Noua componență nominală a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare, cu roluri în elaborarea standardelor minimale pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific gradul II (CS II) și gradul I (CS I) și coordonarea științifică a evaluării institutelor de cercetare a fost publicată în Monitorul Oficial pe 24 octombrie.
Fiecare comisie este alcătuită din 5 membri, dintre care cel puțin doi afiliați unor universități și cel puțin doi afiliați unor institute de cercetare, conform modificării aduse de minister la regulamentul de funcționare.
- Comisia de selecție a celor 35 de membri a fost alcatuită din Daniel David, președinte, și doi membri, Andrei Alexandru și Radu Silaghi-Dumitrescu, conform ordinului nr. 5.555 din 22 august 2025, privind aprobarea Metodologiei de selecție. – Vezi anunțul de recrutare al Autorității Naționale de Cercetare.
În luna februarie 2025, Ministerul Cercetării a publicat regulile de evaluare a dosarelor pentru ocuparea posturilor de cercetător și obținerea gradelor de cercetător științific gradul I și II, însă fără a avea stabilite standarde minimale.
Standardele minimale pentru gradele profesionale de CS II și CS I sunt propuse de Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI), după consultarea cu Prezidiul Academiei Române, Consiliul Național al Cercetării Științifice și Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar apoi sunt aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 183/2024.
Componența nominală a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI)
Comisia permanentă de specialitate nr. 1 – Bioeconomie și științele vieții:
- Ana-Nicoleta Bondar (Universitatea din București),
- Radu Iliescu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași),
- Mihaela Păun (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice),
- Ștefana-Maria Petrescu (Institutul de Biochimie București),
- Răzvan Teodorescu (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București).
Comisia permanentă de specialitate nr. 2 – Energie, mediu și schimbări climatice:
- Nicolae-Ovidiu Badea (Universitatea Transilvania din Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”),
- Mihaela Doni (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie București),
- Adrian Stănică (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Ecologie Marină),
- Robert Eugen Szep (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Sapientia” și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane Miercurea-Ciuc)
- Mihai Varlam (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare ICSI Râmnicu Vâlcea).
Comisia permanentă de specialitate nr. 3 – Științe sociale:
- Luminița Chivu (Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”),
- Adrian Curaj (director general UEFISCDI și șef al Catedrei UNESCO pentru Știință și Politici de Inovare din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative),
- Margareta Florescu (Institutul de Cercetări Avansate al Academiei de Studii Economice din București),
- Levente Szasz (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca),
- Constantin Vică (Institutul de Cercetare al Universității București și Universitatea din București).
Comisia permanentă de specialitate nr. 4 – Tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate:
- Mirel Marinel Bîrlan (Institutul Astronomic Român București),
- Mihai Dimian (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava),
- Cristian Negrescu (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București),
- Ioan Petri (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, vicepreședinte)
- Adriana Ștefan (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” București).
Comisia permanentă de specialitate nr. 5 – Econanotehnologii și materiale avansate:
- Mădălin Bunoiu, președinte (Universitatea de Vest din Timișoara),
- Ionuț Enculescu, vicepreședinte (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor),
- Nicolae Cristian Mihăilescu (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor),
- Călin-Alexandru Ur (Universitatea Politehnică București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”)
- Nicolae Victor Zamfir (vicepreședinte al Academiei Române).
Comisia permanentă de specialitate nr. 6 – Științe umaniste, patrimoniu și identitate culturală:
- Carmen Buzea (Universitatea Transilvania),
- Daniel Cain (Institutul de Studii Sud-Est Europene),
- Szabo Levente (Universitatea „Babeș-Bolyai” și Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca),
- Dan-Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu),
- Adrian Tudurachi (Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”).
Comisia permanentă de specialitate nr. 7 – Științe exacte, științele Pământului și inginerie:
- Lucian Beznea (Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române),
- Luminița Silaghi-Dumitrescu (președinta Asociației Universităților, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare și Bibliotecilor Centrale Universitare din România ANELIS PLUS),
- Valeria Harabagiu (Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași),
- Maria-Carmen Loghin (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași),
- Romeo Olariu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași).


Atribuțiile Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare
Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare are misiunea de a oferi suport științific specializat pentru elaborarea politicilor publice și strategiilor în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării (CDI) și de a sprijini Ministerul Educației și Cercetării în coordonarea, evaluarea și monitorizarea activităților de cercetare științifică din România, conform Regulamentului de organizare și funcționare.
Printre principalele atribuții ale CCCDI se numără:
- elaborarea de studii și rapoarte privind starea sistemului național de cercetare-dezvoltare;
- coordonarea științifică a programelor naționale de cercetare-dezvoltare și inovare (PNCDI);
- definirea criteriilor și indicatorilor de performanță pentru proiectele finanțate;
- elaborarea și avizarea standardelor minimale pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific gradul II (CS II) și gradul I (CS I);
- avizarea dosarelor pentru concursurile și examenele aferente acestor grade;
- coordonarea științifică a evaluării instituțiilor de cercetare, inclusiv selectarea experților evaluatori, validarea rapoartelor și aprobarea rezultatelor.
Informații de context despre standardele minimale pentru obținerea gradelor profesionale de cercetător științific II și cercetător științific I
Standardele minimale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar și a atestatului de abilitare au fost adoptate în februarie 2025, la aproape un an de la punerea lor în consultare, prin ordinul de ministru nr. 3.019 din 13 ianuarie 2025, fără a include și Standardele minimale aplicabile pentru dobândirea gradelor profesionale de CS II și CS I.
Acestea erau incluse în ordinul din 2016 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare, însă prevederile vor fi abrogate începând cu anul universitar 2026-2027, prin ordinul nr. 3.019.
Standardele minimale pentru gradele profesionale de CS II și CS I sunt propuse de Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI), după consultarea cu Prezidiul Academiei Române, Consiliul Național al Cercetării Științifice și Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar apoi sunt aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 183/2024.
Aceeași prevedere se regăsește și în hotărârile de guvern privind normele metodologice legate de organizarea concursului de angajare și a examenului de promovare în grad profesional de CS II și CS I.
CCCDI urmărește ca standardele minimale pentru acordarea gradelor profesionale CDI să fie similare celor aferente funcțiilor didactice universitare echivalente prevăzute de Legea nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, adică Profesor universitar – cercetător ştiinţific gradul I, Conferenţiar universitar – cercetător ştiinţific gradul II.
1 comment
Intr-o vreme era simplu: CS1=Profesor univ., CS2=Conferentiar univ.
Acum?