OFICIAL Elevii din loturile olimpice pot fi pregătiți de centrele de excelență din fiecare județ, care pot primi bani și de la consiliile județene – regulament nou, aprobat de Ministerul Educației cu 4 luni întârziere

1.545 de vizualizări
Foto: © Oksix | Dreamstime.com
Ministerul Educației a emis recent un ordin care introduce două modificări în organizarea centrelor județene de excelență: acestea vor putea să pregătească elevii olimpici din loturile județene sau naționale și vor putea beneficia de finanțare suplimentară din partea consiliilor județene. Noile reglementări, incluse în Ordinul de ministru (OME) nr. 7.310 din 24 octombrie 2024, stabilesc modul de organizare și funcționare al acestor centre, alături de sursele de finanțare și criteriile de selecție a elevilor cu potențial ridicat.

Centrele de excelență vor funcționa ca unități de educație extrașcolară în fiecare județ (CJEx) și în municipiul București, coordonate metodologic de Centrul Național pentru Excelență (CNEx), potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial (MO), luni, 4 noiembrie, și care poate fi descărcat mai jos din articol.

„Centrul județean de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență… este unitate de educație extrașcolară care funcționează în fiecare județ, respectiv în municipiul București, cu personalitate juridică”, se arată la art. 7, alin. 1. Aceste centre sunt destinate să ofere un cadru formal pentru pregătirea elevilor capabili de performanțe înalte, inclusiv cei selectați pentru loturile olimpice.

O noutate în acest ordin o constituie extinderea surselor de finanțare. Pe lângă fondurile alocate de Ministerul Educației, centrele de excelență pot primi finanțare și din partea autorităților locale, extinsă până la consiliile județene (CJ).

Conform art. 8, alin. (4), „Finanțarea centrului de excelență se asigură și din finanțarea complementară din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale (consiliul local, primărie, consiliul județean)…”, ceea ce permite consiliilor județene să sprijine direct activitățile desfășurate de aceste centre. În acest fel, autoritățile locale pot contribui cu sume pentru personal didactic suplimentar și pentru activități educaționale și competiții, mai prevede documentul.

În ceea ce privește selecția elevilor, documentul detaliază un proces complex care poate începe de la clasa a III-a și se desfășoară printr-o evaluare atentă a aptitudinilor și potențialului fiecărui elev. Identificarea elevilor capabili de performanțe se face pe baza unor „profiluri psihocomportamentale, studii de caz, ghiduri de nominalizare, teste psihologice de aptitudini școlare, individuale și colective, teste de inteligență, teste de creativitate” (art. 14, alin. 1). Procesul implică echipe de specialiști, inclusiv psihologi și pedagogi.

Centrele județene de excelență pot desfășura activități variate, inclusiv pregătirea elevilor pentru competițiile olimpice județene și naționale. La art. 13, alin. (2) se menționează că „centrul de excelență poate organiza activitatea de pregătire a loturilor olimpice județene/al municipiului București”. De asemenea, noul regulament permite organizarea de tabere și competiții, în funcție de specificul fiecărui județ.

Pentru a susține aceste activități, centrele pot încheia parteneriate cu instituții de învățământ superior și organizații neguvernamentale, precum și asocieri cu autoritățile locale pentru accesarea fondurilor europene. Ordinul precizează că „Administrațiile publice locale pot susține programele centrului de excelență și pot încheia acorduri de asociere și/sau parteneriate… pentru inițierea și/sau implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene” (art. 8, alin. 7).

Cine conduce centrele județene de excelență (CJEx), centrul național (CNEx)

Directorii centrelor județene de excelență sunt numiți prin decizie a inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) sau al Municipiului București (ISMB), în urma unui concurs. La acest concurs pot participa candidații care îndeplinesc condițiile stabilite de metodologia privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, potrivit articolului 25, alin. 1-2)​.

  • În caz de vacantare a funcției de director, un cadru didactic titular poate fi numit temporar prin detașare, cu avizul consiliului de administrație al ISJ/ISMB și cu acordul persoanei desemnate, până la organizarea unui nou concurs (art. 25, alin. 4)​.

Centrul Național pentru Excelență (CNE) este condus de un președinte și un vicepreședinte, ambii desemnați de ministrul educației dintre membrii CNE. Structura CNE cuprinde 15 membri numiți pe un mandat de patru ani, incluzând reprezentanți ai Ministerului Educației, Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, inspectoratelor școlare, instituțiilor de învățământ superior și asociațiilor profesionale relevante (art. 2, alin. 1-2)​. Membrii sunt selecționați de ministru pe baza autorității științifice și experienței profesionale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului​.

DOCUMENT DESCARCĂ Ordinul de ministru al Educației 7.310 / 2024:

Foto: © Oksix | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Regulamentul pentru noul Centru național care supraveghează centrele județene de excelență și sportive, pus în consultare publică / Membrii și conducerea vor fi numiți de ministru pentru 4 ani școlari / Vor participa la cursuri copii începând de la clasa a III-a
Se deschide Centrul de Excelență București. Elevii se pot înscrie la cursuri de performanță la limba română, matematică, geografie, fizică și chimie între 20 și 24 noiembrie – model de cerere și criterii / Orele se țin la Colegiul Mihai Viteazul
Elevii capabili de performanță vor fi evaluați de echipe de psihologi și profesori prin teste de aptitudini, ca să poată participa la pregătirea din centrele de excelență – proiectul legii învățământului preuniversitar, varianta Deca
Centrele județene de excelență vor fi păstrate și selecția elevilor poate începe de la clasa a III-a, potrivit proiectului Legii Educației – surse / Se renunță la clasele „de excelență” din colegiile naționale, propuse în legile Cîmpeanu din vară


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“O mai mare atenție privind formarea profesorilor” e necesară pentru a obține necesarul calificat de resurse umane, spune ministrul Antreprenoriatului / Cadariu anunță și că mai multe patronate vor transmite propuneri Ministerului Educației

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a invocat, într-un mesaj publicat pe Facebook, nevoia de “o mai mare atenție privind formarea profesorilor”, pentru a răspunde nevoilor de resurse umane calificate,…
Vezi articolul

Lixandru, Ministerul Educației: Pregătirea pe care o oferă liceul pedagogic, prin cei 4 ani de practică pedagogică, nu este egalată de cei 3 ani de facultate / Nu este normal să îngrădesc dreptul la un post titularizabil pentru faptul că nu ai un parcurs educațional conform unor „tendințe europene”

Opoziție pe desființarea specializărilor de învățător-educator de la liceele pedagogice a secretarului de stat Florian Lixandru (PSD). Acesta a declarat la TVR Info că „pregătirea pe care o oferă liceul…
Vezi articolul

„Ne opunem categoric acestui act unilateral, emis de către minister” – Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților, despre declarațiile pe propria răspundere pentru școala online

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți (FNAP) „se opune categoric acestui act unilateral, emis de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a scris pe Facebook președintele asociației, Iulian Cristache, în…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Scrisoarea unui elev olimpic către ministrul Educației, după ce zeci de olimpici au fost descurajați să depună contestații și apoi depunctați: Același lucru s-a întâmplat și în 2024, la Olimpiada Națională de Religie, și nimeni nu a spus nimic. S-a acceptat ideea că olimpiadele sunt, prin natura lor, dure, stresante, copleșitoare

Un elev olimpic care dorește să își păstreze anonimatul a trimis pe adresa redacției Edupedu.ro o scrisoare adresată ministrului Educației, Daniel David, în care atrage atenția asupra modului în care…
Vezi articolul