OFICIAL Profesorii care au primit decizii de pensionare pot continua să predea pe baza contractului pe care-l au cu școala până la finalul anului 2025, după ce Guvernul a suspendat prevederile OUG 9

50.963 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Prin Ordonanța de Urgență nr. 12 din 2025, publicată în Monitorul Oficial joi seara, Guvernul a prorogat prevederile OUG 9/2025 adoptată pe 6 martie. Modificarea vine la o săptămână de la aprobarea ei și după reacțiile sindicatelor din Educație și Sănătate, două domenii care ar fi fost afectate de prevederile respective. Concret, modificarea vizează angajații de la stat ce cumulează pensia cu salariul.
  • Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar au solicitat ministrului Educației, în regim de urgență, clarificarea situației angajaților din școli care primesc atât pensie, cât și salariu.

Guvernul a aprobat joi, 13 martie, în sedința de Guvern OUG 12/2025 prin care a decis că prevederile OUG 9/2025, dată în urmă cu o săptămână, pe 6 martie, prin care erau afectați și profesorii și alți angajați din Educație. Acestora ar fi urmat să le înceteze contractul de muncă cu școala sau inspectoratul școlar dacă fusese emisă decizia de pensionare, chiar dacă solicitau suspendarea plății pensiei.

Ce prevede OUG 12/2025

Art VI. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2025.

Ce prevedea OUG nr. 9 privind raportul de muncă al funcționarilor publici

Dacă a fost emisă decizia de pensionare, raportul de muncă al profesorilor încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei, potrivit ordonanței de urgență nr. 9 din 6 martie 2025. Ordonanța amintită completa Legea salarizării nr. 153 din 2017.

  • Este vorba despre angajații plătiți din fonduri publice, cu contract individual de muncă.

Articolul IV – „La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, prevede OUG nr. 9 din 6 martie 2025.

Iată ce stabilește art. 56 din Codul muncii:

Articolul 56 – „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:

c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II;”

Conform deciziei nr. 91 din 25 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei” – Înalta Curte de Casație și Justiție.

Informații de context

La scurt timp după ce Edupedu.ro a scris că raportul de muncă al profesorilor pentru care a fost emisă decizia de pensionare încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei, sindicatele din Educație au spus că: „Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ, acuză sindicatele FSE, care susțin că Executivul a modificat „pe sub masă” un act normativ prin care concediază profesorii care au primit decizii de pensionare. Sindicatele solicită MEC o reacție până miercuri, 12 martie.

Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ. După ce ne-au ținut în grevă peste 3 săptămâni, după ce au amânat majorările salariale prin tergiversarea aprobării noului proiect al Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, acum membrii Executivului vor să închidă peste noapte contractele de muncă pentru toți cei care au primit deciziile de pensionare, indiferent dacă sunt indispensabili pentru unitățile de învățământ. Și au făcut totul pe sub masă, fără consultarea partenerilor sociali, cu un articol ascuns într-o ordonanță de urgență privind gazele naturale.

Cel puțin asta reiese din măsurile anunțate de inspectorate care vin să interpreteze dispozițiile art. IV din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 9/2025. Nu mai contează că suntem în mijlocul anului școlar, nu mai contează nimic, contează doar să scăpăm de pensionarii care-și completau veniturile și așa mici după o viață dedicată școlii românești”, scriu sindicatele pe Facebook. „Am cerut astăzi Ministerului Educației și Cercetării să dispună, în regim de urgență, măsurile necesare pentru ca în unitățile de învățământ preuniversitar să nu aplice acest articol din OUG 9/2025. Sperăm ca cel târziu mâine să avem un răspuns. În funcție de acesta, vom stabili următorii pași”, continuă sindicatele.

„Vă solicităm să dispuneți, în regim de urgență, măsurile necesare pentru ca în unitățile de învățământ preuniversitar să nu se procedeze la încetarea de drept [în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 9/2025, respectiv al art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017] a contractelor individuale de muncă ale salariaților care cumulează pensia cu salariul”, potrivit adresei.

Citește și:
OFICIAL Raportul de muncă al profesorilor pentru care a fost emisă decizia de pensionare încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei
Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ, acuză sindicatele FSE, care susțin că Executivul a modificat „pe sub masă” un act normativ prin care concediază profesorii care au primit decizii de pensionare / Solicită MEC o reacție până miercuri

7 comments
  1. Bună ziua!
    Dacă sunt profesor cu contract pe viabilitate a postului si cu vechime în invatamant de noua ani,dar cumulez cu o pensie limită de varsta incompleta sub 2000 lei de la MAp N ,la vârsta actuala de 62 ani,, oare pot continua activitatea pana la 65 ani,în condițiile suspendării pensiei actuale?

  2. Dacă am pensie de serviciu de la Casa Sectoriala de Pensii a MAI și vârstă de 57 de ani și în prezent lucrez la o școală, oare îmi sunt aplicabile prevederile OUG9/2025.?

  3. Sa stea acasa cadrele invatamantului pensionate, nu o pot uita niciodata pe dna invatatoare pensionara ca nu mai avea rabdare si interes, trauma a rama, sunt destui absolventi care nu au posturi din cauza lor.

  4. Am 60 de ani și de anul trecut din aprilie sunt la pensie deoarece am avut grupa 2 și am lucrat in continuare deoarece sunt angajata la stat contractual luni am fost la sev și de marți mi.a zis că îmi încheie contactul de munca conform noii legi 9/2025.Joi s.a amânat legea până la sfârșitul anului.Nu mi se pare corect cum sa procedat.Acum ce.i de făcut?

  5. De ce s-a creat această discriminare? Funcționarii publici, pensionari au fost trimiși acasă, contracrualii pensionari rămân în activitate, cadrele MAI pensionari, lucrează contractual sau funcționar public, cumula D pensia cu salariul. Mai exista oare dreptate? Este constituțional sau nu cumulul?

    1. Va spun eu de ce ! Fiind ca in prostia lor si-au dat seama ca in cazul profesorilor nu mai are cine intra la ore si drept urmare copiii ar fi ramas pe dinafară, cand ajungea in presa , cand ajungea in presa sa vezi scandal !!! Asa ca au cotit-o cumva !

  6. Cadrele militare trecute în rezervă în baza unei decizii de pensionare și care s-au reangajat în unitățile militare pe salarii foarte mari, de ce nu sunt afectate de prevederile oug 9/2025? Iar este o găselniță ca să poată cumula pensia specială cu salariul plătit din fonduri publice???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mii de profesori, părinți și copii au protestat sâmbătă seară în capitala Ungariei / Printre cereri: salarii mai mari și dreptul la grevă al profesorilor, restricționat la începutul anului de guvernul maghiar

Mii de cadre didactice, elevi şi părinţi au protestat sâmbătă în capitala ungară în solidaritate cu profesori concediaţi de la şcoli din Budapesta după ce au participat la manifestaţie considerată…
Vezi articolul