OFICIAL Ordinea etapelor de mobilitate a profesorilor pentru anul școlar 2026-2027 și Metodologia-cadru

10.066 de vizualizări
Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027, aprobată prin ordinul nr. 6.695, a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 26 noiembrie. Documentul stabilește condițiile în care profesorii ocupă posturile didactice / catedrele vacante / rezervate în învățământul preuniversitar.

Metodologia reglementează: 

a) condițiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar; 

b) organizarea și desfășurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar; 

c) recrutarea, selecţia și angajarea personalului didactic de predare în învățământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcție a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar. 

Art. 4 (1) Etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar și activitățile aferente acestora se organizează conform prezentei Metodologii şi sunt, în ordinea în care se desfăşoară, următoarele:

  1. constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învățământ, a aprobării proiectelor planurilor de şcolarizare și a ofertei educaționale și stabilirea personalului didactic de predare titular din învățământul preuniversitar care optează pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani;
  2. constituirea normei didactice de predare, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în ordine, a personalului didactic de predare titular, respectiv a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6);
  3. întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unităţi de învățământ ori pe două sau mai multe specializări şi completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unităţii/unităţilor de învățământ în care este titular/consorțiului, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) la nivelul unităţii/unităţilor de învățământ/consorțiului, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
  4. soluţionarea cererilor de transfer, la nivelul unităţilor de învățământ, ale cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învățământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate;
  5. constituirea normei didactice de predare, încadrarea şi întregirea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învățământ ori pe două sau mai multe specializări, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul unităţilor de învățământ în care sunt angajate/consorţiului, a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră;
  6. stabilirea personalului didactic de predare care îndeplinește condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2026
  7. stabilirea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic de predare;
  8. completarea normei didactice de predare, la nivel județean/nivelul municipiului București, pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv pe perioadă determinată a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), urmată de transferarea personalului didactic de predare titular şi a cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, aflate în restrângere de activitate, ca urmare a faptului că postul didactic nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de antepreşcolari/preşcolari şi elevi prevăzute de lege, a diminuării numărului de grupe/clase de antepreşcolari/preşcolari sau elevi, a nerealizării planului de şcolarizare, a reorganizării sau desfiinţării unor unităţi de învățământ, urmată apoi de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivel județean/nivelul municipiului București, pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare la nivelul unității/unităților de învățământ/consorțiului în care sunt angajate, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
  9. stabilirea personalului didactic de predare care îndeplinește condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2026 şi se menţine în activitate ca titular peste vârsta de pensionare în anul şcolar 2026-2027, până la vârsta de 70 de ani, conform prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
  10. modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, în condițiile Legii nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, dacă postul/catedra este vacant(ă) începând cu 1 septembrie 2026, la nivel județean/nivelul municipiului București, pentru cadrele didactice calificate, care au dobândit definitivarea în învățământ sau care promovează examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, şi au promovat, în ultimii 6 (şase) ani, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, denumit în continuare concurs național, cu nota/media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8);
  11. pretransferul consimţit între unităţile de învățământ la nivelul unităţii de învăţământ sau a consorţiului, în aceeaşi localitate, în localitatea de domiciliu sau pentru apropiere de domiciliu ori prin schimb de posturi al personalului didactic de predare titular, precum și al cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) și alin. (6) înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, urmat de modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui o normă didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră sau prin schimb de posturi;
  12. prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2026-2027, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a dobândit cel puţin definitivarea în învățământ şi a obţinut nota/media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învățământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii;
  13. repartizarea posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în baza mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), obţinute de candidaţi la concursul naţional, sesiunea 2026, în condiţiile prezentei Metodologii;
  14. repartizarea candidaților cu statut de cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concursul național, sesiunea 2026, cu păstrarea statutului de cadre didactice titulare, și a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) și (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026, și au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), în cadrul concursului național, sesiunea 2026, pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, în condițiile prezentei Metodologii, urmată de repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2026, pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate, conform art. 64 alin. (13);
  15. detaşarea în interesul învățământului a personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, precum şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026;
  16. stabilirea continuităților pentru detaşare la cerere şi detașarea la cerere în baza rezultatelor obținute la concursul național, sesiunea 2026, în condiţiile prezentei Metodologii;
  17. ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată în baza mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), obţinute la concursul naţional, sesiunea 2026, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2026-2027 în baza mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învățământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii;
  18. detaşarea la cerere prin concurs specific a personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, precum şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026;
  19. prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2026-2027, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a obţinut nota/media de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învățământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii;
  20. ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, prin concurs naţional, în baza mediei de repartizare de minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9) obţinute la concursul naţional, sesiunea 2026;
  21. ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2025, 2024, 2023, 2022, 2021 sau 2020, respectiv în baza notei/mediei de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, obținute la concursurile naţionale, sesiunile 2025, 2024 sau 2023, în condiţiile prezentei Metodologii;
  22. stabilirea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învățământul preuniversitar şi se reîncadrează în funcţia de personal didactic de predare, în anul şcolar 2026-2027, sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, conform prevederilor art. 229 alin. (12) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
  23. ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate cu personal didactic de predare calificat în regim de plata cu ora;
  24. ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate prin concurs/testare organizat(ă) la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti;
  25. ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pe parcursul anului şcolar, în condițiile prezentei Metodologii.
DOCUMENT Ordin 6.695 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. Am pierdut cardul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Octavian, membru al Boardului Copiilor UNICEF: Propunem introducerea unui nou obiect de studiu care să ne învețe cum să gestionăm gândurile și emoțiile, dar și training-uri pentru profesori ca să poată identifica cât mai devreme provocări legate de sănătatea mintală

