O hartă de înaltă rezoluție a unei explozii galactice dezvăluie modul în care spațiul dintre galaxii este poluat cu substanțe chimie – studiu

84 de vizualizări
Foto: Phys.org
Oamenii de ştiinţă au creat prima hartă de înaltă rezoluţie a unei explozii galactice de dimensiuni gigantice, care oferă informaţii despre modul în care spaţiul dintre galaxii este poluat cu substanţe chimice, informează DPA, conform Agerpres.

Astronomii au studiat galaxia NGC 4383, situată în Roiul Fecioarei din apropierea noastră, şi au surprins un flux de gaz atât de mare încât lumina ar avea nevoie de 20.000 de ani pentru a îl străbate de la un capăt la celălalt.

  • Descoperirea lor a fost publicată luni, 22 aprilie, în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Autorul principal al studiului, Adam Watts, membru al Centrului Internaţional de Cercetări în Radio-Astronomie (ICRAR) din cadrul Universităţii Western Australia, a declarat că acel flux de gaz a fost rezultatul unor puternice explozii stelare care s-au produs în regiunile centrale ale galaxiei.

Masa gazului ejectat în spaţiu este echivalentă cu peste 50 de milioane de sori.

„Se cunosc foarte puţine lucruri despre fizica fluxurilor de gaze şi proprietăţile lor, pentru că fluxurile de gaze sunt foarte greu de detectat”, a spus profesorul Watts.

„Gazul ejectat este destul de bogat în elemente grele, care ne oferă o perspectivă unică asupra procesului complex de amestecare dintre hidrogen şi metale în gazul care se scurge”, a adăugat el.

În acest caz, oamenii de ştiinţă au detectat oxigen, azot, sulf şi multe alte elemente chimice.

Fluxurile de gaz reglementează viteza şi durata de timp în care galaxiile pot continua să formeze stele. Gazul ejectat poate polua spaţiul dintre stele în cadrul unei galaxii, precum şi între galaxii, pentru totdeauna.

O hartă de înaltă rezoluţie a fost creată cu ajutorul datelor transmise de programul MAUVE, condus de doi cercetători de la ICRAR, Barbara Catinella şi Luca Cortese, conform sursei citate.

MAUVE este un program de mare amploare care se desfăşoară la Very Large Telescope (VLT), administrat de Observatorul European de Sud în nordul statului Chile.

„Am proiectat MAUVE pentru a investiga modul în care procesele fizice, cum ar fi fluxurile de gaze, ajută la oprirea formării de stele în galaxii”, a declarat Barbara Catinella.

„NGC 4383 a fost prima noastră ţintă, deoarece bănuiam că se întâmplă ceva foarte interesant acolo, dar datele obţinute ne-au depăşit toate aşteptările. Sperăm că, în viitor, observaţiile făcute de programul MAUVE vor dezvălui importanţa pe care o au fluxurile de gaze în Universul local, cu detalii deosebite”, a adăugat ea, mai notează Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile trebuie să transmită azi câți elevi încap „distanțați” în clase și de câți învățători și educatori au nevoie sau câte norme în plus sunt la liceu și gimnaziu. Dacă nu încap în clase, o parte din elevii de la V-VII și IX-XI vor face ore online, simultan cu cei de la școală

Ultimatum dat de inspectoratele școlare județene școlilor pentru transmiterea la centru a datelor despre câți elevi încap fizic la școală și de câte cadre didactice sau norme didactice ar fi…
Vezi articolul

Proiectul CaringUniversities pentru sănătatea mintală a studenților, al Organizației Mondiale a Sănătății și al Universității Harvard, va fi implementat în România de o rețea universitară coordonată de Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu colaboratorii săi din țară, reuniți în rețeaua națională WellbeingAcademy, va implementa în România proiectul international CaringUniversities al Organizației Mondiale a Sănătății și al…
Vezi articolul

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, spune Ministrul Educației. Anisie anunță că există prevedere în lege pentru ca un profesor să fie concediat, dacă nu vrea să facă școală online

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, a declarat Ministrul Educației la conferința de presă de vineri,…
Vezi articolul