“Trasee separate de formare accelerată” din primară până la universitate, pentru o carieră în cercetare, propuse de ministrul Ciprian Teleman / Dar e nevoie de bani pentru ca tinerii “să găsească un mediu minim confortabil pentru a rămâne acolo”

5.138 de vizualizări
Ciprian Teleman / Foto: Facebook.com
“Trasee separate pentru copii, începând din școala primară – gimnazial, preuniversitar-universitar, prin care cei mai buni să se califice pentru a începe o carieră în cercetare”. Așa sună o propunere pe care ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, a formulat-o joi, într-o dezbatere, ca posibilă soluție de viitor pentru problema resurselor umane din cercetare. El a afirmat că ministerul pe care îl conduce ar trebui să lucreze cu Ministerul Educației pentru a stabili astfel de “trasee separate de formare accelerată”, inițiativă care să fie completată de o finanțare mai bună în domeniu, pentru ca tinerii “să găsească un mediu minim confortabil pentru a rămâne acolo”.

Oficialul nu a precizat ce anume înțelege prin formare accelerată, furnizată separat, pentru viitori angajați în cercetare. 

  • El a făcut comentariile în cadrul unei intervenții în cadrul dezbaterii cu tema „Cum revitalizăm sistemul național de cercetare-dezvoltare?”, găzduită joi de Senat. El a insistat, în intervenția sa, pe subfinanțarea domeniului cercetării și pe faptul că soluțiile de revitalizare a acestuia au nevoie de o împrospătare a resurselor umane, pe lângă o creștere a finanțării.

Ciprian Teleman a comparat această căutare a resurselor tinere cu “selecția ADN-ului de campion” pe care o practica antrenorul de gimnastică Octavian Bellu, în strategia pe care acesta o aborda în confruntările olimpice cu țări precum SUA sau China.

Și a afirmat că asemenea “trasee separate” de formare accelerată ar permite ca “peste câțiva ani să avem candidați pentru institutele de cercetare”. Apoi apare a doua problemă – retenția cercetătorilor prin condițiile de angajare. Chestiunea, potrivit ministrului, s-ar rezolva printr-o finanțare adecvată a cercetării, în condițiile în care domeniul este afectat de “cea mai gravă eroare politică [din ultimii 30 de ani – N. Red.], anume subfinanțarea”.

Ministrul Ciprian Teleman despre formarea accelerată a copiilor și tinerilor pentru cercetare:
  • “Lipsa acestui awareness [al cercetării în rândul populației – N. Red.] în ultimii 30 de ani a generat cea mai gravă eroare politică, anume subfinanțarea cercetării, care s-a perpetuat și a dus la ceea ce înregistrăm astăzi. Pentru că această conștientizare a ceea ce înseamnă știința, care este rolul ei, esența existenței ei în mijlocul nostru – și aici, într-o paranteză scurtă, îmi asum ca în mandatul acesta cercetarea să fie la fel de prezentă în conștiința oamenilor așa cum este și educația, și sănătatea, și antreprenoriatul, și sportul, cercetarea lipsind – acest pas ar duce la cel de-al doilea, care înseamnă dorința de a contribui la revitalizarea cercetării (…)
  • A crește o țară fără cercetare înseamnă că viața compatrioților noștri va fi mult mai scumpă peste 20 de ani, pentru că va trebui să cumpărăm știința făcută de alții pentru celelalte segmente ale acestui lanț valoric. Pentru că acum suntem în situația în care… și aici o să folosesc o paralelă din sport. Am avut onoarea să lucrez cu domnul Octavian Bellu. Și am avut discuții despre strategie. Una despre care îmi amintesc era următoarea: la trecerea dintr-un mileniu în celălalt, România avea două competiții majore, Campionatul Mondial și Olimpiadă. Domnul Octavian Bellu și-a propus să le câștige pe amândouă. Însă avea de înfruntat țări cu un bazin de selecție uriaș, China, Statele Unite, cu o infrastructură foarte bună de sport. Și strategia pe care a ales-o pentru a le putea învinge a fost: 1. să selecteze ADN de campion și 2. să muncească de cinci ori mai mult decât muncesc ceilalți. Au fost două direcții.
  • Pentru a salva cea mai importantă componentă a cercetării, care e resursa umană, ar trebui ca împreună cu Ministerul Educației să creăm trasee separate de (…) formare accelerată, pentru ca peste câțiva ani să avem candidați pentru institutele de cercetare. Asta din punct de vedere al resurselor umane. În al doilea rând, acolo unde ne propunem să ajungă ar trebui să găsească un mediu minim confortabil pentru a rămâne acolo. Asta înseamnă finanțare. Cercetarea este un tip de activitate în care, pentru a obține rezultate, înainte trebuie să finanțezi. Acesta e mesajul pe care ar trebui să îl înțelegem toți. Nu să obțină rezultate și după aceea să le plătești. Nu funcționează așa. Așadar: trasee separate pentru copii, începând din școala primară – gimnazial, preuniversitar-universitar, prin care cei mai buni să-i califice pentru a începe o carieră în cercetare.

Dezbaterea integrală:

Foto: Ciprian Teleman / Facebook.com


6 comments
  1. De peste 10 ani, de cand am introdus-o in grila de programe, ma zbat sa realizez, in fiecare zi lucrătoare, rubrica de stiinta la Radio Romania Iasi. Nimic nu este mai dificil decât sa gasesc cercetatori, inventatori ori profesori care sa imi vorbeasca.