O propunere legată de sănătatea mintală a copiilor a venit luni de la Octavian, în vârstă de 17 ani, membru al Boardului Copiilor UNICEF: Copiii consideră sănătatea mintală ca fiind…
Vezi articolul

UPDATE Creșterea salariilor din învățământ cu 7%, în medie, prin aprobarea costului standard per elev pentru 2023, decisă miercuri de Guvern. Costul cu utilitățile crește cu 17,5% / Finanțarea grădinițelor și școlilor autorizate înființate de universități prin costul standard, eliminată din proiectul de HG

UPDATE Guvernul a decis miercuri în ședința de Guvern majorarea costului standard per elev pentru anul în curs, determinată în decembrie de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Astfel, potrivit…
Vezi articolul

Saga voucherelor educaționale de 500 de lei. Ministerul proiectelor europene susține că peste 666 de mii de elevi ar fi primit banii în anul școlar trecut, dar datele defalcate pentru județul Iași nu corespund cu cele de la Ministerul Educației

Anul școlar trecut 2024-2025 ar fi fost alimentate 666.373 de vouchere educaționale în valoare de 500 de lei prin programul cu fonduri europene, potrivit datelor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene…
Vezi articolul

Cred că cea mai mare problemă în momentul de față în școli este enorma disparitate între ce fac unii profesori și alți profesori la clasă, spune filologul Liviu Papadima: Profesorii sunt și ei, ca orice tagmă profesională, de multe tipuri: o treime de profesori buni și foarte buni, o treime mediocri și o treime slabi și foarte slabi

Filologul Liviu Papadima, profesor la Universitatea din București, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „cea mai mare problemă în momentul de față în școli este enorma…
Vezi articolul

Salariul profesorului debutant nu ajunge în 2024 la salariul mediu pe economie, așa cum au promis guvernanții / Premierul Ciolacu, în urmă cu 3 luni: Vom pleca de la salariul debutantului, salariul mediu pe economie, am promis și cred în acest lucru – VIDEO

Salariul profesorului debutant va fi, de la 1 ianuarie 2024, de 6.080 de lei, iar de la 1 iunie 2024 acesta crește la 6.446 de lei, conform grilelor de salarizare…
Vezi articolul