OFICIAL Sesizările anonime privind acte de hărțuire sexuală sau morală – permise la Comisiile de etică din universități după schimbarea regulamentului-cadru de funcționare a acestor foruri

244 de vizualizări
Photo © Designer491 | Dreamstime.com
Un ordin de ministru privind modificarea regulamentului-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică din universități, ce permite acestora să înregistreze sesizări anonime și care stabilește proceduri în cazul reclamațiilor ce vizează infracțiuni de natură sexuală, a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 17 decembrie. 

Modificarea fusese anunțată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) la finalul lunii trecute. Proiectul de ordin, avizat atunci în Comisia de Dialog Social a ministerului, a fost prezentat de ANOSR drept ultimul act normativ dintre cele necesare pentru a permite sesizările anonime privind hărțuirea sexuală sau morală în universități.

Ordinul publicat miercuri prevede modificarea regulilor privind sesizările, prevăzute în Regulamentul-cadru de funcționare a comisiilor de etică, reguli ce obligau persoanele care depun sesizări să își declare datele de identificare. Este introdus, astfel, un nou alineat, potrivit căruia:

  • Art. 6 Alin 3 (3.1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), sesizările anonime sau cele în care nu sunt menționate datele de identificare a persoanei care formulează sesizarea, care se referă la cazuri de hărțuire pe criteriu de sex ori de hărțuire morală, sunt analizate de comisiile de etică universitară. În acest caz nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (4) lit. a) și b) și alin. (5).”

Altă prevedere se referă la informarea conducerii universității în legătură cu sesizările ce se referă la potențiale infracțiuni de natură sexuală, așa încât să fie sesizate organele de urmărire penală:

„La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: 

  • „(2) Dacă din sesizările cu care comisiile au fost învestite rezultă că acestea ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni de hărțuire sexuală, agresiune sexuală, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual sau a oricărei alte infracțiuni prevăzute de legea penală, acestea înștiințează de îndată conducerea instituției de învățământ superior pentru sesizarea organelor de urmărire penală.”

Și e adăugat, la același articol, un alineat ce prevede că o sesizare poate fi analizată de comisia de etică și în cazul în care face obiectul unui demers penal:

  • „(4) Sesizarea organului de urmărire penală și desfășurarea procesului penal nu împiedică analizarea de către comisie a sesizării pentru aceleași fapte.”

Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial:

Citește și:
Ultimul act normativ care să permită sesizările anonime privind hărțuirea sexuală sau morală în universități – discutat și avizat joi în cadrul Ministerului Educației șI Cercetării, anunță Alianța organizațiilor studențești / Măsura – la mai bine de un an de când au început discuțiile publice privind sesizările anonime

Foto © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regizorul Martin Scorsese critică filmele Marvel, iar preşedintele Disney contraatacă: „Nu există este revelaţia, misterul sau adevăratul pericol emoţional” / „Nu cred că Scorsese a văzut vreodată un film Marvel”

Regizorul american Martin Scorsese a criticat din nou filmele studioului Marvel, pe care le consideră produse calibrate pentru consumator, în timp ce preşedintele şi CEO al Walt Disney Co, Bob…
Vezi articolul

Temele elevilor făcute de inteligența artificială. Ce pot face profesorii? Mircea Miclea: Eu îți dau notă în funcție de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul acela. Dacă tu știi că eu așa te voi evalua, tu vei fi interesat de proces

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și fost ministru al Educației, a declarat ce poate face profesorul în situația în care elevii au…
Vezi articolul
Măsura sălii de detenție

Aproape toți coordonatorii județeni ai programului de ore remediale cu finanțare europeană de 30 de milioane de euro sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene și au fost singurii candidați pe post – document

Aproape toți coordonatorii județeni (41 din 42) din cadrul Programului național de educație remedială sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene, potrivit unui document publicat de Romaniacurata.ro. Potrivit sursei citate, în…
Vezi articolul