Ocupațiile de vrăjitor și astrolog pot rămâne în codul ocupațiilor, dar standardele să prevadă că aceștia nu „vorbesc cu morții”, ci că pretind – spune ministrul Daniel David, care a criticat în mod repetat pseudoștiința, pe care o califică un atac asupra democrației

400 de vizualizări
Foto: © Starblue | Dreamstime.com
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care de ani de zile militează împotriva pseudoștiinței și care recent a prezentat acest fenomen drept un atac asupra democrației, spune despre ocupații precum vrăjitor și astrolog că pot să rămână în codul ocupațiilor, dar standardele pentru acestea să prevadă că cei care le practică doar „pretind” „că vorbesc cu morții și prezic viitorul”.

„Ca ministru am cerut (…) ca atunci când se vor face standardele ocupaționale în zonele de vrăjitor, astrolog și așa mai departe, totuși să nu spunem că vorbim cu morții și prezicem viitorul. Ci că pretindem că vorbim cu morții și că… E o diferență foarte mare”, a declarat Daniel David, luni, 19 mai, la conferința de presă pentru lansarea raportului QX.

În aceeași conferință, oficialul a vorbit despre presiuni să treacă Autoritatea Națională de Calificări la ministerul Muncii. El a precizat a blocat procesul, inițiat printr-o ordonanță de urgență (OUG) pentru că, consideră ministrul Educației, „este o greșeală și pune la risc formarea la nivel de calitate a ceea ce înseamnă calificări pentru diverse ocupații”.

Declarațiile pe acest subiect, pe larg:

Daniel David: Stăm foarte prost la învățarea pe parcursul vieții. Așa cum știți. Eu ca rector de universitate sunt absolut de acord și înțeleg interesul patronatelor și interesul societății de a avea o dinamică foarte mare a ocupațiilor, că nu poți să stai numai în programele universitare. Îți trebuie niște ocupații, apar ocupații de nișă, până faci tu programul universitar și îl acreditezi la ARACIS, ai nevoie de alte demersuri pentru a-i duce pe oameni pe piața muncii prin acele ocupații. Înțeleg acest lucru. COR-ul [Codul Ocupațiilor din România – N. Red.], lista de ocupații, se află la Ministerul Muncii și este regulă. Autoritatea Națională de Calificări (ANC) este la Ministerul Educației și este regulă, fiindcă în aproape toate țările, exceptând Franța, unde e partajat cu Munca, în celelalte țări Autoritatea Națională pentru Calificări se află la Educație. Ce face autoritatea asta?

Stabilește, pentru diverse ocupații pe care le stabilește Ministerul Muncii prin discuție cu mediul – ca să spun așa, în care ar trebui să funcționeze acele ocupații – stabilește standardele, adică care sunt standardele și competențele pentru ocupația 1234, cine poate face formare, care-s condițiile de formare. Fiindcă în acest fel oferta pe care noi o avem este una calitativă, calitatea crește, iar o ocupație sau o calificare pe care o dobândești pentru o ocupație, în România, va fi recunoscută la nivelul Uniunii Europene. Ei, am simțit o presiune extraordinară, ne reîntoarcem la modelul de acum 10 sau nu știu câți ani, de a prelua Autoritatea Națională pentru Calificări în zona Ministerului Muncii, ceea ce cred că este o greșeală și pune la risc – cum spuneam – formarea la nivel de calitate a ceea ce înseamnă calificări pentru diverse ocupații.

O spun direct: sper să terminăm cu această tendință. Am descoperit cu surpriză – nici măcar n-am fost informat că se întâmplă și că este în discuție un astfel de proiect de ordonanță de urgență -, ceea ce m-a deranjat foarte tare. Sigur că am discutat cu cei din conducerea Guvernului și am blocat acest proces. Dar, repet, m-a deranjat faptul nu că cineva își dorește lucrul ăsta, ci fiindcă astăzi cineva să poată gândi să ne reîntoarcem la un model care n-a funcționat și nu funcționează nicăieri într-o manieră eficientă. Deci trebuie să fim atenți la acest lucru. Repet: eu înțelegând nevoia de a fi dinamic și de a avea ocupații dincolo de formările pe care le facem prin învățământ obligatoriu, prin liceele tehnologice sau prin universități, dar la standarde de calitate și după bunele practici internaționale. (…)

(…) Edupedu.ro: Cine a generat proiectul de OUG prin care ANC e trecută… unde? La ce minister?

Daniel David: La Ministerul Muncii.

Edupedu.ro: E aceeași instituție care deține și registrul de calificări?

Daniel David: Nu, nu, nu. COR-ul. Calificările sunt la noi, la ANC.

Edupedu.ro: Care a inventat recent ocupația de numerolog și toate cele, nu?

Daniel David: Să știți, de exemplu, dacă mă puneți să intru în detalii: ca ministru am cerut – fiindcă aveam în subordine Autoritatea Națională pentru Calificări – ca atunci când se vor face standardele ocupaționale în zonele de vrăjitor, astrolog și așa mai departe, totuși să nu spunem că vorbim cu morții și prezicem viitorul. Ci că pretindem că vorbim cu morții și că… E o diferență foarte mare. (…) Fiecare face… fiecare face ce poate”.

Foto: © Starblue | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Dar denumirea de „astronom” – cum rămâne cu ea?
    Va fi introdusă în COR sau rămânem doar cu numerologii?

  2. Întrebarea este cine le-a băgat in nomenclator si lui, prin partidul său, de ce ii e frică să le scoată?

    Cu cât da mai multe declarații cu atât devine mai penibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programe de licență și de masterat în premieră pentru România au fost aprobate de Guvern. Daniel David: La licență vom avea Securitate informatică și știința datelor, Tehnologii și sisteme pentru mobilitate inteligentă, Sisteme autonome, iar la nivel de master – Inteligența artificială pentru industrii conectate

Noi programe de licență, master și specializări universitare au fost adoptate de Guvern în ședința de joi, 24 aprilie, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a prezentat câteva dintre…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor lasă de înțeles că noile legi ale educației nu vor intra în vigoare în 2023, iar organizația abandonează solicitările anterioare pentru un buget de 4,7% – 6% din PIB și cere „o creștere egală cu cel puțin 0,8% din PIB” față de anul trecut

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor abandonează, în premieră în ultimii ani, țintele de 6% din PIB (procentul prevăzut de Legea 1/2011) și 4,7% din PIB (media europeană, potrivit Eurostat). Aceștia…
Vezi articolul

Cum a luat șpagă 3.000 de euro fostul șef al Inspectoratului Școlar Mureș, Sabin Pășcan, ca să „rezolve un Bacalaureat” anul trecut / Instanța: Cel care a dat mita a primit între ciorne subiectele rezolvate la română, matematică și biologie / Pășcan a numit în comisia de examen și la supraveghere profesori care au ajutat candidații să fraudeze examenul

Sabin Gavril Pășcan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș în perioada 19 ianuarie 2021-3 august 2023, a cerut mită 3.000 de euro de la un bărbat pe care l-a…
Vezi articolul

Puțin peste 20 de mii de elevi vor primi burse „Bani de liceu”, de 250 de lei pe lună, în anul școlar 2022-2023, anunță Ministerul Educației. Numărul beneficiarilor este în scădere cu peste 8.000 față de acum 2 ani 

20.498 de elevi din toată țara primesc în acest an școlar 2022-2023, burse „Bani de liceu”, anunță ministerul Educației. Amintim că în prezent sunt probleme la nivel național legate de…
Vezi articolul