Obligativitatea purtării măştii de protecţie în jurul şcolilor din Satu Mare, analizată de autorități

122 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Purtarea măștilor în jurul școlilor din județul Satu Mare ar putea fi obligatorie în curând, după ce autoritățile au anunțat că analizează această posibilitate, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului, transmite Agerpres.

Prefectul Radu Bud s-a întâlnit cu şefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne în cadrul şedinţei de lucru săptămânale.

„În ultimele zile, la nivelul judeţului nu s-au înregistrat cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19 în rândul elevilor, dar se remarcă în continuare aglomerări de persoane în jurul unităţilor de învăţământ, astfel că s-a luat în discuţie purtarea obligatorie a măştii de protecţie pentru toate persoanele care se află pe o rază de 100 de metri în jurul şcolilor. Cu toate că judeţul Satu Mare continuă să rămână judeţul cu cel mai scăzut număr de cazuri de îmbolnăvire de COVID-19, prefectul a solicitat forţelor responsabile să continue şi intensifice activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată, revenim cu recomandarea evitării participării sătmărenilor la evenimentele publice şi private care implică o participare numeroasă, păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecţie şi o igienă corespunzătoare”, precizează Prefectura în comunicat.

Până acum, la Satu Mare s-au înregistrate 786 cazuri de infectare cu COVID-19 din care 245 vindecări şi 29 decese.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum pot petrece părinţii timp de calitate cu cei mici, fie că sunt alături de copii, fie că sunt la distanţă, nevoiți să muncească în alte țări / Studiu național Salvați Copiii România: în 2022, 536.000 de copii aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate (P)

Conform datelor unui sondaj realizat de Salvați Copiii în iulie 2023 în rândul beneficiarilor programului organizaţiei destinat copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, mai puțin de jumătate (48%)…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă. Elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă

„Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă, cel puțin în București, Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Brașov. Masiv, adică cel puțin 20-30.000, până la satisfacerea a…
Vezi articolul

OFICIAL Înscrierea, examenele de certificare și afișarea rezultatelor pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic au loc în perioada 29 mai-23 iunie / Astăzi ar fi fost ultima zi de înscriere, potrivit ordinului de ministru din mai

Fiecare liceu cu filieră tehnologică își va planifica înscrierea, examenele de certificare și afișarea rezultatelor pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic în perioada 29 mai-23 iunie, potrivit unui ordin…
Vezi articolul

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul