Op Ed / Daniel Funeriu: Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că vor să depolitizeze funcția de director de școală

Editorial semnat de Daniel Funeriu, fost ministru al Educației care a implementat Legea educației nr. 1/2011. În prezent, face parte din corpul de experți în educație al Comisiei Europene.

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski încălțată cu stiletto… Există totuși speranță, președintele Iohannis promițând recent organizarea concursurilor ”ca la carte”. Să vedem însă despre ce ”carte” e vorba.

Chiar dacă lucrurile sunt foarte simple, niciun politician nu le explică, în schimb toți își fac PR pe seama acestei chestiuni fundamentale. Nu le explică pentru că, în opacitatea cețoasă, pot fi făcute orice mișculații, pe care ei, politicienii, știu să le ambaleze în fraze meșteșugite din care nu pot să lipsească “depolitizare”, “bun profesionist”, “concurs corect”, “menegiment profesionist” și alte baliverne. Așadar, fiat lux!

Singura nevoie a societății pe care politicienii trebuie să o satisfacă e să avem directori buni. Directori cu știință de carte și pedagogie, gospodari, cu autoritate în fața corpului profesoral, părinților, elevilor, primarului, inspectorului școlar general și a comunității.

Restul e periferic: vârsta, sexul, etnia, apartenența politică nu trebuie să intereseze și nici nu e legal să intereseze pe cineva. E de o ipocrizie grețoasă să ceri directori care să nu fie membri ai vreunui partid politic: apartenența politică e un drept garantat prin Constituție și nu poate fi luat directorilor decât tot prin Constituție. Nu apartenența la un partid e problema, ci condiționarea accesului la funcție de apartenența la un partid. Dar pe cine mai interesează logica astăzi?

Rețineți așadar: singurele elemente care trebuie să fie corect legiferate sunt:

• a) calitatea omului și
• b) absența mijloacelor de a condiționa accesul în funcția de director de apartenența politică

A:        Ce am făcut eu pentru a mă asigura că, indiferent de ceea ce se întâmplă la nivel local în cele vreo 8000 de concursuri (proces greu de controlat de vreun organism central), directorii vor fi de calitate?

Simplu:

• prin legea 1/2011 am condiționat înscrierea la concursul de director de “membership”  în “corpul naţional de experţi în management educaţional” (art. 256, Legea 1/2011, idee preluată din raportul comisiei Miclea).
• Ulterior, prin ordin al ministrului dat în baza Legii 1 (OMECTS nr. 5549/6.10.2011) am dispus ca cei care îndeplinesc criterii de calitate relevante să fie incluși în corpul experților, să beneficieze de formări relevante din fonduri europene (pusesem deoparte vreo 10 milioane de euro pentru asta) pentru ca mai apoi să aibă calitatea necesară pentru a coduce o școală.

Subliniez că, oricât ai fi de intransigent și de informat, e imposibil de controlat de către minister modul de desfășurare al celor 8000 de concursuri: nu poți să urmărești dacă pila preotului din satul X e mai capabilă ca pila șefului de post, ai în schimb datoria să te asiguri că toți candidații, indiferent de sistemul PCR (pile, relații, cunoștințe) căruia îi aparțin, sunt de calitate.

Cum a fost, ulterior, deturnată această măsură?

Destul de simplu, fără modificarea legii: guvernul plagiatorului Ponta, prin ordinul OMECTS 4838/2012, semnat Andronescu, a denaturat toate criteriile de calitate stabilite de mine, perimțând și nulităților accesul în “corpul experților” în care, de-acum, erau prezenți și oameni capabili și oameni slab pregătiți.

B:         Ce am făcut pentru a mă asigura că accesul la funcție nu e condiționat de apartenența politică?

Simplu conceptual:

• am evitat ca politicul să impună directorul de sus în jos, pe verticala de putere ministru-inspector școlar general, legiferând organizarea concursului pentru director de jos în sus, de către consiliul de administrație al școlii, din care fac parte profesori (6 din 13 membri), reprezentanții părinților (3 din 13 membri), și ai primăriei (1 din 13 numit de primar și 3 din 13 numiți de Consiliul Local). E limpede că într-o asemenea compoziție în care toți cei interesați sunt reprezentați, e aproape imposibil de impus un director pe criterii politice. E vorba de art. 257 și 258 din Legea 1/2011, inspirat de raportul comisiei Miclea.
• În plus, fapt esențial, am prevăzut că în caz de vacantare a postului, devine director o persoană numită de consiliul de administrație, adică din nou de jos în sus, mult mai greu de influențat pe criterii politice.

