Până luni, 11 august 2025, inspectoratele școlare sunt obligate să trimită la ARACIP și Ministerul Educației lista școlilor care vor fi reorganizate, în baza procedurii de comasare a unităților de învățământ cu mai puțin de 500 de elevi. Deciziile de aprobare vor fi comunicate de ARACIP și Minister până la 25 august, iar modificările în rețeaua școlară trebuie finalizate înainte de începerea noului an școlar, pe 8 septembrie. Asta în condițiile în care procedura cu regulile de comasare a apărut în Monitorul Oficial vineri, 8 august, la ora 15:30.
Școlile reorganizate au obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult 1 an de la finalizarea procesului de reorganizare, potrivit procedurii.
- OFICIAL Procedura de comasare a școlilor cu mai puțin de 500 de elevi a fost publicată / Personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ va fi transferat la unitățile școlare absorbante sau nou-înființate, elevii vor fi automat transferați, împreună cu activele și arhiva.
- Școlile au la dispoziție câteva zile, de pe 11 august și până pe 14 august, pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice, însă pentru a se reface încadrarea, sunt necesare reorganizarea școlilor și constituirea formațiunilor de studiu.
Calendarul reorganizării și comasării școlilor pentru anul școlar 2025-2026
- Până pe 11 august, inspectoratele școlare sunt obligate să trimită lista școlilor care vor fi reorganizate la ARACIP și Ministerul Educației și Cercetării.
- Până pe 13 august, ARACIP aprobă reorganizarea școlilor din lista transmisă de inspectoratele școlare și comunică Ministerului Educației și Cercetării hotărârea Consiliului ARACIP privind aprobarea reorganizărilor.
- Ministerul Educației și Cercetării comunică inspectoratelor școlare hotărârea Consiliului ARACIP.
- Până cel târziu la data de 25 august 2025, ARACIP comunică inspectoratelor școlare ordinele ministrului educației și cercetării prin care s-a aprobat reorganizarea școlilor.
- În termen de 2 zile lucrătoare de la primirea ordinelor, conducerile inspectoratelor școlare au obligația de a le comunica autorităților administrației publice locale, școlile rezultate în urma procesului de reorganizare, pentru a fi incluse în rețeaua școlară a unităților de învățământ.
- Autoritățile locale sau Ministerul Educației modifică, în concordanță cu noile ordine, hotărârile consiliilor locale sau ordinele ministrului privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2025–2026, în localitățile în care au fost reorganizate unități de învățământ.
- În baza hotărârilor consiliului local/ordinului ministrului educației și cercetării privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar modificate, inspectoratele școlare operează respectivele modificări în modulul Rețea școlară din aplicația informatică Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, denumit în continuare SIIIR.
- Modificările în rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar se finalizează până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026, adică 8 septembrie.
Prevederile din procedura privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în anul școlar 2025-2026 a fost aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 5197/2025.
Art. 4. – (3) „Până la data de 11 august 2025, conducerile inspectoratelor școlare au obligația de a stabili, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, printr-un document scris, asumat prin semnătură de părțile implicate, modalitățile de reorganizare a unităților de învățământ preuniversitar de stat prevăzute la alin. (1) și (2), în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și lista tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care urmează să intre în proces de reorganizare pentru asigurarea funcționării acestora cu respectarea prevederilor art. 16 coroborate cu prevederile art. 23 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare. Colaborarea dintre conducerile inspectoratelor școlare și autoritățile administrației publice locale poate avea loc în mod formal în cadrul unor ședințe în care participă reprezentanți ai părților implicate, în format fizic, hibrid sau online.
(8) Lista unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, însoțită de o notă de fundamentare a modului în care au fost puse în aplicare prevederile art. 16 coroborate cu prevederile art. 23 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare precum și de documentația specifică procesului de reorganizare, se transmite de inspectoratele școlare la ARACIP și, spre informare, Ministerului Educației și Cercetării, până la data de 11 august 2025.
Art. 5. – (1) În situația în care apar divergențe între inspectoratele școlare și autoritățile administrației publice locale în etapa de stabilire a unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, conducerile inspectoratelor școlare au obligația de a transmite Ministerului Educației și Cercetării, până la data de 11 august 2025, lista cu situațiile divergente privind propunerile de reorganizare pentru anul școlar 2025-2026, însoțită de un raport detaliat care să cuprindă propunerea argumentată a inspectoratelor școlare și propunerea argumentată a autorităților administrației publice locale în cauză.
