Se deschide Centrul de Excelență București. Elevii se pot înscrie la cursuri de performanță la limba română, matematică, geografie, fizică și chimie între 20 și 24 noiembrie – model de cerere și criterii / Orele se țin la Colegiul Mihai Viteazul

19.195 de vizualizări
Foto: Cristian Nistor – Agerpres
Un nou centru de excelență pentru elevi se deschide în țară. Este vorba de Centrul de Excelență din Municipiul București (CExMB) care va organiza cursuri de performanță la română, matematică, geografie, fizică și chimie din acest an școlar. Selecția elevilor are loc la finalul lunii noiembrie, după ce în zilele 20-24 sunt așteptate dosarele de înscriere ale acestora, transmite Inspectoratul Școlar București (ISMB) despre calendarul de selecție, la solicitarea Edupedu.ro.
  • Documentele necesare, condițiile de înscriere și procedura de selecție integrală pot fi consultate și descărcate de mai jos din articol.

Deși centrul a fost înființat printr-un ordin de ministru din anul 2020 ca mai multe centre de excelență (CEx) din țară, abia de la 1 septembrie 2023 funcționează, conform ISMB, în clădirea Colegiului Național „Mihai Viteazul” din sectorul 2 al Capitalei.

La fiecare disciplină se vor face câte o grupă de 20 de elevi, iar la matematică vor fi 40, au precizat reprezentanți de la CExMB pentru Edupedu.ro. „La română avem clasele VII-XII, la matematică V-VI și IX-XII, fizică – IX, chimie – IX și geografie – clasa a IX-a”, potrivit acestora.

Oferta cursurilor şi programul de desfăşurare se regăsesc pe site-ul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelenţă. Selecția cadrelor didactice, care vor desfășura activități de pregătire și dezvoltare a copiilor și a tinerilor capabili de performanțe înalte în cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelență, în anul școlar 2023-2024, se realizează în conformitate cu Procedura Operațională a Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti nr. 28335/25.10.2023. Cadrele didactice care au fost selectate până la acest moment sunt profesori care predau: limba şi literatura română, matematică, fizică, chimie, geografie.

Lista cadrelor didactice care vor desfășura activități de pregătire şi dezvoltare a copiilor si a tinerilor capabili de performante înalte în cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelență, în anul școlar 2023-2024, este disponibilă pe site-ul Centrului Municipiului Bucuresti de Excelență. Conform prevederilor Ordinului nr. 5562/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a centrelor judeţene de excelenţă/Centrului Municipiului Bucureşti de Excelență, cadrele didactice selecționate sunt încadrate în regim de plata cu ora”, a transmis ISMB la solicitarea Edupedu.ro.

Selecția copiilor și a tinerilor capabili de performanțe înalte în cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelență, în anul şcolar 2023-2024, se realizează în conformitate cu Procedura Operatională a Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti nr. 29167/07.11.2023.

Depunerea dosarelor elevilor va avea loc în perioada 20-24 noiembrie 2023, la secretariatul Colegiului National „Mihai Viteazul”, între orele 9:00-16:00. Evaluarea dosarelor și afișarea rezultatelor, la avizierul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelenţă, se va finaliza până miercuri, 29.11.2023. În situația în care rămân locuri libere, se va organiza o testare în data de 05.12.2023. Rezultatele testării vor fi afişate în data de 08.12.2023. Listele finale cu elevii admiși vor fi afișate atât la avizierul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelență, cât și pe site-ul acestuia în data de 11.12.2023”, a mai precizat inspectoratul.

FOTO DOCUMENT Cerere de înscriere la cursurile CEXMB pentru elevi:
FOTO DOCUMENT Fișă de evaluare a portofoliului pentru înscrierea elevilor la CEXMB:
FOTO DOCUMENT Cerere pentru înscriere la concursul de selecție a profesorilor:
FOTO DOCUMENT Fișă de evaluare a portofoliului pentru selecția profesorilor la CEXMB:
FOTO DOCUMENT Grilă de evaluare a interviului pentru selecția profesorilor la CEXMB:
DOCUMENT Procedura operațională ISMB de selecție a elevilor la CEXMB 2023-2024:
DOCUMENT Procedura operațională ISMB de selecție a profesorilor la CEXMB 2023-2024:
Citește și:
Profesoara de informatică Dana Lica: Copilul trebuie să aibă cultura învățării de acasă și pe această bază un profesor poate construi / Învățământul de performanță ar putea fi un model de bună practică. Elevii de excepție care sunt ascultați pot ajuta să îmbunătățească tot actul educațional
Grupe de pregătire suplimentară pentru elevii de gimnaziu și liceu din Sibiu, organizate la Centrul Județean de Excelență – înscrieri deschise până pe 29 septembrie / Profesorii cu performanțe pot aplica să predea
Înscrieri deschise pentru elevi la cursurile Centrului de excelență din Iași. Peste 50 de grupe se vor pregăti suplimentar la 12 discipline în acest an școlar

1 comment
  1. Buna ziua,

    Ma numesc Gabriela Pau, sunt cadru didactic si in acelasi timp sunt mama unei eleve admise la cursurile Centrului de Excelenta Bucuresti, la disciplina Limba si Literatura Romana, in etapa 1, clasa a VII-a.

    Sunt total dezamagita si revoltata sa constat ca toti elevii au fost selectati conform acelorasi criterii pentru a urma aceste cursuri, dar nu toti pot beneficia de aceleasi conditii de invatare si aprofundare. Mai exact, copilul meu NU poate sa participe la aceste cursuri pentru ca programul orar de la scoala este suprapus peste intervalul orar in care se desfasoara cursurile la Centrul de Excelenta. Este vina copilului meu ? De ce cursurile la disciplinele Matematica, Informatica, Chimie, etc se pot desfasura in ziua de sambata, iar la Limba si Literatura Romana NU. De ce sunt puse pe prim plan interesele Profesorului si mai apoi ale elevului ? Oare chiar ne dorim sa obtinem performanta din partea acestor elevi sau nu ?

    Am scris un mail si pe adresa excelenta.buc@gmail.com si NU isi asuma nimeni raspunderea si responsabilitatea de a-mi raspunde.
    Va multumesc frumos pentru intelegere!

    Cu stima,
    Gabriela Pau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ultima zi în care școlile-pilot din proiectul de testare a metodologiei de monitorizare a segregării școlare mai pot completa chestionarul prin care să spună ce a mers și ce nu în această privință

Luni, 9 octombrie, este ultima zi în care școlile incluse pentru testarea pe teren a metodologiei de monitorizare a segregării școlare pot completa chestionarul, potrivit unei adrese a Ministerului Educației.…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre „valoarea“ notei de fundamentare în care apare garanția cerută de profesori că de anul viitor salarizarea în Educație va porni de la salariul mediu pe economie: Are semnăturile a doi miniștri / Nota de fundamentare a unei OUG adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea OUG, fără nicio altă valoare, potrivit CCR

„Nota de fundamentare, care este asumată la nivel guvernamental, este semnată, ca ordonanța, de cei doi miniștri inițiatori, de ministerele avizatoare, de vicepremier și de premierul României”, a declarat Ligia…
Vezi articolul