Oana Moraru, educatoare, expert educațional și director de școală privată, a explicat de ce elevii nu mai învață lecția în clasă, așa cum ar trebui: profesorii sunt slab pregătiți, iar rezultatele Evaluărilor Naționale nu au niciun fel de urmări, consecințe. Nici profesorii nu sunt evaluați, nici elevii. Despre aceste testări standardizate, Oana Moraru spune în podcastul “Cu capul în nori” că țările din Vest le folosesc de câteva decenii: “Testele standardizate în lume, în general, au ridicat toate sistemele de educație măcar până la nivelul în care toată lumea avea o bază de informații. După aia au renunțat la testele standardizate pentru că s-a observat după ani de zile că profesorii predau doar pentru test, adică făceau acel dresaj ca toți copiii din clasele lor să reacționeze corect pe test”.
- Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon, absolventă de liceu pedagogic și a Facultății de Litere din București, cu peste 20 de ani de experiență la catedră.
“Noi, din păcate, de când ne tot codim și ne învârtim să producem reformă în România, n-am ajuns nici măcar la etapa de acum două decenii a țărilor din vestul Europei în care să standardizăm măcar evaluarea, să ne asigurăm că toți copiii din țară au bază în gândirea de nivel 1 identific, recunosc, clasific, descriu. Dar nici profesorii din clasă, marea lor majoritate, în afară de câteva excepții, nu știu să predea la alt nivel decât explic, înțeleg, identific, subliniez, definesc“, spune Oana Moraru.
”Ajung acum în școli profesori foarte slab pregătiți, un profesor trebuie să fie ca un inginer, să aibă foarte multe instrumente și strategii de cum își organizează ora: câte etape are ora, de cât stă pe un capitol, cum produce învățarea. De câte ori, repet ca toată clasa, în medie, să ajungă măcar la nivelul de înțelegere de nota 6-7, cât stau pe un capitol ca să mă asigur că mi-am produs, să zicem, rezultate în clase. De ce se întâmplă lucrul ăsta? În momentul actual, nicăieri în România, în nicio școală de stat, profesorii nu sunt evaluați oficial și cu niciun fel de consecințe pe ce efect au ei în clasă în mințile copiilor. Nu măsurăm dacă s-a produs învățare în clasă.
Adică, dacă, să zicem, doamna de fizică la un liceu mare de București vine și lucrează cu clasa de mate-info fizică, probleme pe bandă? Nu știm niciodată dacă ea în clasă, acolo, produce vreun fel de înțelegere, de ‘aha-uri’, de creștere constantă a logicii, a intelectului copilului. Deloc, nu măsurăm asta, nu, nu responsabilizăm profesorii să facă asta”, a spus aceasta în podcast.
”Dar Evaluările Naționale nu erau tocmai pentru a evalua aceste aspecte?
Oana Moraru: Da, dar ele se întorc vreodată? Se întorc vreodată către profesorul X de la catedra A din liceul B, să-i dea feedback și să-i spună ‘uite, cu ajutorul următoarelor instrumente, ai putea tu să faci o treabă mai bună’? Nu, nu.
Învățarea e un proces foarte complex. Adică și eu pot să spun ușor părintelui, uite, copilul trebuie să repete mai mult, să învețe bine la matematică. Da, eu nu știu de fapt care sunt hibele copilului la matematică. E vorba doar că trebui să lucreze mai mult? Asta i-ar produce învățare lui? Nu. Unii copiii au probleme de atenție. Unii copii au probleme de memorie, unii au probleme de logică și concentrare, la gândire abstracte. Să nu ne imaginăm că învățarea se produce dacă îi dai să lucreze mai mult la meditații. Sunt atâtea cazuri de copii care fac meditații de 4 ani și tot nu reușesc să ajungă la un 5 sau la un 6, sunt alte lucruri care țin de creșterea unui copil, creșterea intelectuală.