(2) La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, în perioada 11-12 august 2025, se analizează situațiile divergente prevăzute la alin. (1) și se decide asupra modului de reorganizare a respectivelor unități de învățământ, comunicat ulterior inspectoratelor școlare implicate și ARACIP.
(3) Până la data de 13 august 2025, ARACIP comunică Ministerului Educației și Cercetării hotărârea Consiliului ARACIP privind aprobarea reorganizărilor unităților de învățământ preuniversitar de stat transmise de inspectoratele școlare, respectiv de Ministerul Educației și Cercetării.
(4) Ministerul Educației și Cercetării comunică inspectoratelor școlare hotărârea Consiliului ARACIP prevăzută la alin. (3).
(5) ARACIP comunică inspectoratelor școlare, până cel târziu la data de 25 august 2025, ordinele ministrului educației și cercetării prin care s-a aprobat reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică.
(6) În termen de 2 zile lucrătoare de la primirea ordinelor prevăzute la alin. (5), conducerile inspectoratelor școlare au obligația de a le comunica autorităților administrației publice locale, în vederea includerii de drept a unităților de învățământ preuniversitar de stat rezultate în urma procesului de reorganizare în rețeaua școlară a unităților de învățământ. În aceste situații nu este necesară emiterea avizului conform de către inspectoratele școlare.
(7) Autoritățile administrației publice locale/Ministerul Educației și Cercetării modifică, în concordanță cu ordinele ministrului educației și cercetării primite conform alin. (6), hotărârile consiliului local/ordinul ministrului educației și cercetării privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2025-2026 de pe raza localităților în care s-au reorganizat unități de învățământ potrivit prevederilor prezentei proceduri.
(8) În baza hotărârilor consiliului local/ordinului ministrului educației și cercetării privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar modificate conform alin. (7), inspectoratele școlare operează respectivele modificări în modulul Rețea școlară din aplicația informatică Sistemul informatic integrat al învățământului din România, denumit în continuare SIIIR.
(9) Luând în considerare intrarea în vigoare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025, pentru anul școlar 2025-2026, modificările în rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar se finalizează până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.
Art.6
(7) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat reorganizate conform prezentei proceduri au obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult 1 an de la finalizarea procesului de reorganizare.”
6 comments
Aceeasi presiune a termenelor limita instaurata de Ministerul Educatiei de ceva ani incoace. Munca in weekend -uri neplatita. Iar inspectorii nu zic niciodata nimic de teama sa nu isi piarda functiile.
Inspectorat teritorial de Muncă mai exista?
ce părere are când se lucrează peste program și în weekend sub forma de munca patriotică?
A pardon ITM aplica controale doar la privați, cei de la stat nu sunt ai lor, pot lucra oricum și oricând.. …
„…sunt obligate ca in weekend-ul acesta…”!!! Plateste ministrul personalul care trebuie sa vina din concediu si sa pregateasca documentele in weekend?!
Si contestatii cand sa faci? O cerere ,un memoriu, ceva? Concret. In lege sunt si niste exceptii cu argumente. Cand se pot face aceste contestatii? Doar nu duminica.
De maine, toate blondele se fac brunete, toti bucatarii se fac soferi….si tot asa! scuzati, astea meserii mi au venit in cap! pt ca asa a zis un prost! si altii, mai prosti, executa! Sa faca ei ,cei destepti, cei care au analizat ca e bine cum au decis ….eu, in locul directorilor, as prezenta niste ineptii,niste mizerii care i incurce pe prostii astia care afirma ca le pasa de viitirul României! sa faca copiii lui nicusor ore cu 34 in clasa! ba,cu 40…,ca se poate!! succes!!.Din pacate, directorii sunt oameni seriosi, nu pot sa nu si faca datoria…asa ca …. ne intoarcem in 1990! asa reforma, nu a vazut nimeni in Europa! multi, ingramaditi si prosti! asa ne vrea guvernul României.
Nu știam că la ISJ -uri se lucrează în weekend. Cum adică,până luni. O aberație!