OCDE: Sub presiunea inteligenței artificiale, profesorii ar putea fi nevoiți să își concentreze atenția mai mult asupra proceselor de învățare decât asupra rezultatelor imediate ale elevilor – raportul Digital Education Outlook 2026 / România – creștere mare a utilizării AI în rândul tinerilor, dar modestă la nivelul populației generale

Foto: © hihobr | Dreamstime.com

Sistemele de inteligență artificială generativă (GenAI), adică acelea care, precum ChatGPT, produc conținut sub formă de text, elemente multimedia sau programe ca răspuns la o întrebare sau o comandă, au demonstrat deja că pot susține direct procesele de învățare și evaluare, arată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în cel mai recent raport al său, Digital Education Outlook 2026, publicat luni, 19 ianuarie. OCDE apreciază că este demonstrată capacitatea acestor sisteme de a-i susține atât pe elevi, cât și pe profesori, dar avertizează că ele sunt însoțite și de riscuri și aspecte „critice” care trebuie luate în considerare în orice aplicație practică sau decizie pe tema AI în educație.

OCDE pune cap la cap și trage concluzii din diverse cercetări desfășurate în domeniul AI în educație pe parcursul ultimilor doi ani, precum o cercetare internațională desfășurată de Fundația Vodafone, la care a luat parte și România  – cercetare despre care Edupedu.ro a scris pe larg în urmă cu un an.  Sunt luate în continuare și studii precum TALIS 2024, referitor la cadrele didactice, sau sondaje și cercetări desfășurate la nivel național în statele membre ale OCDE. 

Deși raportul internațional nu are drept obiectiv să realizeze comparații între statele membre, o parte dintre datele la care apelează semnalează tendințe relevante și la nivel național. Astfel, în cazul României, este relevant un studiu al Băncii Mondiale, prezentat în documentul OCDE, despre modul cum a evoluat utilizarea ChatGPT în rândul utilizatorilor de Internet la nivel internațional, între 2024 și 2025.  În rândul țărilor OCDE și partenere, conform acestui studiu BM, România are printre cele mai mici ponderi ale utilizatorilor de ChatGPT, la nivelul populației utilizatoare de Internet, dar și printre cele mai mici rate de creștere între 2024 și 2025. Astfel, mai puțin de 20% dintre utilizatorii de Internet au apelat la platforma AI în ultimul an, în condițiile în care, în 2024, 10% dintre ei foloseau deja ChatGPT.

Sursa: OECD Digital Education Outlook 2026

Pe de altă parte, din studiul Fundației Vodafone de acum un an, OCDE scoate în evidență o serie de date care arată un grad mare de utilizare a AI de către elevi cu vârste de 12-17 ani, în șapte țări europene.

Sursa: OECD Digital Education Outlook 2026

Potrivit raportului OCDE, ce include analize punctuale în dialog cu diverși experți în domeniu, o preocupare importantă este ca practicile de predare să fie concepute cu atenție încât să permită utilizarea eficientă a AI generative. Această nevoie s-ar face simțită mai ales în sisteme de sprijinire directă a elevilor, precum cele de tip chatbot pentru meditații.

„Integrarea eficientă a GenAI în predare și învățare ar putea presupune ca profesorii să încurajeze autonomia elevilor și să pună accent pe procesul de învățare – cum gândesc și învață elevii – mai degrabă decât pe rezultatele elevilor. Sistemele hibride care combină GenAI și cu modele pedagogice explicite, precum stategiile stucturate pentru meditații și designul bazat pe dovezi pentru evaluarea elevilor, sunt mai promițătoare decât simpla utilizare a chatboților de utilizare generală”, arată analiza OCDE.

Trei direcții pentru AI în Educație, conform OECD Digital Education Outlook 2026

Îmbunătățirea învățării:

Întărirea performanței profesorilor

Îmbunătățirea managementului instituțional

Potrivit raportului, dincolo de toate neajunsurile și riscurile care o însoțesc, GenAI „poate face mult mai mult decât să îi ajute pe elevi să finalizeze sarcini. Ea are potențialul să aprofundeze învățarea, să îmbunătățească practicile didactice și să eficientizeze managementul instituțional și cercetarea”.

Foto © hihobr | Dreamstime.com  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version