Oficial, nicio școală din București nu va funcționa în trei schimburi în anul școlar 2025-2026, ci cu program „decalat”, anunță Inspectoratul școlar București / Orarul elevilor arată însă altceva

2.976 de vizualizări
Nicio școală din București nu va funcționa în trei schimburi în anul școlar 2025-2026, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Trei școli, toate din sectorul 5, vor avea program „decalat”, în două schimburi, mai precizează ISMB. Amintim, din acest an școlar, 2025-2026, școlile sunt obligate să funcționeze în cel mult două schimburi și nu mai sunt permise trei schimburi, potrivit Legii Învățământului nr.198/2023.
  • Părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 280 acuză că soluția găsită nu schimbă în fapt cu nimic orarul elevilor de anul trecut, care prevedea trei schimburi, cu aceleași intervale orare.
  • De precizat, și Școala Gimnazială nr. 195, cea mai mare din București, ar avea un program „decalat”, potrivit surselor Edupedu.ro. Școala se află în sectorul 3, iar ISMB a precizat vineri pentru Edupedu.ro că doar cele trei școli din sectorul 3 au un program decalat.

Nicio școală din București nu mai funcționează în acest an școlar 2025-2026, în trei schimburi, a precizat Inspectoratul școlar la solicitarea Edupedu.ro.

Școala Gimnazială nr. 280, Liceul Teoretic „Ion Barbu” și Liceul Teoretic Ștefan Odobleja vor învăța în două schimburi cu program decalat.

Răspunsul integral al ISMB:

„În urma discuțiilor purtate cu conducerile celor trei unități de învățământ, Școala Gimnazială nr. 280, Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja„ și Liceul Teoretic „Ion Barbu” a fost agreată soluția organizării programului școlar în două schimburi, după cum urmează:

  • schimbul I: intervalul 08:00 – 14:00/14:30;
  • schimbul II: intervalul 14:00/14:30 – 19:00/19:30.

Pe durata schimbului I, anumite formațiuni de studiu vor funcționa temporar cu program decalat, începând cursurile la ora 11:00.

Au fost derulate consultări instituționale cu reprezentanții Primăriei Sectorului 5, care s-au angajat să identifice soluții pentru suplimentarea numărului sălilor de clasă, astfel încât să se elimine decalajul orar din schimbul I. O informare în acest sens va fi înaintată Ministerului Educației și Cercetării„, anunță ISMB.

Programul decalat este doar o redenumire forțată a celor 3 schimburi

Inspectoratul Școlar al Municipiului București redefinește practic termenul „schimburi” și comprimă același număr de elevi, (câte 1.600 în fiecare școală) într-un orar care doar începe la ore diferite, dar sunt trei segmente de tronsoane orare.

„Avem o școală supraaglomerată cu 65 de colective în 29 de săli. Primăria sectorului 5 a promis că vom mai avea 5 săli dar mai durează în jur de 3 luni”, explică directoarea Școlii Gimnaziale nr. 280 într-un interviu pentru Edupedu.ro.

Părinții elevilor de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială nr. 280 din București acuză că soluția găsită nu schimbă în fapt cu nimic orarul elevilor. Este identic cu cel de anul trecut când școala funcționa în trei schimburi. În 2024, legea încă permitea acest lucru.

Program Liceul Teoretic Ștefan Odobleja

În anul școlar 2025-2026, la Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja”, cursurile se vor desfășura după următorul program: 

 Funcționarea în schimbul I:

  • clasele pregătitoare, clase I, clasele a II-a, în intervalul 8.00-11.20;
  • clasele a VIII-a, a IX-a A,B,C,D și clasele a XII-a, în intervalul 8.00-13.55;
  • clasele a III-a și a IV-a, în program decalat 11.25-14.45/15.35;

 Funcționarea în schimbul al II-lea: 

  • clasa a IX-a, a X-a, a XI-a E,F, în intervalul 13.10/14.00-19.00;
  • clasele a VII-a, în intervalul 13,10-19.00;
  • clasele a V-a și a VI-a, în intervalul 14.50-19.00.

Numărul total de elevi înscriși la unitatea noastră școlară în anul școlar 2025- 2026 este de 1.611.

Program Liceul Teoretic „Ion Barbu”

În anul școlar 2025 – 2026, la Liceul Teoretic “Ion Barbu”, cursurile se vor desfășura după următorul program:

Funcționarea schimbului I:

  • clasele pregătitoare, clasele I, clasele a II-a, în intervalul 8.00 – 11.40
  • clasele a VIII-a, a XI-a și clasele a XII-a în intervalul 8.00 – 13.10
  • clasele a III-a și a IV-a în intervalul 11.45 – 15.25

Funcționarea în schimbul al II-lea: 

  • clasele a V-a, a VI-a în intervalul 14.45 – 19.10
  • clasele a VII-a, a IX-a și a X-a în intervalul 12.30 – 18.25

Numărul total de elevi înscriși la unitatea noastră școlară în anul școlar 2025 – 226 este de 1.610.

