Noua lege a rezidențiatului, care este momentan în stadiul de proiect în Parlament, permite practica rezidenților în spitale publice și private atestate de universitățile de medicină și farmacie (UMF-uri), iar studenții vor avea contract individual de muncă cu spitalul în care activează. Proiectul, însă, prezintă niște probleme de fond, cum ar fi în baza căror criterii vor atesta UMF-urile aceste spitale, atrage atenția Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat de presă, în contextul unei dezbateri care a avut loc miercuri la Comisia pentru învățământ de la Senat – „Creșterea calității academice a programelor de rezidențiat”. Prin propunerea legislativă, responsabilitatea organizării rezidențiatului va trece de la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației și la universitățile de medicină și farmacie, care ar avea un rol sporit în desfășurarea acestuia.
Mai exact, „din perspectiva reglementării, problemele de fond ale rezidențiatului nu sunt rezolvate, ci sunt transferate pentru o reglementare subsecventă (o hotărâre de guvern care ar trebui să fie adoptată după o adoptare a inițiativei legislative), abrogându-se integral legislația primară în domeniul rezidențiatului (OG 18/2009)”, atrag atenția reprezentanții studenților.
ANOSR consideră că „nu este o soluție retrogradarea legislativă, având în vedere importanța valorilor protejate, fiind necesară, precum în alte profesii, reglementarea la nivel de lege a principiilor de bază ale organizării rezidențiatului. De asemenea, mutarea la nivel de legislație secundară creează și riscul instabilității, având în vedere că hotărârile de guvern/ordinele de ministru se pot modifica mult mai ușor decât o lege”.
De asemenea, „lipsa unei prefigurări la nivel de lege privind drepturile și obligațiile părților (rezidenți, spitale, universități) în contextul mutării prerogativelor principale de la Ministerul Sănătății produce, evident, confuzie în rândul beneficiarilor (rezidenți și studenți, viitori rezidenți), nu subliniază nici impactul, nici beneficiile efective ale propunerii”.
Reprezentanții studenților mai atrag atenția asupra mai multe probleme de fond, specifice organizării rezidențiatului, care nu sunt clarificate în contextul mutării competențelor:
„- cine va elabora și cum va fi elaborat curricumulul de pregătire? (actualizare: după intervenția noastră s-a menționat drept problemă faptul că există un curriculum național rigid. Nu credem că poate exista un alt curriculum decât unul național, în niciun caz autonomia universitară nu poate fi admisă în acest domeniu)
– cum se va asigura primatul pregătirii practice, în spitale?
– cum vor fi implicați specialiștii non-cadre didactice și cum va influența ponderea între cadre didactice și specialiști non-cadre didactice politica de locuri sugerată de UMF-uri, care nu e necesar să fie pliată pe nevoile din sistem?”
Horia Onița: Studenții ar putea face rezidențiatul la orice spital „atestat” de universitate, inclusiv spitalele private în care lucrează cadrele didactice, fără a ști cum se face această atestare de universitate
Contactat de Edupedu.ro, președintele ANOSR, Horia Onița, a explicat situația: „La momentul de față, Ministerul Sănătății este responsabilul principal de gestionarea rezidențiatului, ale cărui organizare și funcționare sunt reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 18/2009.
Prin propunerea legislativă, Ministerul Educației și universitățile/facultățile de medicină și farmacie ar avea un rol sporit în desfășurarea rezidențiatului.
Nu știm cum ar arăta acest nou tip de organizare și implicațiile practice ale schimbării paradigmei, cu o diminuare a rolului Ministerului Sănătății, responsabil de gestionarea sistemului sanitar și, deci, inclusiv a resursei umane din sistem, pentru că în locul OG 18/2009 ar trebui să apară, după aprobarea inițiativei legislative, o hotărâre de guvern care să spună cum ar trebui de fapt să funcționeze sistemul care se dorește a fi introdus.
Rezidenții ar trebui să încheie două contracte, unul cu spitalul, altul cu universitatea. De asemenea, actualmente rezidenții sunt arondați spitalelor universitare. În baza propunerii legislative, aceștia ar putea face rezidențiatul la orice spital „atestat” de universitate, inclusiv spitalele private în care lucrează cadrele didactice, fără a ști cum se face această atestare de universitate. Cu toate acestea, banii ar veni tot de la Ministerul Sănătății, deși organizarea ar fi decisă mai mult de UMF-uri”.
Procesul legislativ complet al proiectului de lege îl puteți urmări aici.