De ce anume e importantă această ultimă prevedere? Pentru că una din șmecheriile des utilizate pentru a avea directori cu cheie politică în spate constă în a aștepta ca mandatul directorului (obținut prin concurs, sub un guvern de culoare politică diferită) să expire, și numirea ”temporară”, dar care în realitate dura cât dura și sprijinul politic al respectivului, de sus în jos, de către inspectorat, adică, în practică, de filiala locală a unui partid. 

Cum au fost deturnate aceste prevederi legale?

Simplu:

• Prin OUG 49/2014 (semnată de Ponta/Pricopie în 2014) și ulterior confirmat de OUG 96/2016 (Cioloș/Dumitru) au schimbat legea în sensul organizării concursului de către inspectorat. E, practic, echivalent cu organizarea concursului de filiala locală a partidului de guvernământ, deci politizare garantată.
• Prin același OUG 49/2014, semnat de Ponta și Pricopie, au transferat numirea directorilor intermari de către inspectorat, în realitate de filiala locală a partidului de guvernământ. De menționat că OUG 96/2016 care putea să corecteze aceste lucruri nu a făcut-o.

Câteva concluzii:

1. Soluția corectă azi este o revenire la varianta originară a Legii 1/2011 pentru că dacă se organizează concursuri de directori conform legii actuale, condiționarea accesului la funcția de director de apartenența politică e ga-ran-ta-tă.
2. Așa cum am arătat mai sus, Legea 1/2011 prevedea cu precizie cea mai bună soluție pentru a ne asigura că cei care participă la concurs sunt de calitate și că este imposibilă condiționarea accesului la funcția de director de apartenența politică. Conform Legii 1/2011 se asigură reprezentarea în comisia de concurs a celor interesați de bunul mers al școlii: profesori, părinți, primărie.
3. Responsabili de modificările prin OUG ale Legii 1/2011 sunt binomurile Ponta/Pricopie și Cioloș/Dumitru, aceștia din urmă aducând modificări minore răului făcut de OUG semnat Ponta/Pricopie. Consider că OUG 96/2016 (Cioloș/Dumitru) a ratat șansa de a repara ceea ce stricase Ponta.
4. Îi îndemn pe habarniști, așa cum dovedește că e în ale educației domnul vicepremier Barna, să se abțină de la comentarii publice și de la reinventarea apei calde și să pună mâna să citească legislație că nu e greu. Aceste lucruri, spuse de vicepremier, nu de un wanabe de opoziție introduc confuzie.

În rezumat:

• Legea 1/2011 pe care am lăsat-o în urmă, împreună cu ordinele de aplicare, garanta accesul la concurs al oamenilor de calitate, indiferent de simpatia lor politică, prin selecția și formarea lor în corpul național de experți în management educațional.
• Tot Legea 1/2011 mai garanta, prin organizarea concursului de către consiliul de administrație al școlii, că influența politică a verticalei de putere ministru-inspector e minimă și că interesul profesorilor, părinților și a finanțatorului (primăria) primează.
• Guvernul Ponta a transformat simfonia Legii 1/2011 într-o manea proastă:
• prin semnătura lui Andronescu a permis intrarea în corpul experților și a oamenilor slab pregătiți, iar
• prin OUG 49/2014 a decis organizarea concursurilor, de facto, de filiala județeană a partidului de guvernare

În ceea ce-i privește pe copiii voștri, îmi pare rău că în loc să aibă numai directori buni în ultimii 10 ani, selectați în baza Legii 1/2011, unii dintre ei au avut parte de directori proști, numiți de partid. Nu uitați însă că fix părinții copiilor voștri i-au votat pe cei care au intoxicat educația din România.

În ceea ce mă privește pe mine… și eu am copii. Și voi continua să scriu despre ceea ce am făcut bun și alții au distrus, pentru că, într-o zi, și copiii mei vor căuta pe google să vadă ce a făcut tatăl lor cu onoarea unei demnități publice. Nu am niciun chef ca eu, care am dat singura lege care într-adevăr scotea politicul din școli, să fiu pus în aceeași oală cu cei care au distrus tot. Și nu, nu voi cruța pe nimeni, aviz amatorilor de aventuri legislative în educație.

____

Despre autor:

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţiei condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.