ȘI Școala Gimnazială nr. 195, cea mai mare din București, ar avea un program „decalat”, potrivit surselor Edupedu.ro. Școala se află în sectorul 4, iar ISMB a precizat vineri pentru Edupedu.ro că doar cele trei școli din sectorul 3 au un program decalat.

Orarul elevilor de la cea mai mare școală din București, Școala Gimnazială nr. 195 din Sectorul 3, era incert cu o săptămână și jumătate înainte de începutul cursurilor.

Ce prevede legea Educației privind funcționarea școlilor în trei schimburi

Legea nr 198/2023 prevede ca din anul școlar care începe 2025-2026 nu mai sunt permise decât cel mult 2 schimburi pentru desfășurarea orelor.

Art 19, alin (17) Procesul educațional se desfășoară în maximum două schimburi.

Art. 248 alin (13) Aplicarea prevederilor art. 19 alin. (17) se va face începând cu anul școlar 2025-2026.

Informații de context

Ministrul Daniel David a spus pe 3 septembrie 2025 că este obligatoriu ca școlile să aibă maximum două schimburi din acest an școlar.

Din anul școlar viitor, 2025-2026, Ministerul Educației și Cercetării se va implica, alături de inspectorate și de autoritățile locale, să găsească soluții pentru școlile în care elevii învață în trei schimburi, a declarat, în luna martie ministrul Daniel David, la prezentarea raportului săptămânal.

În primul rând, inspectoratele trebuie să caute soluție împreună cu autoritățile locale, dar și ministerul se va implica din anul școlar 2025-2026 să evităm astfel de situații. Acum anul școlar este în derulare, ar însemna să dăm peste cap lucrurile care deja se întâmplă”, a afirmat ministrul Daniel David.

Anul trecut școlar, fosta ministră Ligia Deca spunea că în jur de 25.000 de elevi din țară învațau în 3 schimburi.

Citește și:
Orarul elevilor de la cea mai mare școală din București, Școala Gimnazială nr. 195 din Sectorul 3, încă incert cu o săptămână și jumătate înainte de începutul cursurilor. Lucrările de extindere și containerele modulare montate de primărie declanșează petiții ale părinților către ISMB și Ministerul Educației
Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 280 din București, unde elevii vor învăța de luni, în două schimburi dar „decalat”, pe mai multe intervale orare: Avem o școală supraaglomerată cu 65 de colective în 29 de săli. Primăria sectorului 5 a promis că vom mai avea 5 săli dar mai durează în jur de 3 luni


1 comment
  1. O alta variantă (fara program decalat) ar fi să funcționeze cu schimbul I și jumătate. Pe același principiu, ar putea functiona toate școlile intr-un schimb (schimbul I; I și o treime; I și doua treimi).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Decizia Consiliului de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode în baza tezei de doctorat “viciate” de plagiat: “Nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare” / “O potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimelele” / Forul spune că a analizat doar 27 pagini de text

Cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată de Lucian Bode, “nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Parlamentul din Polonia dezbate o lege care ar spori controlul guvernului asupra școlilor. Șeful adjunct al sindicatului profesorilor: Dacă ești directorul unei școli, iei decizii, iar dacă știi că ele s-ar putea să nu fie pe placul cuiva, atunci autonomia școlii, a directorului, a părinților, a profesorilor devine fictivă

Parlamentarii din Polonia dezbat miercuri un proiect de lege al partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) despre care criticii spun că ar putea limita accesul la educaţia despre drepturile LGBT…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Educației, Ligia Deca, i-a retras atribuțiile delegate secretarului de stat PSD Florian Lixandru, după ce acesta a criticat public proiectele de legi înaintate de ministru partidelor și a cerut aplicarea lor în 2024

Ministrul Educației, Ligia Deca, i-a retras atribuțiile delegate secretarului de stat Florian Lixandru, după ce acesta a criticat public proiectele de legi înaintate de ministru partidelor și a cerut dezbatere…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

Asociația Școlilor Particulare: Cerem demisia conducerii Agenției care acreditează școlile private și de stat. Dacă sunt prevederi legislative periculoase, ARACIP ar trebui să nu se ducă la unitatea de învățământ să îi dea în cap, ci la legiuitor să ceară lămuriri

Asociația Școlilor Particulare îi cere demisia președintelui agenției care evaluează și acreditează școlile și grădinițele, în contextul anunțului ministrului Educației cu privire la debirocratizarea din educație. ARACIP a trecut sub…
Vezi articolul

Vinerea următoare școlile vor raporta rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică, așa cum s-a făcut săptămâna aceasta, anunță ministrul Educației, care spune că a ales acest „criteriu de departajare” fiindcă altfel școlile și grădinițele ar fi rămas închise „o bună perioadă de timp”

Vinerea următoare școlile vor raporta rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică, așa cum s-a făcut săptămâna aceasta, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul