Olimpiada de dezbateri pentru juniori 2024, organizată în premieră. Pot participa elevi de clasele VII-VIII, arată regulamentul publicat de Ministerul Educației / Mai sunt 6 săptămâni în care se pot ține etapele pe județ

3.015 vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Regulamentul specific de organizare pentru Olimpiada națională de dezbateri pentru juniori (ONDJ) 2024, organizată în premieră, după ce anul trecut a apărut ca noutate pe calendarul olimpiadelor școlare, dar a fost anulată, a fost publicat de Ministerul Educației vineri, 15 martie. Potrivit documentului, competiția este destinată elevilor de clasele VII-VIII și prevede regulile pentru echipele care vor să participe la etapa județeană în martie-aprilie.

„Olimpiada se adresează elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a din învățământul gimnazial, public și particular din România, dornici să își valorifice competențele de comunicare în cadrul dezbaterilor”, se arată în regulament, care poate fi descărcat mai jos din articol. „Unităţile de învăţământ se pot înscrie în competiţie cu echipe compuse din câte trei elevi din clasele a VII-a și/sau a VIII-a”.

Potrivit calendarului olimpiadelor școlare 2024 cu modificările ulterioare, etapele județene au loc în lunile martie și aprilie pentru această competiție.

  • Amintim că datele pentru etapele naționale ale olimpiadelor de dezbateri pentru elevii de gimnaziu și de liceu au fost stabilite pe 23 februarie de Ministerul Educației (ME) printr-o erată la calendarul inițial al olimpiadelor școlare 2024.

Anul trecut, Olimpiada Națională de Dezbateri pentru elevii de gimnaziu, competiția „mai mică” de dezbateri din școlile din România, așa cum este cunoscută, nu s-a mai susținut, confirma secretarul de stat din Ministerul Educației Florin Lixandru pentru Edupedu.ro pe 15 mai. Mai mulți profesori au semnalat redacției că nu primiseră până atunci precizări despre desfășurarea acestei competiții programate în luna mai, o noutate pe calendarul de olimpiade. Detalii aici.

Dezbaterile din cadrul Olimpiadei se desfășoară conform formatului World Schools adaptat, fiind un tip de dezbatere academică (numită și educațională sau formală) în care se abordează o temă din două perspective diametral opuse. Tema dezbaterii reprezintă în primul rând un pretext pentru exersarea abilităţilor de comunicare în spaţiul public, de gândire critică şi de argumentare logică.

III.2. La o dezbatere participă două echipe alcătuite din câte trei membri, dintre care una trebuie să susţină şi cealaltă trebuie să nege/combată tema pusă în discuţie (moţiunea). Aceste două echipe sunt denumite „echipa afirmatoare” sau „Guvern”, respectiv „echipa negatoare” sau „Opoziţie”. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă participanţilor capacitatea de analiză a problemelor controversate şi ajută la obţinerea unor imagini nedistorsionate de prejudecăţi. Echipele au posibilitatea de a interacţiona prin schimburi de întrebări sau prin intervenţii punctuale”, mai prevede regulamentul specific.

Etapa pe școală se organizează de către unitatea de învățământ în vederea selecției elevilor pentru etapa județeană. Pentru etapa pe școală, fiecare profesor coordonator poate pregăti mai multe echipe. Echipele pot fi alcătuite din elevi din aceeași clasă sau din clase diferite. Echipa/echipele care va/vor participa la etapa județeană a competiției va fi alcătuită/vor fi alcătuite din elevii echipelor care obțin locul I și locul II la această etapă, cu condiția să fie coordonate de către doi profesori diferiți, potrivit documentului.

La etapa județeană pot ajunge maximum două echipe dintr-o școală, cu condiția să fie antrenate de profesori diferiți.

Înscrierea în competiție

V.1. Formularul-tip de înscriere este conceput de către inspectorul școlar desemnat de către conducerea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București în vederea organizării etapei județene/a sectoarelor municipiului București și este transmis unităților de învățământ odată cu informații privind înscrierea în competiție. În formularul tip vor fi menționate: componența nominală a echipelor înscrise în competiție, numele și prenumele profesorului coordonator, datele de contact ale acestora (telefon și e mail), numele arbitrilor/profesori-evaluatori și arbitrilor începători.

V.2. Înscrierea în competiţie se face prin completarea și transmiterea la inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București a formularului-tip de înscriere, de către unitățile de învățământ, până la termenul-limită prevăzut pentru înscrierea în competiție, cu maximum două săptămâni înainte de începerea etapei județene a competiției. Formularul-tip de înscriere, semnat şi ştampilat de către directorul unității de învățământ, va fi transmis atât în format digital, cât și letric”, mai prevede documentul.

DOCUMENT DESCARCĂ Regulamentul Olimpiadei de dezbateri pentru juniori 2024:

DOCUMENT Anexele de la regulamentul ONDJ 2024:

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Datele pentru olimpiadele naționale de dezbateri pentru elevii de gimnaziu și liceu, stabilite printr-o erată la calendar de Ministerul Educației. Etapa națională pentru clasele V-VIII, între 7 și 13 mai, la Oradea
Bani doar pentru aur, de la Ministerul Educației. Instituția nu mai finanțează participarea elevilor români la Olimpiada Europeană de Dezbateri pentru Școli, după ce anul trecut echipa României a ajuns „doar” în semifinală – surse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Pentru copiii vulnerabili, întoarcerea la școala fizică este singura opțiune pentru a evada din cercul sărăciei” – Mihaela Nabăr, World Vision România. Organizația începe o campanie pentru vaccinarea anti-COVID-19 în satele românești

Oamenii din comunități vulnerabile au acces vara aceasta la centre de vaccinare, echipe mobile de vaccinare sau la medici de familie înscriși în program, cu ajutorul organizației World Vision România.…
Vezi articolul

EXCLUSIV Președintele UDMR, Kelemen Hunor: Sunt categoric împotriva amnistierii plagiatorilor / Surse: deputații UDMR au votat în favoarea amendamentului la ședința Comisiei de Învățământ de luni

Președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Kelemen Hunor, a răspuns la o întrebare trimisă de Edupedu.ro spunând că este „categoric împotriva” amendamentului care i-ar amnistia pe plagiatorii cu teze…
Vezi articolul

SURSE Toți inspectorii școlari generali sunt chemați marți, 10 octombrie, la Ministerul Educației. Bursele școlare, transportul elevilor, digitalizarea evaluărilor naționale și organizarea noilor direcții județene de învățământ preuniversitar sunt pe ordinea de zi a întâlnirii

Inspectorii școlari generali sunt convocați astăzi de către Ligia Deca, ministrul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro. Bursele elevilor în anul școlar 2023-2024, transportul, organizarea noilor direcții județene de învățământ preuniversitar și…
Vezi articolul

Universitățile de medicină laudă proiectul de OUG care le permite să ridice construcții pe terenuri din domeniul public, din fonduri externe nerambursabile / Propunerile au fost descrise de Opoziția USR drept „tun imobiliar” ce ar contraveni Constituției

„Punerea în practică, și în regim de urgență, a soluțiilor ce vizează dezvoltarea unei noi infrastructuri a sistemului de învățământ românesc, soluții ce se regăsesc de altfel și în PNRR,…
Vezi articolul