  2. Dl. Ministru care practic este 0 in cariera sa de cercetare gaseste salvarea. Sa cautam ADN-ul de cercetator la copii…… Oameni buni, finantati cum trebuie cercetarea si lasati scenariile. Evaluati la 5 ani cercetatorii si cine nu performeaza sa faca altceva. Penibil!

  3. Cariere in cercetare in Romania? Cea mai buna gluma a secolului! In care cercetare? Si in care educatie? Alea de la care se taie in fiecare an fondurile, ca sa se mareasca non-stop bugetele SRI si SIE?

  4. Daca si cei care fac interviurile ar cunoaste mai bine situatia si ar avea coloana vertebrala nu ar accepta orice raspuns si l-ar confrunta cu alte intebrari pe cei care ii interviaza.

  5. Un cercetator este format abia dupa ce termina un doctorat in domeniu si dupa ce lucreaza in acel domeniu cel putin 2-3 ani intr-un grup de cercetare, abia atunci se poate considera ca este format cu adevarat si isi incepe activitatea de cercetare. Nu se poate accelera acest proces, nu se poate ca doar cu bacalaureat sa avem asistenti de cercetare. Un cercetator serios se formeaza greu, in minim 8-10 ani, si ramane in Romania doar daca are unde sa fie angajat si in conditii convenabile. Cat timp infrastructura din Romania din INCD-uri este puternic subfinantata, unde sa se angajeze? Nici macar la ELI-NP nu mai poate, pentru ca nu se stie daca va mai fi finantat sau nu de catre bugetul de stat. Interviul a fost doar de imagine pentru cei care nu lucreaza in domeniu si care nu aud ce spun „gurile rele din cercetare”. In realitate noile competitii pentru granturi de cercetare pentru tineri de la UEFISCDI si-au mai redus bugetele cu aproximativ 30%. Spunem vorbe frumoase la interviuri pentru PR, dar in realitate mai taiem din buget pe unde mai putem.

    1. pe langa subfinantare, adaugi faptul ca sunt finantate proiecte legate de gauri negre sau alte lucruri ciudate.
      plus, pentru competitiile din ultima vreme au bagat tot soiul de criterii pe care le indeplinesti cu greu, mai ales daca esti inca la un nivel mai jos – de rang CS3. sau primesti raspunsuri cum ca mentorul nu are suficient prestigiu! si te uiti la listele finale, cu proiectele acceptate pentru finantare, si constati ca mereu castiga aceiasi oameni!

      iar acest ministru a evitat intrebarile dintr-un alt interviu – cele legate de pilele din domeniu! pai, cand si in institute si in universitati e plin de familii, neamuri si clanuri, ce sa mai zici de „mediu comfortabil” cand esti outsider? asta e motivul pentru care pleaca multi!

      mai mult, eu nu am gasit vreo lucrare a acestui individ. este cercetator stiintific in baza a ce? o conditie minima de a participa la un post de CS este acela sa ai doctorat, ceea ce implica si niste minime publicatii si participari la conferinte! altfel, esti cel mult ACS, mereu perioada determinata! daca este sau a fost intr-adevar incadrat pe un post de CS, atunci ceva e putred!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Școala online și la distanță, într-un reportaj TVR Iași. Profesor: Greșeala a fost de atunci, din martie, când s-a anunțat că elevii pot trece clasa cu o notă, două sau chiar cu niciuna, doar cu media din primul semestru. Ei consideră că tot așa va fi și acum

Școala online fără conexiune la internet și fără suficiente echipamente digitale pentru toți copiii este o realitate dureroasă în satele românești. Profesorii se plimbă din poartă în poartă cu fișe…
Vezi articolul

Creator implicat – experiențe practice și viitorul economiei circulare. Conferință online LIVE, joi de la ora 15:00, cu Ministrul Mediului și mai mulți experți implicați în domeniu – înscrierile sunt deschise

Educația ecologică a populației este cheia de boltă în realizarea de către România a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în domeniul Mediului și implicit a tranziției către o economie circulară. România…
Vezi articolul

Misiune spațială românească la bordul Stației Spațiale Internaționale – DropCoal, prin care oamenii de știință pot învăța cum să administreze mai bine medicamente astronauților sau să alimenteze navele spațiale

Compania Romanian InSpace Engineering (RISE) va lansa, la începutul lunii noiembrie, către Staţia Spaţială Internaţională misiunea Drop Coal, un experiment ştiinţific dezvoltat integral în România, în cadrul unui proiect finanţat…
Vezi articolul

Sergiu Jiduc, specialist de mediu cu un master of science la Imperial College London, despre propunerea Ministerului Educației de eliminare a Geografiei din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a: Este o șansă ratată și ar avea consecințe pe termen lung, nu doar asupra educației

Specialistul în științele mediului Sergiu Jiduc, i-a adresat o scrisoare ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, consultată de Edupedu.ro, în care critică propunerile pentru planurile-cadru de liceu care presupun și…
Vezi articolul

Peste o jumătate de milion de elevi încep colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile în 900 de școli înrolate deja în Armata Selectării Atente a Plasticului. Semnează petiția și schimbă soarta plasticului din școala ta / Descarcă afișul (P)

Peste jumătate de milion de elevi vor începe din această lună colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, din cele 900 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei Armatei…
Vezi articolul