Opt din zece părinți sunt îngrijorați în legătură cu siguranța celor mici în mediul online – Kaspersky

985 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Aproape două treimi dintre părinți (64%) spun că cei mici îşi petrec prea mult timp online, iar 84% sunt îngrijoraţi în legătură cu siguranța minorilor în mediul virtual, arată rezultatele unui sondaj global realizat de compania de cercetare Savanta, la comanda Kaspersky, pe tema siguranţei pe Internet, scrie Agerpres.

Pe tot parcursul copilăriei, părinţii petrec în medie un total de doar 46 de minute pentru a le vorbi celor mici despre securitatea online, spune același studiu.

Cercetarea a fost realizată în aproape 20 de țări din toate regiunile lumii; în cadrul ei, Kaspersky a chestionat aproximativ 9.000 de părinţi şi a studiat modul în care dispozitivele conectate la Internet sunt folosite acasă, care sunt cele mai mari temeri ale părinților, în acest domeniu, și cum le fac față.

Rezultatele studiului arată că 9 din 10 copii cu vârste între 7 şi 12 ani au în prezent un smartphone sau o tabletă conectate la Internet, iar doi din trei părinţi (64%) spun că proprii copii minori își petrec prea mult timp online.

Cele mai periculoase ameninţări online la adresa copiilor sunt, din perspectiva părinților conţinutul dăunător pentru copii, cum ar fi cel sexual sau violent (27%), dependenţa de Internet (26%) şi primirea de mesaje sau conţinut anonim care îi incită să desfăşoare o activitate violentă sau necorespunzătoare (14%), relatează Agerpres.

 

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Schimbare de poziție a ministrului Educației privind obligativitatea vaccinării și testării anti-COVID pentru profesori și angajații școlilor: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

“Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”, a declarat ministrul Educației la briefingul de după…
Vezi articolul

VIDEO Adaptarea modului de predare de la fizic la online, una dintre propunerile făcute ministerului de Iulian Stanciu, CEO eMAG: Lecțiile online cu o cameră web pusă în clasă nu funcționează. E ca și cum ți-ai face magazin online cu o cameră web pusă în magazinul fizic

Adaptarea modului de predare de la fizic la online este una dintre cele patru propuneri făcute ministerului Educației de Iulian Stanciu, managerul general al celui mai mare magazin online din…
Vezi articolul