Mai jos, comunicatul integral al ANOSR:
“Astăzi am participat la dezbaterea „Creșterea calității academice a programelor de rezidențiat”, organizată de Comisia pentru învățământ a Senatului României, care a vizat inițiativa legislativă care modifică mecanismul de organizare a rezidențiatului, prin scăderea importanței Ministerului Sănătății și creșterea implicării Ministerului Educației și a Universităților de Medicină și Farmacie.
Poziția ANOSR pe această temă, evidențiată și în cadrul dezbaterii, este următoarea:
1. Apreciem faptul că amendamentele elaborate de reprezentanții ANOSR în Consiliul Economic și Social în luna iunie, anume menționarea expresă a existenței unui contract individual de muncă cu spitalul în care activează (astfel încât să se asigure salarizarea) și implicarea Ministerului Sănătății, ca autoritate de management a resurselor umane în domeniul sanitar, în procesul de rezidențiat (exclusă inițial din propunerea legislativă) au fost integrate în inițiativa legislativă.
2. Nu trebuie să confundăm pregătirea prin rezidențiat, ca pregătire profesională inițială, cu o calificare universitară. Faptul că există cadre didactice universitare implicate, un proces de pregătire din punct de vedere educațional și examene de verificare a rezultatelor învățării nu duce la concluzia că rezidențiatul ar fi specific mediului universitar, în caz contrar fiind necesar să admitem același lucru pentru alte sisteme de pregătire profesională inițială. Responsabilitatea, în acest caz, cade pe Ministerul Sănătății, care trebuie să aibă, implicit, și mecanismele necesare de coordonare.
3. Propunerea legislativă permite practica rezidenților în „unități spitalicești publice și private atestate de UMF-uri”. Actualmente, rezidențiatul se realizează doar în spitalele universitare.
În primul rând, este total greșit, având în vedere organizarea rezidențiatului și rolul Ministerului Sănătății, ca „atestarea” spitalelor să se facă de UMF-uri la libera apreciere, fără nici măcar un criteriu național. Spitalele în care se face rezidențiatul trebuie stabilite de MS.
În al doilea rând, emergența spitalelor private ridică semne de întrebare, în contextul în care puterea cadrelor didactice, și așa mare, este sporită de această propunere – ar putea un cadru didactic responsabil de rezidențiat să pună rezidentul să-și facă practica în spitalul privat în care acel cadru didactic este angajat?
4. Din perspectiva reglementării, problemele de fond ale rezidențiatului nu sunt rezolvate, ci sunt transferate pentru o reglementare subsecventă (o hotărâre de guvern care ar trebui să fie adoptată după o adoptare a inițiativei legislative), abrogându-se integral legislația primară în domeniul rezidențiatului (OG 18/2009).
Pe de-o parte, credem că nu este o soluție retrogradarea legislativă, având în vedere importanța valorilor protejate, fiind necesară, precum în alte profesii, reglementarea la nivel de lege a principiilor de bază ale organizării rezidențiatului. De asemenea, mutarea la nivel de legislație secundară creează și riscul instabilității, având în vedere că hotărârile de guvern/ordinele de ministru se pot modifica mult mai ușor decât o lege.
Pe de altă parte, lipsa unei prefigurări la nivel de lege privind drepturile și obligațiile părților (rezidenți, spitale, universități) în contextul mutării prerogativelor principale de la Ministerul Sănătății produce, evident, confuzie în rândul beneficiarilor (rezidenți și studenți, viitori rezidenți), nu subliniază nici impactul, nici beneficiile efective ale propunerii.
5. Mai multe probleme de fond, specifice organizării rezidențiatului, nu sunt clarificate în contextul mutării competențelor:
– cine va elabora și cum va fi elaborat curricumulul de pregătire? (actualizare: după intervenția noastră s-a menționat drept problemă faptul că există un curriculum național rigid. Nu credem că poate exista un alt curriculum decât unul național, în niciun caz autonomia universitară nu poate fi admisă în acest domeniu)
– cum se va asigura primatul pregătirii practice, în spitale?
– cum vor fi implicați specialiștii non-cadre didactice și cum va influența ponderea între cadre didactice și specialiști non-cadre didactice politica de locuri sugerată de UMF-uri, care nu e necesar să fie pliată pe nevoile din sistem?
Toate aceste probleme sistemice determină necesitatea discutării inițiativei legislative mult mai aprofundat și, în lipsa unor modificări majore (care ar schimba, drept efect, configurația în ansamblu a inițiativei) ea nu este benefică, neproducând schimbările așteptate în domeniu.”
Ș. L.
Diana Ghimiși
G4Media.ro