesori, cercetători, părinți, elevi, factori de decizie. Pe pagina de Facebook a instituției recent reînființate, reprezentanții…
Vezi articolul