OFICIAL Regulile pentru predarea Religiei în școli au fost aprobate: înscrierea se face prin cerere scrisă, valabilă pe toată perioada de școlarizare / Elevii care nu participă trebuie supravegheați de școală

5.514 vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Metodologia pentru predarea Religiei în școli a fost publicată în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie. Participarea elevilor la ora de religie se face la cerere. Părinții sau elevii majori trebuie să depună o cerere scrisă, iar cererea este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar, conform metodologiei. 

Prin Metodologia aprobată prin ordinul nr. 7.047 se reglementează organizarea orei de Religie la nivel primar, gimnazial și liceal, precum și procedura de înscriere a elevilor, fără a aduce schimbări față de regulile aplicate până acum.

  • Edupedu.ro a semnalat în martie 2025 că predarea religiei în școli rămâne neschimbată, când metodologia fost pusă în consultare publică, deși fostul ministru al Educației, Daniel David, a criticat „modalitatea de predare” și a declarat că „elevii alunecă în pseudo-religie”.

Școala este obligată să asigure spații, activități și supraveghere pentru elevii care nu participă la ora de Religie, dar nu răspunde pentru absența elevilor de la aceste activități.

Dacă un elev care nu participă la ora de Religie nu este prezent nici la activitățile alternative stabilite de școală, profesorii sau personalul didactic auxiliar nu pot fi trași la răspundere pentru absența acestuia.

Art. 12. — „Absența elevului care nu a solicitat frecventarea orei de Religie de la activitățile prevăzute la art. 10 și 11 exonerează cadrul didactic/personalul didactic auxiliar care asigură organizarea/desfășurarea/supravegherea activității de orice tip de răspundere.”

Religia rămâne disciplină inclusă în trunchiul comun, conform art. 87 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, însă participarea elevilor se face exclusiv la cerere.

Înscrierea la ora de Religie se face prin cerere scrisă

Părinții sau reprezentanții legali ai elevilor minori, respectiv elevii majori, trebuie să depună o cerere scrisă la unitatea de învățământ, în care să precizeze și cultul recunoscut de stat pentru care solicită participarea la ora de Religie, conform art.3.

Cererea depusă este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii, prevede metodologia.

Schimbarea opțiunii se face, de asemenea, tot prin cerere scrisă, iar toate cererile sunt înregistrate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR).

Pentru copiii care intră în clasa pregătitoare, opțiunea pentru Religie se exprimă direct în cererea-tip de înscriere, prin bifarea rubricii dedicate și menționarea cultului solicitat.

Ce se întâmplă cu elevii care nu participă la Religie

Elevii care nu frecventează ora de Religie nu sunt evaluați și nu primesc notă sau medie la această disciplină, iar situația școlară se încheie fără Religie, conform art. 3.

Pentru elevii care nu solicită frecventarea orei de Religie sau cărora nu li s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină, unitățile de învățământ stabilesc prin propriul regulament:

  • activitățile pe care aceștia le pot desfășura, 
  • spațiile în care se desfășoară activitățile,
  • responsabilitățile privind asigurarea supravegherii și siguranței elevilor, în perioada în care ceilalți elevi ai clasei participă la ora de Religie, potrivit art. 10.
Participare ca audient

Elevii cărora nu li se pot asigura ore de Religie conform confesiunii proprii pot solicita să participe ca audienți la orele organizate pentru alte culte, cu aprobarea conducerii școlii, pe baza unei cereri scrise. Aceștia nu sunt evaluați, iar situația lor școlară se încheie fără Religie, conform art. 11.

Organizarea orelor

Predarea disciplinei Religie se organizează cu întreaga clasă, dacă toți elevii înscriși solicită același cult, conform art. 7. 

Ce prevede Legea Educației nr 198/2023 privind predarea Religiei

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților, pentru elevul minor:

Articolul 87 – „(1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor la nivelul unei unități de învățământ, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.

(2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/ reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezența în unitatea de învățământ pe durata derulării cursurilor.

(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi, și avizat de cultele religioase recunoscute oficial de stat, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației. În conformitate cu metodologia, Ministerul Educației încheie protocoale de colaborare cu cultele religioase recunoscute oficial de stat.”

Religia, disciplină opțională la Bacalaureat, potrivit legii Educației

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 include religia ca disciplină opțională la examenul de BAC. Practic, proba opțională de Religie a fost introdusă pentru elevii de la profilul uman, specializările filologie și științe sociale, la proba E.

Precizăm că noul BAC se aplică începând cu generația de elevi înscriși în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027.

  • Bacalaureat nou în 2030. La ce materii va fi examenul, în funcție de filieră, profil și specializare: la uman-filologie, prima probă obligatorie a profilului va fi o limbă străină, în loc de istorie cum e acum

Articolul 102 – (5) Proba E – probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează:

c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Istorie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie și științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie;

d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la limba și literatura unei limbi de circulație internațională și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie;

DOCUMENT ORDIN Nr. 7.047 din 22 decembrie privind aprobarea Metodologiei pentru predarea disciplinei Religie, publicat în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie


6 comments
  1. Nimeni nu contestă contribuția majoră a creștinismului la cultura și civilizația europeană, de care aparținem și noi. Numai că, în prezent orele de religie prevazute în programa școlară, se rezumă aproape exclusiv la studiul ortodoxiei. De aceea, în multe cazuri la orele de religie se practică un discurs adesea intolerant, fie la adresa altor culte ,fie la adresa unor minorități religioase. In unele cazuri se predă copiilor o versiune de ortodoxism primitiv, pe care nu o întâlnești la prelați sau laici ortodocși moderni. Asadar, chiar dacă studierea religiei, in scoli este la cerere ar trebui revizuită radical programa cu privire la predarea orelor de religie. Un model poate fi cel din Marea Britanie, unde educația religioasă se concentrează pe aspectele morale și filosofice ale credințelor religioase si in niciun caz nu încearcă să faca prozelitism pentru o religie sau alta.

  2. Normal trebuia cerere dacă nu vrea sa participe, asa doar ne încărcați cu hârtii inutile și multe,multe.In loc sa facă cerere de retragere 1-2 va trebui sa facem 30 de cereri de participare la ora.Salvam natura ,ce sa mai!!

  3. Aceasta disciplină nu este necesară la învățământul gimnazial,liceal și profesional .Pierdere de timp pentru elevi ,control și îndobitocirea poporului pentru preoți și guvernanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic și dual pentru anul școlar 2026-2027 / Până pe 9 decembrie, liceele și operatorii economici trimit solicitările pentru locuri

Ministerul Educației și Cercetării a transmis către inspectoratele școlare ordinul privind aprobarea Calendarului etapelor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic dual și învățământul liceal tehnologic, de stat,…
Vezi articolul