Deci asta încercăm noi acuma. Hai, dă-le mai mult, meditează-le, lucrează, dar în adâncime undeva, în clasele primare și pe fondul hibelor pe care mai au copiii de acasă, din familie și pe fondul unui program preșcolar foarte slab în țară, că atunci, în anii 0-6 se formează tot ce ține de baza gândirii și a atenției, vin în școlile noastre copii cu foarte multe dificultăți de învățare, pe care nici profesorii nu le înțeleg, nici familia, că de aia vorbeam de a treia parte, la început de specialiști și nu știu nici unii, nici alții să le ofere ajutor ca să crească. De asta avem atâta abandon școlar, dar asta avem rezultate slabe și de asta avem un tip de examene naționale pentru care pot dresa copilul să ia notă bună fără ca el să gândească efectiv pe subiect.
Testele standardizare, evaluările – sunt bune sau nu pentru elevi, pentru învățare?
Oana Moraru: Învățarea asta înseamnă, să ai competențe, nu înseamnă doar să memorezi niște, să zicem, informații pe care nu le poți forma. Competențe înseamnă cum jonglezi cu informațiile, cum le pui într-o paradigmă, cum le pui într-o perspectivă, cum emiți opinii pe marginea lor, cum le aplici în alte contexte ale vieții. Deci asta înseamnă învățarea de profunzime. Și fiindcă profesorii nu știu să predea pe competențe, majoritatea profesori în România predau pe conținut. Adică vin, îl pun pe tablă, copilul zice cei mai buni din clasa A, am înțeles, dar dacă ar fi să aplice în alt context, imediat ceea ce li se pare că au înțeles, n-ar reuși. În România acum nu se mai produce nici măcar învățarea aia de pe vremea din anii ’90 în care copiii ieșeau măcar din școală doldora de informații. Acum nici măcar asta nu se mai întâmplă.
Adică, nici măcar pe partea asta de toceală de învățare bună, așa, la primul nivel, nu se mai întâmplă. Și atunci au încercat din sistem, din minister, să tot facă, să tot întoarcă pe dos, pe față problema asta. ‘Ia să facem noi ce-au făcut acum 2 sau 3 decenii țările din Vest’. Până și-au reformat educația, cam toți au trecut prin etapa testelor standardizate. Adică se emiteau pentru fiecare nivel, clasă sau ciclu, niște teste care măsurau minimal prima și a doua etapă a învățării. Adică cum reacționează copilul pe marginea unor informații, cum le recunoaște, cum le completează, cum le clasifică, cum le descrie.
Și testele standardizate în lume, în general, au ridicat toate sistemele de educație măcar până la nivelul în care toată lumea avea o bază de informații. După aceea au renunțat la testele standardizate pentru că a observat după ani de zile că profesorii predau doar pentru test, adică făceau acel dresaj ca toți copiii din clasele lor să reacționeze corect pe test. Dar nu aveau neapărat și competențe, adică nu se descurcau cu informația aceea pe care reușeau s-o reactualizeze, s-o recunoască, s-o și pună în probleme de viață, să s-o gândească critic, s-o aplice, să o cerceteze, să emită ipoteze pe baza ei. Adică ceea ce ne trebuie nouă pe viitor, când ai de lucrat la o firmă. Trebuie să gândești strategic. Nu exista gândire strategică critică. Și atunci următoarea etapă a sistemelor de educație în lume a fost învățarea asta prin competențe.
Adică au emis itemi pentru examen, în care nu se verifică doar gândirea de nivel 1 a copiilor, aia de recunoaștere, clasificare, identificare, descriere. Se verifică și gândirea de nivel 2 și 3, adică cea deductivă și cea critică creativă. Noi, din păcate, de când ne tot codim și ne învârtim să producem reformă în România, n-am ajuns nici măcar la etapa de acum 2 decenii a țărilor din vestul Europei în care să standardizăm măcar evaluarea, să ne asigurăm că toți copiii din țară au bază în gândirea de nivel 1 identific, recunosc, clasific, descriu. Dar nici profesorii din clasă, marea lor majoritate, afară de câteva excepții, nu știu să predea la alt nivel decât explic, înțeleg, identific, subliniez, definesc.
În schimb, culegerile manuale sunt doldora sau examenele pentru intrare la nu știu ce liceu sau la nu știu ce gimnaziu de elită, sunt doldora de exerciții și probleme care propun gândirea de nivel 2 și 3, gândirea de nivel inteligent”, spune Oana Moraru.